„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

În 2011, apărea la Editura Muzicală prima ediție a cărții „Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”. Absența îndelungată din România a artistului (plecat din țară în 1972, revenit abia în 2010), cenzura impusă asupra informațiilor despre tenorul român de către autoritățile comuniste până în 1989, precum și inevitabila estompare a imaginii sale odată cu încheierea carierei artistice făceau ca, la data publicării primei ediții, alcătuirea unei monografii să fie dificilă.

A primat redescoperirea acestei personalități a lumii operei, oferită publicului meloman din România, care ignora în cea mai mare parte, din motivele enumerate mai sus, existența lui Vasile Moldoveanu.

În anii care au trecut de la publicarea primei ediții și odată cu vizitele mai dese întreprinse de Vasile Moldoveanu în România, tenorul a devenit din ce în ce mai cunoscut publicului, iar biografia și cariera artistică a acestuia au început să capete tot mai multă consistență, impunându-se astfel o a doua ediție, completată cu mai multe informații interesante.

Lucrarea integrală are 308 pagini și poate fi descărcată mai jos, în format PDF - dimensiune fișier 24 MB

Volumul este pus la dispoziție spre digitalizare cu acordul autorilor
    Citește în format integral

535

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

4229
„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

9519
„A fost odată... Grigore Moisil”

„A fost odată... Grigore Moisil”

10065
„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

8767
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

7614
Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

5767
„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

4687
„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

3885
„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

3298
„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

4689
„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

4362
Dobrogea Academică

Dobrogea Academică

4372
„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

5225
„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

4507
„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

5181
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

6155
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

4561
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

5171
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

2097
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

2767