#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry


Respectând tradiţia, cotidianul ZIUA de Constanţa a acordat cinci distincţii „Meritul Dobrogean“, însoţite de această dată de medalia „Dionisie Exiguul”, prilej pentru a readuce în atenţia publică cinci personalităţi care au binecuvântat, prin munca lor, pământul dobrogean.
 

 
Anul acesta, distincţia „Meritul Dobrogean“ a fost acordată următorilor:
- arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007)
- colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar şi istoric
- fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010)
- prozator, poet, memorialist şi critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005)
- publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960) - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.
 
La evenimentul din 23 noiembrie 2019, Laudatio pentru Constantin Sarry a fost redactat şi citit de jurnalista Ghiulfer Predescu. Distincţiile au fost ridicate de invitaţii familiei Sarry: Mirel Stănescu, Nicolae Chiselef, George Cuşa (deţinuţi politic). Placheta va fi trimisă în Canada, la nepotul George Sarry.
 
Constantin N. Sarry este cel care, timp de patru decenii (12 decembrie 1904-31 octombrie 1944), a fost director al ziarului „Dobrogea Jună”, cea mai citită gazetă a acestei provincii şi primul magazin istoric al Dobrogei.
 
21 mai 1878 – se naşte la Constanţa
A urmat cursurile primare la Constanţa
1902 – a absolvit Liceul „St. Gilles" din Bruxelles
1923 - a obţinut licenţa în Drept la Universitatea din Iaşi
A activat ca ziarist şi editor în Constanţa
1904-1944 - director al ziarului „Dobrogea jună" (apărut la Bucureşti şi Constanţa).
Scurt istoric: La 12 decembrie 1904 ia fiinţă ziarul, care a marcat şi a contribuit în acelaşi timp la evoluţia spaţiului dobrogean. Cu mici întreruperi, acesta a avut o apariţie iniţial săptămânală, apoi bilunară, devenind cotidian, începând cu anulş 1920, pentru ca, în 1944, să îşi înceteze apariţia , din motive de cenzură impuse de regimul aflat la putere. Primele numere au fost tipărite la Bucureşti, iar din 1923 s-a tipărit la Constanţa.
Dezideratul acestui ziar: „Dacă părinţii noştri, cu căluşul în gură, au fost siliţi timp de trei decenii aproape să suporte cu cea mai dobrogenească resemnare nestăpânita speculă a avutului şi sentimentelor lor cele mai scumpe, noi, fiii lor, conştienţi de forţele şi drepturile noastre, nu putem suferi mai departe această ruşine”.
 
1927 - preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa
- preşedintele Uniunii ziariştilor profesionişti din Dobrogea
 
A debutat publicistic în anul 1903, în revista „Ovidiu”, a mai colaborat la: „Ȋndrumarea”, „Viaţa dobrogeană”, „Dacia”, „Marea Noastră”, „Romȃnia de la mare”. A semnat şi cu pseudonimele: Costache Şaroglu, Şaroglu, C. N. Şaroglu, Ce-sar.”
 
Constantin Sarry a mai colaborat cu publicaţii centrale şi locale precum: „Adevărul”, „Furnica”, „Revista dobrogeană” şi „Viaţa dobrogeană”, „Noua Revistă Română”, „Pontice”, „Ovidiu”, „Dacia”, „Cultura”, „Epoca”.
A semnat o serie de lucrări: „Cum s’ar putea rezolva criza economică”, „Chestiunea proprietăţii din Dobrogea”, „Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea”, „Datoriile comercianţilor şi industriaşilor în raport cu Proiectul de lege al Casei de amortizare”, „Conferinţă ţinută la Cercul Cultural din Constanţa asupra Unirei Principatelor Constanţa”, „Regele Carol I. Dobrogea şi Dobrogenii”.
 
4 octombrie 1960 – a încetat din viaţă la Bucureşti.
 
Citeşte şi:
 
ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreşteDobrogea141 LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Stareţul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

#sărbătoreşteDobrogea141 Portretul lui Constantin Sarry la trei decenii de dobrogenism prin Dobrogea Jună (II) (galerie foto)

#sărbătoreşteDobrogea141 Constantin Sarry, artizanul dobrogenismului ca spirit, mişcare şi emancipare (I)

 
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

8863
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

8257
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

7804
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

2964
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

3696
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

3066
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

9435
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

16879
#sărbătoreşteDobrogea141:  Laudatio Geavit Musa

#sărbătoreşteDobrogea141: Laudatio Geavit Musa

5742
#sărbătoreşteDobrogea141:  Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

#sărbătoreşteDobrogea141: Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

8407
ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul:  A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul: A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

6568
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

4748
#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

5514
#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

5773
#sărbătoreșteDobrogea141:  Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

6416
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

5595
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

10033
LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

8692
#sărbătoreșteDobrogea141:  Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

#sărbătoreșteDobrogea141: Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

5180
#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

8921