#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

Una dintre personalitățile dobrogene omagiate în cadrul evenimentului de celebrare a Zilei Dobrogei, organizat de cotidianului ZIUA de Constanța, a fost cercetătorul Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007). Acestuia i-au fost conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“ și medalia „Dionisie Exiguul.

Laudatio a fost citit de istoricul Marius Oprea, fondatorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului:


„Pronia este cea care m-a adus de fapt aici, pentru a evoca figura unui om cum nu am cunoscut altul în viața mea. A fost cel care a făcut mare parte din ceea ce sunt eu aici, ca ființă cugetătoare. Pentru că Petre Diaconu înainte de a fi savant era de o dărnicie ieșită din comun. Era darnic cu spiritul său. Aparent era un om foarte aspru. Pe când am ajuns eu, abia terminase valul I, îi era alături prietena de-o viață, Ligia Bârzu, care mi-a fost profesoară la Facultatea de istorie. M-a cerut în practica de toamnă, cu toate că știți că aceea se făcea în agricultură. Și nu știu cum Petre Diaconu a reușit să mă scoată de la practica agricolă și să petrec alături de el timp valoros până la începutul lunii noiembrie.


N-a durat mult să descopăr că dincolo de această pojghiță se afla un om de o bunătate rară. Petre Diaconu făcea drumuri în fiecare dimineața cu barca spre a ne aduce lapte proaspăt , acolo, pe insulă, unde lucram alături de patru moșnegi și două bătrâne din Galița și care erau beneficiarii unui fel de ajutor social din partea lui Petre Diaconu. Cam ăsta era colectivul care săpa în acei ani, la mijlocul anilor 80, la Păcuiul lui Soare. Așa cum eu primeam în toate orele zilei ajutorul lui spiritual.
Petre Diaconu m-a învățat de fapt că arheologia nu este neapărat numai o știință, ci este un dat. Un dat care este menit unui om dotat numai cu cunoașterea științifică, dar și cu un oarecare har. Cu un talent aparte. Pentru că să fii arheolog nu îți trebuie doar știință, îți trebuie și un pic de imaginație și ceva intuiție. Și totodată o foarte mare responsabilitate.


Nu am să uit niciodată ceea ce mi-a spus Petre Diaconu: Ai grijă, mă băiete, că tot ce face omul cu mâna lui pe lumea asta și strică se poate repara. Dar la arheolog nu. Pentru că o dată ce ai săpat nu poți să astupi și să mai sapi încă o dată pentru că nu ai văzut lucruri. Ce-ai săpat și nu ai văzut e distrus. Așa că fă bine, cască ochii, notează tot și vezi ce s-a întâmplat acolo.


Mai mult de-atât mi-a spus în momentul în care am găsit niște morți într-un mic cimitir așezat la poarta cetății că arheologia este o știință profund creștină. Pentru că așa cum au fost apostolii pescari de oameni, tot așa și arheologii sunt pescarii acestor oameni care au trăit în trecut și a vieților lor. Datoria noastră este să îi aducem la lumină.


Aceste lecții pe care le-a sădit în sufletul unui adolescent m-au făcut să fiu la fel de rău ca el în abordarea relațiilor mele cu sistemul . Influențat de el deși eram șef de promoție, am refuzat să intru în partid. El a încercat și a reușit în cele din urmă să mă mai tempereze, dar a fost de partea mea în această decizie. Așa că și datorită lui am reușit să fiu singurul student care a terminat cu demnitate și cu o notă totuși mare, peste 9, Facultatea de istorie fără a fi membru de partid, ceea ce în anii 80 era de neconceput. Știam că orice s-ar fi întâmplat cu mine îmi găseam un adăpost la Păcuiul lui Soare. Unde erau câteva case construite din chirpici pe coasta dealului și unde liniștit aș fi putut să trăiesc toată viața dacă eram alungat în marginea societății.


Acolo veneau sculptori, pictori, scriitori, actori. Fusese pe acolo Toma Caragiu... Era un du-te-vino de personalități ale culturii române în special, încât ai fi zis că este un ateneu în câmp liber. Atmosfera era cu totul și cu totul deosebită și foarte destinsă. Era un loc liber de comunism. Era un mic Eden creat de acest om minunat Petre Diaconu, care a făcut o adevărată școală. Majoritatea arheologilor care sapă, au săpat în Dobrogea, au făcut școală cu Petre Diaconu.


La rândul meu am ajuns să mă întorc pe tărâmurile Dobrogei de astă dată nu pentru a lucra la vestigii bizantine, ci pentru a-i găsi pe cei uciși de comunism. Și pot să vă spun că mare parte din ceea ce fac, fac întotdeauna cu gândul la el, temându-mă ca nu cumva să greșesc și consultându-mă parcă cu el. Nu trece vară, nu trec câteva luni, de fapt, să nu trec pe la Dervent, pe la mormântul lui și să nu ne sfătuim.


Îi duc dorul așa cum i-l duc foarte mulți arheologi din această țară și felicit cotidianul ZIUA de Constanța pentru că s-a gândit la el, pentru că din nefericire a prins prea puțin timp în libertate, ca meritele lui să fie recunoscute. În afară ce acel premiu al Academiei Române, luat la începutul anilor 70, rămăsese un fel de a cincea roată la căruță la Institutul de Arheologie. Rămăsese la nivelul unui cercetător debutant și avea cel mai mic salariu din institut deși toată lumea știa că e cel mai deștept și cel mai bun de acolo. Dar lipsa lui de apetență pentru a vorbi aiurea în tramvai, cum zicea el în ședințele de partid, l-a făcut să fie socotit aproape indezirabil. O recunoaștere târzie i-a venit aproape de pensionare, când în regim de urgență a fost avansat.


Nu s-a plâns niciodată de bani, nu avea el treabă cu așa ceva. Soția sa era cea pe care o considera cârmuitoare din acest punct de vedere. Nu l-au interesat niciodată problemele materiale. Nu era deloc vanitos. Singura lui vanitate era în aș apăra domeniul, ca să zic așa. Dacă cineva îndrăznea să zică de Păcuiul lui Soare că nu este Vicina era mâncat. Fie că era sesiune de comunicări, fie că era într-o discuție privată își aducea argumentele poate cu atâta înflăcărare încât sfârșea aproape prin a țipa, deși el nu-și dădea seama. Oricum avea un ton al vocii destul de ridicat.


Mi-aduc aminte cu drag de el și vă sunt recunoscător încă o dată pentru acest premiu vă spun cu siguranță îl bucură acolo unde este și parcă îi aud râsetul lui cu totul și cu totul inconfundabil“.


Surse foto: Petre Diaconu: ilustrație articol Petre Diaconu la 80 de ani – autor Mihai Irimia (apărut în revista „Pontica” nr. 40, 2007). Marius Oprea: ZIUA de Constanța


Citește și:

ZIUA de Constanța #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediție, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreşteDobrogea141 Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

#sărbătoreșteDobrogea141 O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, starețul Mănăstirii Dervent

#sărbătoreşteDobrogea141 Ana Blandiana - „Petre Diaconu, personaj definitoriu în «Sertarul cu aplauze»“

#sărbătoreşteDobrogea141 Interviu cu istoricul Marius Oprea - „Petre Diaconu a înțeles şi a prețuit întreaga lui viață toate darurile care i-au fost hărăzite de Dumnezeu“ (galerie foto)

#sărbătoreşteDobrogea141 Petre Diaconu și „Păcuiul lui Soare“