Restaurantul Alisee se află cu siguranţă în topul celor mai elegante localuri din oraş!

Deşi este deschis doar de un an, restaurantul Alisee a ajuns cu rapiditate în topul celor mai elegante localuri din oraş.
 
Restaurantul Alisee este situat pe strada Traian nr. 41, la intersecţia cu Termele Romane. Amenajat într-un imobil cu încărcătură istorică deosebită, localul te înconjoară cu un aer burghez încă de la intrare. Un pian frumos încarcă holul şi te face să crezi că ai putea oricând să cânţi la el. Cele trei camere, două pentru clienţi şi una în care este amenajat barul, sunt decorate în gri şi roz-grena. Accesoriile, mobilierul, până şi băile, toate au aspect vintage şi sunt aranjate cu foarte bun gust.

Preţurile sunt peste medie, dar doar la unele produse. Spre exemplu, ciocolata caldă este 7 lei şi este servită cu un biscuiţel făcut de ei. Şi pentru că tot a venit frigul, vă anunţ că la ei găsiţi vin fiert: unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am băut vreodată. Iar o carafă de 500 de ml este 15 lei şi este perfect pentru două persoane, chiar şi pentru trei!
Au chiar şi o ofertă pentru cei ce vor să ia micul dejun: omletă + fresh/cafea costă 15 lei.

Găsiţi tot felul de preparate de pui, porc, peşte, iar cele de vită sunt cele mai scumpe: în jur de 40-50 de lei.
Deserturile sunt mai speciale, au plăcintă cu gutui care este delicioasă şi nu costă mai mult de 12 lei. Dar le-am dat un minus pentru că nu au niciun preparat cu ciocolată.
Servirea este de 4 stele, în adevăratul sens al cuvântului, iar chelnerul nu ne-a scăpat o secundă din ochi. Şi nu eram singurii clienţi, ba chiar era aproape plin.

Mi-a plăcut că aveau vinuri de la cele mai deosebite crame, cunoscute pentru soiurile delicioase de struguri: Domeniile Segarcea, Budureasca, Cramele Jidvei, Donelli, Prahova Valley şi Theia.
În timpul verii au două terase: în faţa localului şi în spate. Cea din faţă îmi displace, pentru că nu arată eleganţa restaurantului, în schimb cea din spate este minunată. În mijloc există o fântână, iar per total seamănă cu terasa pe care o avea la un moment dat restaurantul hotelului Intim.
 
Informaţii utile:
Facebook: https://www.facebook.com/alisee.alisee

Rezervări: 0723558697 sau 0341418755
Restaurantul are locuri de parcare
Modalitati de plată: cash sau card

 
Potrivit informaţiilor disponibile pe Registrul Comerţului, Ali Şenol este acţionar unic în BIS Partners SRL. Tot el este şi administratorul acestei societăţi. BIS Partners a fost înfiinţată în mai 2005 şi are sediul pe strada Interioară nr. 3.
Ali Şenol, acţionarul unic al BIS Partners SRL, este, de asemenea, acţionar şi în Black Sea Partners SRL, în Cervino SRL, în Danube Marina Invest SRL, precum şi în Carpat LTD SRL, această din urmă firmă fiind însă radiată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.