Restaurantul Casa Prahova, un local tradiţional (galerie foto)

După o săptămână grea, am ajuns, într-o seară, la restaurantul Casa Prahova din Satul de Vacanţă. După toată harababura din timpul săptămânii, aveam mare nevoie de un festin culinar ca la carte, ca să îmi încarc bateriile şi să mă relaxez într-un mediu tradiţional românesc. Un ospătar amabil ne-a condus la o masă rezervată, aşa cum arătă plăcuţa specifică, deşi nu făcuserăm noi rezervarea. Ne-am aşezat, familiarizându-ne apoi cu locul. Un decor ca la bunica acasă: bănci, scaune de lemn, covoare tradiţionale... prea frumos, prea ca la ţară…
 
Realizezi imediat ca ai nimerit într-un loc deosebit. Decorul e rustic, dar, în acelaşi timp, modern, tacâmurile sunt curate, mesele, la fel, servirea însă lasă puţin de dorit. Am comandat băutura prima dată, iar tacâmurile au ajuns înaintea sucului. Foarte ciudat. În plus, comanda mea s-a… pierdut, aşa că a trebuit să mai aştept ceva timp să vină şi băutura. Am consultat meniurile şi tare greu ne-a fost să ne decidem.

Tigaia din străbuni cu carne de porc, cârnaţi, mămăligă, brânză de vacă şi castraveciori muraţi (25 de lei) ne făcea cu ochiul, la fel ca şi tochitura „prahoveană“ cu ceafă de porc, mămăliguţă, ou şi telemea de vacă (21 de lei), platoul tradiţional „Casa Prahova“ (95 de lei) sau saramura de pui cu mămăliguţă (21 de lei). Până la urma, am optat pentru tocăniţă ţărănească, un preparat din piept de pui, mămăliguţă, sos cu ceapă şi castraveciori (20 de lei) şi mici la grătar cu muştar (2 lei/micul). Bucate la grătar mai erau. Poţi să comanzi muşchi sau ceafă de porc (17 lei), piept de pui (16 lei), frigărui din piept de pui (18 lei), cârnaţi proaspeţi de casă (17 lei) sau peşte la grătar (20 de lei). Ca desert, au papanaşi (10 lei), clătite (8 lei) sau îngheţată (8 lei). Un suc costă 5 lei, o cafea, tot 5 lei, iar pe o bere poţi da între 6 şi 10 lei.

Per total, a fost o experienţă culinară pozitivă, localul merită încercat. Însă nu vă recomand să mergeţi la toaletă. În momentul în care am fost eu, era mizerie.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul Casa Prahova funcţionează pe Chivu N.N. Nicolae Întreprindere Individuală, înfiinţată în anul 2015, cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Aron Pumnul, ce are ca principală activitate „restaurante“. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 29 august 2015, titularul întreprinderii individuale este Nicolae Chivu.

Conform datelor de la Registrul Comerţului, Nicolae Chivu mai figurează în firmele Chivu SRL (urmărire penală) şi Dobrogea Coop Societate Cooperativă (mandat administratori expirat, mandat cenzori expirat).
Informaţii utile
Număr de telefon: 0768 915 889
Facebook: www.facebook.com/pages/Restaurant-Casa-Prahova
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Nu.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șapte stațiuni sunt în județul Constanța Casa Națională de Pensii va scoate din conturi circa 6 milioane de lei pentru serviciile de tratament balnear (DOCUMENT)

14 Feb 2024 2289

Când se merge cu „Bună dimineața la Moș Ajun“ și ce urări sunt folosite de colindători

23 Dec 2023 4705

UPDATE Incendiu violent în județul Prahova! O persoană a fost rănită

25 Sep 2023 997

A devenit președinte al Consiliului Județean Constanța cu 10.000 lei în conturi. Spațiu comercial, transformat în casă de vacanță. Mihai Lupu și-a publicat declarația de avere (DOCUMENTE)

19 Jun 2023 6473

Tragedie în județul Prahova! O locuință, cuprinsă de flăcări. Femeie de 30 de ani găsită carbonizată

15 Dec 2022 1226

Judecătoarea Ioana Alina Ilie, de la Curtea Supremă, iese la pensie! A „tranșat“ Dosarul retrocedărilor din Constanța

30 Nov 2022 2250

UPDATE! Fostul procuror DNA Mircea Negulescu a fost achitat!

31 Oct 2022 1007

Răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru autorizația de funcționare a Casei Prahova din Satul de Vacanță

23 Apr 2022 2762

UPDATE Incendiu violent într-o localitate din Prahova. Trei case au fost cuprinse de flăcări

27 Jan 2022 1322

Băiat de 13 ani, rănit într-un incendiu în județul Prahova. În ce stare este victima

18 Jan 2022 1351

Incendiu de amploare în județul Prahova. O locuință, mistuită de flăcări (GALERIE FOTO)

11 Jan 2022 1222

Percheziții în cazul Rompetrol Rafinare, în Constanța, Prahova și București. Se cere anularea arestului la domiciliu

01 Dec 2021 3884

Incendiu la o casă de schimb valutar, provocat de un client nemulțumit

22 Dec 2020 1873

Înalta Curte de Casație și Justiție a României Mircea Negulescu, plasat sub control judiciar. Iată minuta

16 Jul 2020 1492

Anunț important pentru constănțeni Mai sunt disponibile bilete de tratament

12 Nov 2019 2140