Baruri si Restaurante

Restaurantul Rustic, un tribut adus tradiţiei culinare româneşti (galerie foto)

Nu poţi spune că ai cunoscut cu adevărat o ţară până nu îi încerci bucatele tradiţionale. Specialităţile culinare din România sunt un deliciu pentru ochi şi stomac. Cui nu i se face poftă de o gustare dobrogeană cu caşcaval pane, ficăţei de pasăre, ou ochi şi cartofi prăjiţi sau de o ceafă de porc, cartofi şi cârnaţi proaspăt? Sună apetisant şi e aproape imposibil, cel puţin ca român, să refuzi asemenea delicatese specific româneşti.
 
Pe bulevardul Tomis nr. 301, colţ cu Badea Cârţan, din dragoste pentru bucătăria românească, s-a născut, în anul 1999, Restaurantul Rustic. Responsabilii de acest local susţin că reţetele preparatelor lor tradiţionale româneşti provin din cărţile scorojite de vremuri sau au fost transmise prin viu grai.

Apropiindu-te de restaurant, nu îţi dai seama dacă acesta e deschis sau nu, din cauza renovărilor, care sunt însă pe terminate. Chiar ospătarul ne-a spus că cei care vizitează restaurantul au mers şi prin moloz, numai pentru a ajunge înăuntru şi pentru a savura o mâncare făcută ca la carte. Un gurmand desăvârşit trebuie să poposească măcar o dată la Rustic. De cum intri, te simţi ca la mama acasă. Dacă ai drag de vacanţele de vară în care ingredientele bunicii se transformau în bucate înmiresmate, atunci aici e locul tău.
 
Zona este spaţioasă, mesele şi scaunele sunt aşezate ca pentru o cină selectă, mijlocul restaurantului fiind lăsat liber pentru dans şi pentru viitoarele ceaune în care se va face papricaş de pui sau vită, gulaş de Mureş sau tocăniţă bihoreană, în văzul tuturor. Da, am amintim de dans, pentru că Rustic are o adevărată recuzită destinată muzicii - mixer, boxe, microfon şi toate cele trebuincioase formaţiei care încântă clienţii restaurantului în fiecare seară. Amenajarea este tradiţională, iar pe pereţi sunt agăţate tot felul de obiecte româneşti.
 
Intru pe uşă şi unul dintre ospătari, îmbrăcat impecabil, într-o ţinută ce aduce aminte de veşmintele unui hangiu, mă invită să intru, cu un zâmbet larg. Imediat, un alt angajat al localului, de data aceasta o fată brunetă, aduce meniul şi specifică recomandările sale. Răsfoiesc cartea în care sunt înşirate bucatele. Gustarea Rustic, spre exemplu, este o specialitate a casei ce include muşchi de vită, cotlet de berbecuţ, cârnaţi liliput, costiţă afumată, mici, garnitură de cartofi cu ceapă, iar toate acestea costă doar 26 de lei. Buturuga Rustic, specialitatea bucătarului, include muşchi de vită, cotlet de porc, piept de pui, cabanos, sos de smântână şi cartofi ţărăneşti, la preţul de 34 de lei. Ajungând la capitolul ciorbe, care nu costă mai mult de 15 lei, dau de anumite preparate specifice zonelor Someş, Oltenia sau Rădăuţi.
 
Ce ar fi un restaurant specific românesc fără sarmale cu mămăligă sau fără pomana porcului? Zero! La Rustic, sărmăluţele costă 14 lei porţia, iar pomana porcului - 22 lei. Un mic costă 3 lei şi vă asigur că face cât trei mici de la alte restaurante. În meniu se regăsesc şi preparate din peşte, fructe de mare, paste, pizza, numeroase sosuri şi garnituri pentru buzunarul tuturor. Pe un desert delicios, poţi da între 8 lei şi 17 lei.
 
O cafea sau un suc costă 5 lei, un fresh, 9 lei, iar preţul pentru o bere începe de la 7 lei. Vinurile din cramele Murfatlar au preţuri cuprinse între 25 şi 47 de lei, cele din cramele Jidvei costă între 30 şi 85 de lei şi cele din cramele Cotnari au preţurile cuprinse între 34 şi 124 de lei.
 
Comand o gustare rustică, iar pe cea dobrogeană o fac cum îmi convine. Ospătarul e atât de amabil încât îmi dă posibilitatea să pun ce ingrediente poftesc. Nici nu apuc să fac „inventarul“ celor de pe masă şi al mobilierului din cameră, că mi se aduce un platou plin până la refuz. Am mâncat copios, iar ambianţa ruptă parcă din cea a unei case ţărăneşti a aranjat numai bine bucatele în stomac.
 
Grupurile sanitare sunt curate, de cum intri miroase plăcut, dar mai e ceva de lucrat, întrucât localul se află în proces de renovare. De luni va fi gata şi sala de la intrarea restaurantului, iar vizitatorii cu siguranţă nu vor mai fi duşi în eroare şi se vor putea înfrupta fără ezitare din bucatele specifice româneşti.
 
Potrivit Registrului Comerţului, restaurantul funcţionează pe societatea Davi Ex-Com Company SRL, înfiinţată în 1994, având ca domeniu principal de activitate hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare. Firma este administrată de Dumitru Martin, care mai este implicat în societăţile SC Alpha Sound Production SRL, Gama Stil Euro Campany SRL (radiată), Night Club Hollyday 2003 SRL (radiată), Sera Beach Holiday SRL şi Silver Trading SRL.

Informaţii utile

 Adresa: Bd. Tomis nr. 301 B
Facebook: https://www.facebook.com/rustic.constanta?fref=ts
Site: http://www.complexrustic.ro/ro/restaurant/
Contact: 0241.545150
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurantul Rustic din Constanța solicită redeschiderea. Cum arată acum bucătăria localului (galerie foto)

08 Sep 2017 6299

Amendă de 20.000 de lei pentru Restaurantul Rustic din Constanța. Ce alte sancțiuni au fost impuse pentru local

05 Sep 2017 3115

Atenție unde luați masa în Constanța. Control al comisarilor CJPC Constanța la restaurant Rustic. Mai multe deficiențe constatate (galerie foto + video)

04 Sep 2017 19457

Rustic, probabil unul dintre cele mai bune restaurante tradiţionale din Constanţa (galerie foto)

03 Nov 2016 8561

UPDATE Un pieton a fost accidentat pe bulevardul Tomis

14 Mar 2016 1534

Scandal între patronii restaurantelor Rustic şi Bacco. A intervenit poliţia (galerie foto)

15 Jan 2016 2601

O ambulanţă aflată în misiune, implicată într-un accident la Constanţa

18 Aug 2014 1595

UPDATE O ambulanță implicată într-un accident în zona restaurantului Rustic

16 Aug 2014 1851

UPDATE Accident, la restaurantul Rustic, în Constanţa. O victimă

11 Aug 2014 1977

Accident rutier în Constanţa

15 Jan 2014 1395

O seară la Constanţa – un restaurant cu specific moldovenesc şi rusesc (galerie foto)

21 Dec 2013 10412

Ce găsesc turiştii pe litoral?Satul de vacanţă - un loc pitoresc şi plin de aventură

16 Jul 2012 3621

Revelion la Restaurant Rustic din Constanta

12 Dec 2009 8174