On Plonge – unde dacă nu vrei să te apuci să îţi prepari mâncarea singur, mai bine nu te duci!

Dacă nu vrei să îţi prepari singur comanda, mai bine nu te duce la On Plonge

De-a lungul timpului, restaurantul On Plonge a trecut prin mai multe ”faze”. Şi pentru că tot timpul s-a făcut remarcat prin arhitectura impunătoare, celelalte aspecte au fost neglijate. Ceea ce este astăzi restaurantul reprezintă cea mai proastă variantă. Este deranjant cum maşinile trec la 2 metri de masa la care stai pe ”terasă”.
Localul este structurat în două unităţi diferite. Prima, cea care cuprinde terasa şi parterul, este cea pe care o vom trata în acest articol.

Din a doua subdiviziune face parte primul etaj şi este total opusă din punct de vedere al serviciilor şi preţurilor. Despre aceasta vom vorbi într-un alt articol.
Aşadar, terasa arată binişor... nu are elemente care să iasă prea mult în evidenţă. Faţă de celelalte pare chiar sărăcăcioasă: partea proastă este că lipsesc până şi scrumierele de pe masă. 
Meniul este bogat şi cel mai important detaliu: peştele este cât se poate de proaspăt. Preţurile sunt medii, dar pentru câte trebuie să ceri în timp ce serveşti masa... ar trebui să le mai scadă simţitor. Cele mai scumpe fructe de mare sunt 28 de lei, iar cele mai ieftine 8. Peştele este între 6,5 şi 44 de lei, pastele sunt de două feluri şi costă 16 lei, iar pentru cel mai scump preparat din carne trebuie să scoateţi din buzunar 39 de lei. Găsiţi şi salate de la 13 la 17 lei porţia de 350 de grame.
Am cerut un frappe. Costă 10 lei, dar nu era îndulcit, frişca nu avea niciun gust şi conţinea prea multă cafea instant. Şerveţelele lipseau cu desăvârşire şi, dacă îţi comandai ceva de mâncare primeai, dar cu măsură: două!
La masa alăturată, un domn a comandat un preparat din peşte pentru care ospătarul a fost nevoit să mai facă nişte drumuri: nu avea sare, lămâie şi uitase pâinea.
Am fost cam dezamăgită şi sunt curioasă cum este la etaj. Dacă este mai elegant şi serviciile sunt mai acceptabile, promit să-l recomand prietenilor. Până atunci, nu prea aş avea motive întemeiate să o fac.

În Registrul Comerţului, restaurantul On plonge funcţionează pe societatea S. C. ON PLONGE SRL. Şeful bucătar se numeşte OLIMPIA DAMIAN.

Informaţii utile:

Facebook: https://www.facebook.com/pages/On-plonge/198191823548521
Rezervări: office@onplonge.ro şi 0729 006 831
Aici puteţi plăti şi cu cardul Visa!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 549

Jandarmii constănțeni vor asigura ordinea la „H3RO 2021”, cea mai mare competiţie de triatlon din Estul Europei

01 Oct 2021 1673

Captură impresionantă de carne de rechin şi calcan Descoperire neaşteptată, în apropiere de restaurantul On Plonge (galerie foto)

20 Jan 2015 3126