#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

Începând cu ora 13.00, la Biserica Greacă Schimbarea la Fața (Metamorphosis), se oficiază un Te Deum, pe scările bisericii, ținut de IPS Teodosie și un sobor de preoți, unde va participa Garda de Onoare și Fanfara RAJA, „Muzica Apelor”, moment ce va recrea istoria din anul 1878, fiind imortalizat printr-o fotografie ce va sta mărturie alături de cea făcuta în același loc în 1878.

UPDATE 1: La eveniment participă primarul Constanței, Decebal Făgădău, viceprimarul Costin Răsăuțeanu, prefectul Dumitru Jeacă, parlamentarul George Vișan, dar și consilieri locali de la toate partidele.

Fanfara RAJA, „Muzica Apelor” este dirijată de Inga Postolache.

UPDATE 2: Flacăra „Spiritului Dobrogean” este prezentă la eveniment în mijlocul slujbei și a mulțimii. Pe lângă autoritățile prezente se numără și Aurel Papari, președintele Universității Andrei Șaguna. De asemenea, sunt prezenti și 30 de membrii și scriitori de origine greacă, aduși de Anton Traian Antoniadis. Istorici, profesori universitari și membrii ai minoritatilor s-au alaturat demersului inițiat de ZIUA de Constanța.

Totodată, la eveniment sunt prezenți Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură și Sorin Colesniuc, directorul MINAC.

UPDATE 3: Vântul puternic nu i-a speriat pe participanți, aceștia fiind prezenți în număr mare.

UPDATE 4: La finalul slujbei, IPS Teodosie a luat cuvântul și a vorbit despre jertfa românilor la 1878, ce a dus la reîntregirea Dobrogei cu Patria Mamă.

UPDATE 5: IPS Teodosie și invitații s-au mutat în Biserica Greacă Schimbarea la Fața (Metamorphosis).

UPDATE 6: Fanfara RAJA, „Muzica Apelor”, dirijată de Inga Postolache, va conduce participanții spre sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.

Galerie foto:

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

8865
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

8259
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

7807
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

2965
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

3698
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

3067
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

9436
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

16881
#sărbătoreşteDobrogea141:  Laudatio Geavit Musa

5743
#sărbătoreşteDobrogea141:  Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

8408
ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul:  A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

6569
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

4749
#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

5516
#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

5774
#sărbătoreșteDobrogea141:  Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

6417
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

5598
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

10035
LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

8695
#sărbătoreșteDobrogea141:  Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

5182
#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

8922