Constanţa de odinioară „Constanţa se silea a primi cu demnitate pe toţi aceia care-i vor face onoarea de a o vizita“ (galerie foto)

În aprilie 1882, ziarul „Românul“ al lui C.A. Rosetti scria despre pregătirile constănţenilor pentru deschiderea sezonului estival:  „Consiliul comunal dezvoltă o activitate febrilă, s-au plantat arbori pe stradele Elena şi Farului, care comunică cu bulevardul, stradele se pavează, locurile virane se-mprejmuiesc, casele se repară, ruinele dispar. Cafenele frumoase s-au deschis pe bulevard, o fabrică de apă gazoasă funcţionează, un local frumos de băi se construieşte pentru doamne, frumosul hotel Carol la 1 iunie îşi va deschide porţile; cu un cuvânt, Constanţa se sileşte a putea primi cu demnitate pe toţi aceia care-i vor face onoarea de-a o vizita. Şi eu cred că Constanţa merită a fi vizitată din mai multe puncte de vedere: 1-ul, pentru că are o poziţiune minunată şi-o climă sănătoasă; 2-a, pentru folosul ce pot trage din băile de mare atât cei suferinzi cât şi cei sănătoşi; şi 3-a, pentru că este un oraş românesc şi-avem o datorie sfântă de-a face în el una din cele mai frumoase şi mai importante cetăţi de pe malul Mării Negre“.
 
Hotelul Carol era la vremea aceea „o clădire colosală cu trei etaje afară de mansardă şi care a costat compania engleză suma respectabilă de 1.400.000 lei. El se ridică măreţ şi impunător lângă farul Constanţei, având o faţă spre mare, cealaltă spre bulevard. El este, lucru asemenea îmbucurător şi de mândrie, pentru noi, românii, opera arhitecţilor Al. Orăscu şi Eraclide din Bucureşti“.
 
Fusese inaugurat de curând. „Banchetul a fost splendid, s-au ridicat mai multe toaste, de către dl. Tipping, preşedintele societăţii, care a construit hotelul, pentru rege şi regină, pentru armată, pentru corpul consular, pentru presă şi pentru arhitecţii hotelului. Au răspuns la toate aceste toaste dl. Ciocârlan, dl. colonel Chiriţescu, Miki - efendi, Al. Orăscu, A. Grecu şi I.S. Bibicescu. A doua zi, miercuri, a fost un bal în sala cea mare a hotelului: muzica roşiorilor a făcut ca invitaţii să danseze cu avânt şi plăcere până după miezul nopţii“.
 
Hotelul cel nou avea 90 de camere şi practica preţuri foarte reduse. „Cu doar 10 franci pe zi se poate avea pensiune în hotel Carol“. „La Constanţa, dar, este îndemnul ce adresăm românului, care pleacă în străinătate pentru băi de mare sau pentru a se repauza. La Constanţa vor avea nu numai tot confortul ce se găseşte la staţiunile străine, dar vor avea ieftinătatea ce nu e pe acolo, vor avea un drum foarte scurt de făcut, adică numai o zi de drum de fier şi de vapor, şi pe lângă toate acestea vor lăsa în ţară banii pe care i-ar fi vărsat în străinătate.“
 
În 1885, oraşul Constanţa avea 69 de străzi, cu 864 de case locuite şi alte 45 nelocuite. La 23 august 1885 din arhive aflăm numele acestor străzi ce dădeau imaginea oraşului abia construit: Romană (40 de case şi o biserică română), Remus Opreanu (17 case), Călăraşilor (şapte case), Regală (o casă), Ştefan  cel Mare (doar trei locuri îngrădite), Cuza Vodă (o casă), Kogălniceanu (o casă), bulevardul Elisabeta (opt case), Portului (trei case), Vânători (zece case), Mitropoliei (niciuna), Roşiorilor (opt case), Maior Şonţu (opt case plus o biserică bulgară), Mahomedană (26 de case), Elenă (32, plus o biserică catolică), Ovidiului (14 case), Basarab (o casă), 10 Mai (trei case), Venus (niciuna), Dianei (două case), Băilor (cinci case), Vadu Sinne (niciuna), Neptun (şapte case), Thelis (două case), Pescarilor (opt case), Piaţa Independenţei (36 de case), Epictet (două case), Comercială (patru case), Alleon (opt case şi o sinagogă), Tomis (16 case şi biserică armeană), Şcoalei (31 de case), Franceză (12 case), Ceres (nouă case), Engleză (două case), Germană (trei case), Bulgară (două case), Unirea (două case), Braşovenilor (şapte case), Marcu Aureliu (18 case), Mării (şapte case), Mircea cel Mare (78 plus o biserică greacă şi 17 barăci de potcovării), Libertăţii (45), Carol (71 plus o grădină publică), Traian (27 de case), Transilvaniei (un loc îngrădit), Fructelor (patru case şi 11 locuri), Dreptăţei (cinci case), Varnei (două case), Plevnei (două case), Concordia (34 de case), Cărămidarilor (patru case), 11 Iunie (56 de case şi 13 locuri), Mangaliei (65 de case plus 12 locuri), Griviţei (fără case, două bulevarde proiectate şi numerotate pe stradelele laterale), Rahovei (nicio casă), Dorobanţilor (cinci case), Militară (nouă case), Agriculturii (şase case), Infanteriei (18 case), Tătară (24 de case), Justiţiei (şapte case), Luminei (opt case), Industriei (opt case), Orfeul (şapte case), Junon (cinci case), Jupiter (două case), Appolon (două case), Mercur (nicio casă). Din aceste case, 13 erau clădiri cu mai multe etaje, 43 erau cu două etaje, dar  existau şi 38 de bordeie.
 
Cel de-al doilea Cazino, nu cel aflat astăzi abandonat, într-o revoltătoare degradare!, a fost construit pe locul cedat de G. Benderly, prosper comerciant local, învestit cu funcţia onorifică de viceconsul al Belgiei la Constanţa. Locul era situat pe bulevardul Regina Elisabeta, cu terase pe malul mării. Primăria propusese administraţiei hotelului Carol să-i cedeze pe o durată de patru ani, până în 1896, o parte din terenul de la poartă spre Casa Şuţu, oferindu-i în schimb profitul ce-l putea realiza din consumaţia abonaţilor din cursul verii şi din taxa cărţilor de joc. Tranzacţia propusă n-a fost agreată de conducerea hotelului Carol.  
 
Schiţa de plan a construcţiei celui de-al doilea Cazino al Constanţei aparţine inginerului Cucu din Bucureşti şi avea parter, cu o sală de teatru, scenă, loji, o altă sală pentru evenimente culturale, un subsol cu spaţii comerciale, terase, anexe.
 
Schimbarea primarilor la cârma oraşului a adus, inevitabil, modificări în proiectul iniţial, astfel că, la data inaugurării, 30 iunie 1893, cel de-al doilea Cazino avea doar o sală de dans, un coridor, mai multe camere şi „terasele de pe malul mării“. Iluminatul era asigurat „cu lămpi şi fanare“. Antreprenorul fusese obligat de Primărie să se îngrijească de întreţinerea curăţeniei localului, „să aibă servitori de ajuns, îmbrăcaţi curat, să fie cuviincioşi şi să aibă o purtare ireproşabilă cu abonaţii şi vizitatorii“.
 
Bisăptămânal se organizau baluri mascate, cu tombolă, se desfăşurau partide de şah, domino, table, conferinţe. Companiile de teatru românesc, dar şi italieneşti, franţuzeşti,  se întreceau să obţină contracte pentru reprezentaţii pe scena acestui stabiliment de referinţă al oraşului.
 
A cântat la Cazinoul constănţean prim-solista Leria Carlotta de la Opera Scala din Milano, dar s-au prezentat şi experimente teatrale: teatru policrom, reprezentaţie de magnetism animat şi electromagnetism, gimnastică. Cazinoul de astăzi, acest edificiu emblematic al Constanţei, a fost inaugurat mult mai târziu, în 1910.