Constanta de odinioara in imagini

Constanţa de odinioară „Cine nu respectă regulamentul comunal ajunge la judecată!“ (galerie foto)

Să ne imaginăm mica localitate de la malul Mării Negre în anul 1880, la doar doi ani după revenirea la ţară. O comunitate pestriţă, mulţi funcţionari veniţi din toate colţurile României să pună umărul să românizeze o provincie aflată peste patru secole sub administraţie otomană. Chiar de la început, Primăria Comunei Constanţa  şi-a propus ca prioritate curăţenia oraşului şi veghea la starea de sănătate a cetăţenilor săi.
 
Iată cum suna una dintre ordonanţele emise la început de mandat al unui primar responsabil, Antonio Alexandridi: „Având în vedere că curăţenia Oraşului este una din condiţiunile esenţiale pentru higiena publică. Având în vedere Art. 1, 2, 3, 4 şi 5 din Regulamentul Comunal, Ordonăm: toţi proprietarii şi chiriaşii de stabilimente şi prăvălii în tot cuprinsul oraşului, vor îngriji a întreţine cea mai mare curăţenie atât pe trotuare cât şi pe jumătate din strade, în lăţimea faţadei proprietăţilor, afară de cele nelocuite care urmează a se curăţi de oamenii comunei. Proprietarii şi chiriaşii sunt obligaţi a face de a se mătura în toate zilele dis-de dimineaţă gunoiele dinaintea proprietăţii, lângă şanţurile dintre strade şi trotuare.
 
Transportarea acestor grămezi se va face de către căruţele Primăriei. Proprietarii de prăvălii sau case sunt datori ca paiele şi orice alte diferite gunoaie risipite pe strade cu ocasia descărcării din care a mărfurilor, să le ridice îndată după strade. Este oprit a se pune pe trotuarele stradei principale şi pe trotuarele pieţei publice şi pe orice alte locuri din oraş şi bulevard necurăţeniile adunate din măturarea prăvăliilor, caselor, grădinelor şi a grajdurilor. Este oprit a se arunca pe strade orice fel de stârvuri, păsări, pisici, câini şi alte asemenea. În interiorul ogrăzilor nu se vor ţine gunoie sau alte necurăţenii, ele se vor transporta afară din oraş lângă cărămidăriile după malul Mărei. Cei ce vor contraveni acestor disposiţii vor fi daţi judecăţii“.
 
Clar. Legea era una singură şi se aplica necondiţionat. La aceeaşi dată, medicul primar Drăgescu se adresa, printr-o circulară, medicilor „de plasă“ cu un text de mare actualitate şi astăzi: „Domnilor Medici! Fericit de a vă avea pe lângă mine ca colegi şi ca amici pentru ajungerea unui nobil scop: Îmbunătăţirea sănătăţii publice a acestui judeţu, îmi permit a vă atrage atenţiunea asupra următoarelor atribuţiuni ce le aveţi ca Medici de plasă:
1. A da ajutorul medical gratuit tuturor suferinzilor din plasa ce vi s-a încredinţat, respectând obiceiurile diferitelor naţionalităţi şi încercându-vă prin blândeţe şi dulceaţă de a combate prejudiciile vătămătoare sănătăţii.
2. A vaccina şi revaccina toţi copiii şi chiar adulţii nevaccinaţi.
3. A însoţi pe D. Procuror în constatările de medicină legale.
4. A visita arestul, casarma Dorobanţilor, birturile din oraşele de reşedinţă, precum şi acelea din comunele rurale cu ocasiunea inspecţiunilor ce veţi face, pentru a vă încredinţa dacă mâncările şi băuturile puse în consumaţiune sunt de calitate bună şi a lua măsuri energice pentru suprimarea lor în casul când ar fi de calitate rea şi insalubră.
5. A visita regulat de două ori pe săptămână prostituatele din reşedinţa plasei;
6. A cere cu insistenţă ca autorităţile comunale să nu neglijeze şi să nu calce în picioare cele mai elementare principii de igienă, fiindcă numai astfel se va putea închide drumul tristelor boli ce bântuesc adeseori ţara.
 
În fine, sănătatea, care este prima condiţiune a forţei şi bogăţiei unui popor, este încredinţată ştiinţei şi nobilului D-vostră simţ de umanitate. Medicamentele ce vi s-au trimis le veţi da gratis săracilor suferinzi trecând în condică numele bolnavilor şi medicamentele administrate. Dobrogea este o ţară în care vaccinarea a fost aproape cu totul abandonată, şi pentru a preveni o epidemie de variolă care, aci, ar putea deveni înfricoşătoare, vă invit, D-lor Medici, să vaccinaţi şi revaccinaţi fără preget atât copiii cât şi adulţii, formând liste de numele şi numărul vaccinaţilor şi revaccinaţilor şi făcându-vă provizii de vaccină. Terminând, vă atrag încă o dată atenţiunea asupra instrucţiunilor de mai sus şi îmi place a spera, Domnilor Medici, că pentru ameliorarea sănătăţii publice a plăşilor ce vă sunt încredinţate nu veţi cruţa nici osteneala, nici sacrificii, fiind convinşi, ca şi mine, că arta medicală este un nobil sacerdoţiu. Primiţi etc. etc.“ (Farul Constanţei, anul I, nr. 12, 19 iulie 1880, p. 1).
 
La 1880, reporterii semnalau că „oraşul tăcut şi paşnic de altădată, azi este plin de viaţă şi veselie. Neîncetat sosesc noi oaspeţi, petrecerile se înmulţesc, monotonia dispăru ca printr’o minune. Avem musică militară pe bulevard în toate serile, musică militară şi teatru grecesc la Grădina Schaff, Cafe Chantant la Grădina Orientală şi lăutari. În curând, ni se spune, va sosi simpaticul Millo cu trupa sa. Afară de aceasta, curioşii de a cunoşte datinele orientale şi mai ales musica orientală, îşi vor putea satisface curiozitatea visitând cafenelele cantande ale turcilor“.
 
Un ziarist francez aflat la Constanţa comenta în acelaşi an, 1880, într-un articol pentru cotidianul L’Independence. „(…) Ştiţi din ultimul meu articol că este multă lume aici. Trebuie să vă mărturisesc că vine din ce în ce mai multă şi dacă va continua aşa, sezoniştii nu vor mai avea unde să fie găzduiţi deoarece hotelurile sunt deja pline. Marţi seara, un concert dat în Kursaal-ul nostru de d-na Carlota Levia cu concursul lui Ludovic Wiest şi al fiului său Franz. Încântătoarea solistă şi distinsul artist au executat bucăţi din Faust şi din Bărbierul. Inutil să vă mai spun succesul obţinut. Auditoriul a fost ales şi numeros, în care am distins pe ministrul Turciei şi Spaniei, mai mulţi consuli cu familiile lor, directorul Căilor Ferate şi funcţionari superiori“. În acelaşi articol, gazetarul menţiona: „Alaltăieri bal la Kusaal. Marchizul de Monaco şi doamna marchiză, care sunt printre noi de patru zile, au onorat petrecerea cu prezenţa lor“.
 
Băile de mare abia se proiectau. Tot din Farul Constanţei din acelaşi an, aflăm: „Întreprinderea construirii localurilor pentru băile de mare a fost dată de către Primărie lui E. Gurancino. Se vor construi trei localuri, două pe malul dinspre portul genovez, unul în partea de nord a oraşului aprope de biserica armenă. La 15 Iunie trebuiesc a fi terminate. Lucrul a început deja. Băile de mare sunt foarte folositoare copiilor, favorizându-le creşterea, luptând împotriva scrofulozei, rahitismului, tinerilor slăbiţi de studiu şi de excese, convalescenţilor de friguri tifose, femeilor anemice cu palpitaţiune nervoase, femeilor care nu fac copii. Băile de mare ameliorează uneori chiar vindecă stomacurile slabe, inflamaţiunile mitrei, consecinţele sifilisului, slăbiciunea generală, anchilosa, contractura membrelor, ulcerele atonice, anumite paralisii, isterismul, epilepsia, melancolia, hipocondria, migrena. Băile de mare lucreză şi prin aerul pur şi mineralisat ce îl respirăm în mare. Aerul de mare este mai oxigenat decât aerul de uscat; prin urmare respiraţiunea este mai activă şi funcţiunile digestiunei se fac mai uşor. Oamenii care locuiesc pe malul mării au o respiraţie mai forte, un apetit mai mare şi o vigoare a muşchilor superioară locuitoriloru din oraşa departate de mare. Prin urmare băile de mare sunt utile nu numai ca băi reci, băi minerale, ci şi pentru aerul curat şi vivace ce-l respirăm.
 
Astfel baia de mare este o baie minerală nu numai pentru pete ci aş putea zice că este o bae minerală şi pentru plămâni. Din aceste consideraţiuni băile de mare sunt folositoare persoanelor slabe, delicate, simţitoare; iar locuinţa pe malul mării, cum şi călătoriile pe mare convin persoanelor slabe de piept sau predispuse la oftică. Băile de mare deşteptând apetitul, ne dau o adevărată foame, şi omul nutrindu-se mai bine şi mai copios, câştigă vigoare atâta asupra corpului, cât şi spiritului.

Lunile cele mai bune pentru băi de mare sunt Iunie, Iulie şi August. În general 30 de băi de mare sunt de ajuns pentru o cură reconstituentă. Este bine a nu lua decât o bae pe zi între orele 2-5 p.m. O baie poate dura de la 15-35 minute, unii o suportă până la o oră. Personele slabe, delicate, copiii, femeile, trebuie să începă prin băi de scurtă durată, 2-3 minute. Mulţi cred că băile de mare nu pot face niciun rău; se înşală. Băile marine ca orice baie dacă sunt contraindicate, pot face mult rău. Este bine ca orişicine se-şi consulte doctorul înainte de a merge la băi; niciun bolnav să nu se hazardeze a lua băi de mare fără avisul unui doctor, care să-i arate modul de a lua baia caldă sau rece, cât să dureze şi ce regim să observe în timpul băilor“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la eveniment. Seniorii Constanței premiați în cadrul unei festivități organizate la Casa de Cultură (galerie foto)

19 Jul 2018 163

Asociaţia Philson Young din Bucureşti cheamă în judecată Primăria Constanţa

19 Jul 2018 158

Five-Holding SA, la o nouă investiţie imobiliară. Primăria Constanţa şi-a dat acordul

19 Jul 2018 817

În urma contestațiilor, Festivalul Verii 2018 va fi organizat de Asociația Philson Young dacă Primăria Constanța va devansa perioada de desfășurare (document)

18 Jul 2018 477

Locuitorii sunt nemulţumiţi. Poliţia Locală a amendat Black Sea Design Concept Pământul rezultat din săpătura unui imobil de pe Primăverii, depozitat în incinta stadionului de rugby (galerie foto)

18 Jul 2018 2125

Festivitate la Constanța. Seniorii de 80, respectiv 90 de ani vor fi premiați. O femeie de 100 de ani, vizitată de autorități

17 Jul 2018 586

Ce spun reprezentanții Primăriei Constanța despre scena prăbușită în timpul Festivalului Mamaia Copiilor 2018

17 Jul 2018 656

CNSC a declinat o sesizare către Tribunal. Selecţia evenimentelor dedicate Centenarului şi un nou proces al Primăriei Constanţa!

17 Jul 2018 603

Primăria Comunei Lumina, județul Constanța, angajează șofer. Iată condițiile!

16 Jul 2018 567

Număr de telefon pentru reclamaţii, în cadrul campaniei „Păstrează Constanţa Curată!“

16 Jul 2018 1179

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța a încheiat un contract cu o firmă din București. Ce servicii vor fi oferite (document)

13 Jul 2018 495

Municipalitatea Constanţa achiziţionează aplicaţii informatice pentru gestionarea resurselor umane

13 Jul 2018 488

O firmă din București va asfalta străzile din localitățile Târgușor și Mireasa, județul Constanța (document)

12 Jul 2018 376

Constanța. O echipă de experți japonezi, prezentă la seminarul “Calitate în Infrastructură” (galerie foto)

12 Jul 2018 546

Complexul Jupiter - Junona din Mamaia, reabilitat. Ce lucrări va executa proprietarul hotelului

12 Jul 2018 375

Se va aplica regulamentul de acces în zona peninsulară Primăria demarează etapa a doua de reamenajare a zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei (galerie foto+document)

12 Jul 2018 1891

Constanţa - „Ziua PORTIS“ 2018. Consultare de piaţă pentru organizarea evenimentului (document)

11 Jul 2018 301

Topcadex SRL a semnat cu Primăria Cernavodă. Firma va întocmi documentaţia de cadastru pentru unele imobile (document)

11 Jul 2018 1237

Continuă lucrările de reabilitare a conductelor de apă din Bărăganu Iată ce firmă a câştigat licitaţia (document)

10 Jul 2018 351

Sesizări în aplicaţia WhatsApp O nouă campanie de curăţenie lansată de municipalitate - „Păstrează Constanţa Curată!“ (galerie foto)

10 Jul 2018 731

Asociaţia Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, fondată de Gheorghe Oancea, contract de milioane de lei cu Primăria Constanţa (document)

10 Jul 2018 1222

Primăria Constanța Care este stadiul lucrărilor de reparații și reabilitare a terenurilor de sport din parcul Viitorului (video)

09 Jul 2018 692

Constanţa. Câţi bani alocă municipalitatea pentru întreţinerea a 16 palmieri?

09 Jul 2018 309

Primăria Constanţa a încheiat sesiunea de selecţie pentru proiecte nonprofit din domeniul cultural. Iată câştigătorii! (document)

09 Jul 2018 754

Biserica „Izvorul Tămăduirii“ nu va mai fi relocată în parcarea din Tomis 3. Ce spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului (galerie foto)

07 Jul 2018 2803

Iată câştigătorii sesiunilor de selecţie organizate de Primăria Constanţa! ONG-urile la care merg fondurile nerambursabile anul acesta (documente)

05 Jul 2018 1192

Firma care în 2016 livra coşurile de gunoi în municipiul Constanţa a câştigat un nou contract atribuit de administraţia Făgădău

04 Jul 2018 621

Constanța. Serviciul Gestionare Spații Verzi, acțiune de toaletare și tăiere a arborilor din parcul Tăbăcărie

03 Jul 2018 541

Incubator de afaceri într-un imobil de patrimoniu din zona peninsulară a Constanţei. O firmă din Bucureşti va elabora studiul de fezabilitate (document)

03 Jul 2018 907

Primăria Municipiului Constanța a atribuit un contract unei firme din Constanța. Ce valoare are și ce servicii vor fi furnizate (document)

02 Jul 2018 1344

Vrei să salvezi o viață? Iată ce poți face CRTS Constanța și Primăria Negru Vodă organizează o acțiune de donare de sânge

02 Jul 2018 490

Primăria Saligny a solicitat acord de mediu pentru înlocuirea conductei de apă potabilă în Făclia (document)

02 Jul 2018 441

De la transport pe apă, la imobiliare Imobil de şase etaje, ridicat de Black Waters SA pe strada Mircea cel Bătrân (document)

02 Jul 2018 1026

Lucrări de reamenajare pe strada Termele Romane, în zona Poarta 1 efectuate de Primăria Constanța (video)

01 Jul 2018 843

Constanţa. O treime din flota RATC va fi formată din autobuze electrice, hibrid sau cu hidrogen

30 Jun 2018 6575

Primăria Comunei Castelu angajează referent. Când este programat concursul

29 Jun 2018 717

Atenție șoferi. Accesul pe mai multe străzi din zona Peninsulară din municipiul Constanța va fi interzis câteva zile. De ce a fost luată această decizie

28 Jun 2018 930

Consultare publică asupra PUD, pentru imobil de șase etaje, strada Mircea cel Bătrân

28 Jun 2018 502

Parteneriat solid cu BC Athletic Constanţa La Cumpăna se va înfiinţa o secţie dedicată baschetului masculin şi feminin (galerie foto)

28 Jun 2018 545

Cum au sărbătorit sportivii secției de box a CS Farul Constanța, „Ziua Drapelului” (galerie foto)

27 Jun 2018 329

Ce le pregăteşte Decebal Făgădău pensionarilor de Ziua Dobrogei?

27 Jun 2018 2396

Primăria Constanța va achiziționa servicii de elaborare documentație tehnico-economică – studiu de trafic (document)

25 Jun 2018 539

A început reabilitarea terenurilor de sport din parcul Viitorului, de pe strada Caraiman din Constanţa

25 Jun 2018 545

Primăria Comunei 23 August, judeţul Constanţa construieşte o grădiniţă cu program prelungit. Ce societate a câştigat contractul (document)

21 Jun 2018 401

Primăria Constanţa organizează licitaţie pentru serviciul electronic de plată online a taxelor locale utilizând cardul bancar

21 Jun 2018 323

Procedură de selecţie pentru proiectele destinate tinerilor, anulată de Primăria Constanţa. Nu s-a prezentat decât o singură asociaţie!

21 Jun 2018 430

Locuri de joacă Judecătorii au anulat, în primă instanţă, amenda încasată de Municipiul Constanţa. Concluzia magistraţilor

21 Jun 2018 429

În municipiul Constanţa au loc lucrări de asfaltare a aleilor dintre blocuri. Unde acţionează muncitorii din cadrul Primăriei Muncipiului Constanţa (video)

20 Jun 2018 330

Târg de ambarcaţiuni sportive şi de agrement în Portul Tomis din Constanţa

19 Jun 2018 896

Am stat de vorbă cu proiectantul. S-a inspirat din modelul grecesc. Iată explicaţiile! Pasajul Cumpenei, primul pod tip pasarelă de noapte cu borduri din marmură din România (galerie foto+video)

19 Jun 2018 4940