Rustic, probabil unul dintre cele mai bune restaurante tradiţionale din Constanţa (galerie foto)

Am revenit după doi ani la restaurantul Rustic, de pe bulevardul Tomis nr. 301, colţ cu Badea Cârţan. L-am găsit renovat, fără moloz, cum era acum doi ani.

Citeşte şi

Restaurantul Rustic, un tribut adus tradiţiei culinare româneşti (galerie foto)
 
Este nevoie de un restaurant autentic tradiţional în Constanţa, cu decoruri inspirate de gospodăriile ţărăneşti, un restaurant-muzeu care să readucă în inimile oamenilor spiritul românesc, cadrul familial oportun degustărilor mâncărurilor făcute după reţete demult uitate, asociate cu vinurile româneşti. Restaurantul Rustic are la dispoziţie un spaţiu destul de mare, atât jos, cât şi la etaj, într-o clădire bine renovată şi amenajată. Sunt destul de mulţi clienţi, atmosfera e degajată, chiar veselă şi gălăgioasă uneori. Cântă o formaţie live seara şi se fac hore mari în centrul localului, acolo unde este ringul de dans.
 
La Rustic vin oameni care nu se grăbesc, cu familie sau cu prieteni, dispuşi să petreacă timp aici mai mult decât o fac clienţii restaurantelor din centru. Mâncarea este românească tradiţională, evident. Puteţi opta pentru specialitatea casei (18 – 34 de lei), ciorbe (7 – 15 lei), gustări reci (3 – 20 de lei), gustări calde (6 – 15 lei), minuturi (6 – 16 lei), preparate din carne de pasăre (6 – 25 de lei), preparate din carne de porc (19 – 26 de lei), preparate din carne de vită (30 – 60 de lei), preparate din carne de miel (35 de lei), mâncăruri gătite (15 – 25 de lei), preparate la grătar (15 – 55 de lei), fructe de mare (22 – 55 de lei), peşte (8 – 80 de lei), paste (15 – 25 de lei), pizza (21 – 23 de lei), salate (6 – 25 de lei). Pe un desert poţi da între 8 şi 17 lei, un suc costă 6 lei, iar o cafea are preţul de 5 lei. Preţurile nu s-au schimbat foarte mult faţă de acum doi ani, unele chiar au rămas la fel.
 
Mi-am comandat ciolan de porc cu varză (21 de lei), mâncare care a venit foarte repede şi a fost foarte, foarte bună. Serviciul a fost foarte bun, ca la carte, cu ospătari amabili şi prietenoşi ce erau la dispoziţia ta pentru orice moft ai fi avut. În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, nu am văzut afişat planul de evacuare în caz de incendiu. M-au întrebat dacă achit cash sau cu cardul şi mi-au dat, odată cu nota, şi bonul fiscal. În acest local, legea este aplicată şi nu se fumează în interior.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul Rustic funcţionează pe societatea Davi Ex-Com Company SRL, înfiinţată în anul 1994, cu sediul social în municipiul Constanţa, ce se ocupă de „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului la 2 noiembrie 2016, asociat unic şi administrator în firmă este Dumitru Marin.
 
Marin mai apare în Alpha Sound Production SRL, Gama Stil Euro Company SRL (radiată), Night Club Hollyday 2003 SRL (radiată), Sera Beach Holiday SRL şi în Silver Trading SRL.
 
Informaţii utile: 
 
Facebook: https://www.facebook.com/rustic.constanta?fref=ts
Site: http://www.complexrustic.ro/ro/restaurant/
Telefon: 0241.545150
Wi-Fi: Da

Locuri de parcare: Da.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurantul Rustic din Constanța, închis de pompieri. Iată de ce (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 6284

Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. O persoană încarcerată (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Jun 2023 5062

Restaurantul Sophia, locul unde constănțenii sunt așteptați cu mâncare proaspătă românească și cu vinuri alese (GALERIE FOTO + VIDEO)

19 Apr 2023 8914

Din Sibiu la Constanța, românii au decis - iată topul celor mai îndrăgite șeminee PEFOC din țară!

11 Aug 2022 1125

Cartea zilei Castelul de hârtie- Miranda Cowley Heller

27 Mar 2022 1351

Sobele premium cu design rustic sau modern au ajuns și la Constanța!

30 Nov 2021 1418

Alertă la pompieri! Un incendiu a izbucnit în apropierea restaurantului Rustic din Constanța

21 Oct 2021 1433

Constănțeanul supărat - „Vrea să ne distrugă"! Primăria se războiește cu administratorul restaurantului Rustic. I-a suspendat activitatea și a plouat cu amenzi

11 Oct 2021 11363

Se reia furnizarea energiei termice în mai multe zone din Constanța

10 Apr 2020 9684

Avarie RADET Constanţa. În ce zonă a municipiului nu se furnizează agent termic

09 Apr 2020 11764

Anunţ RADET Constanţa privind finalizarea lucrărilor la o avarie

28 Mar 2020 11338

Anunţ RADET Constanţa. Avarie pe infrastructura de transport agent termic. Zonele afectate

27 Mar 2020 14481

Accident rutier pe bulevardul Tomis din Constanța. O persoană rănită

11 Dec 2019 2061

O avarie a Electrocentrale Constanța (CET Palas) afectează furnizarea agentului termic către abonați din Constanța. Mai multe zone, vizate

15 May 2019 2187

Au fost prezenţi şi fotbalişti de la Dinamo Concert umanitar pentru ajutorarea lui Alin, băieţelul din Castelu care luptă cu o boală grea

16 Mar 2019 2677