Restaurantul La Galion, un local cu spirit de aventură (galerie foto)

Restaurantul La Galion este destinat celor cu spirit de aventură care ar dori să ia masa pe o corabie. M-am dus acolo din curiozitate, dornică să intru în acest restaurant-corabie. La Galion este situat în zona Cazinoului din Mamaia. Localul este inedit întrucât reprezintă o copie fidelă a unei corăbii spaniole din secolul al XVII-lea. La intrare te întâmpină un pirat-statuie ce te ademeneşte înăuntru. Eu am ales o masă de la nivelul de sus, pentru a putea observa mai bine peisajul, şi vă asigur că a fost ceva deosebit. Este o atmosferă marinărească ce te duce în trecut, la bordul vaselor cu piraţi.
 
Ospătarul ne-a adus imediat meniurile, ocazie cu care am observat varietatea preparatelor: aperitive (15 - 20 de lei), ciorbe (8 - 12 lei), salate (18 - 25 de lei), peşte (20 - 50 de lei), fructe de mare (25 - 99 de lei), pui (18 - 32 de lei), porc (18 - 120 de lei), pizza (12 - 29 de lei) sau paste (20 - 25 de lei). Pe o cafea plăteşti 6 lei, iar pe un suc sau o bere, tot 6 lei. Eu mi-am comandat Pui Galion, un preparat cu piept de pui, caşcaval, şuncă şi ciuperci sote, pe care am dat 32 de lei, iar prietenul meu şi-a comandat tigaie picantă, ce conţinea ceafă de porc, cârnaţi, bacon, ciuperci, ardei iute şi vin, tot la 32 de lei. Cu toate că am aşteptat în jur de 20 de minute pentru a ni se aduce mâncarea, a meritat! O explozie de mirodenii ce îţi lăsa gura apă… la propriu! Puiul Galion, specialitatea casei, a fost cu adevărat delicios.

Şi servirea a fost ireproşabilă. Tot ce aducea ospătarul era pus pe tavă, inclusiv scobitorile (care nu erau pe masă, aşa cum e obiceiul). Aşadar, tratament regal! Pe nava-restaurant totul este curat şi pus la punct, inclusiv grupurile sanitare.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul funcţionează pe societatea Lord Unic SRL, din Constanţa, înfiinţată în 1994, ce are ca activitate principală „restaurante”. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 11 iulie 2015, asociaţi în firmă sunt Mariana Dinescu (deşi a decedat în 2010, la Registrul Comerţului încă mai figurează ca asociat) şi Dănuţ Ionel Nicolae. Conform Registrului Comerţului, Lord Unic SRL este „sub incidenţa Legii nr. 85/2006”, având ca stare „insolvenţă” şi „reorganizare judiciară”. Aqua Insolvenţă Ipurl este administratorul judiciar, iar Dănuţ Ionel Nicolae este administratorul societăţii. Mariana Dinescu şi Dănuţ-Ionel Nicolae mai apar ca asociaţi în Silvana-Givadis SRL (radiată).
 
Potrivit vrajitorul.eu, Lord Unic SRL a înregistrat, la finele anului 2014, o cifră de afaceri de 422.183 de lei, un profit de 166.492 de lei şi patru salariaţi. La finele anului 2013, firma înregistrase o cifră de afaceri de 142.386 de lei, un profit 0 şi tot patru salariaţi.
Mariana Dinescu a decedat la 41 de ani, în noiembrie 2010, în urma unui infarct.

Informaţii utile

Web: http://www.lagalion.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/restaurantlagalion
Telefon: 0723.425.466
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Nu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.