Constanţa de odinioară Cum au petrecut dobrogenii ziua de 1 Decembrie 1918 (galerie foto)

La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia se desfăşura, într-un şuvoi de entuziasm popular, adunarea celor 1.228 de delegaţi oficiali, reprezentând cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, la care s-au alăturat din toate colţurile ţării peste o sută de mii de oameni. Se vota Marea Unire. România dodoloaţă. Dobrogea trecuse printr-un război devastator, căci, timp de doi ani, populaţia fusese evacuată şi trupele ocupante siluiseră întreaga fiinţă a provinciei. Reinstalarea autorităţilor româneşti s-a făcut în ziua de 30 noiembrie, prin numirea prefectului D.N. Negulescu. Fusese director al liceului din localitate, un bun profesor.
 
În 2 decembrie, la 10 dimineaţa, s-a oficiat un serviciu în catedrala oraşului, pentru reocuparea Dobrogei de către autorităţile române. După terminarea serviciului religios, a urmat solemnitatea instalării autorităţilor administrative şi judecătoreşti în localul Palatului de Justiţie. Te Deum-ul de la catedrală a fost oficiat de parohul Ion Grigorescu.
 
Oamenii începuseră să se întoarcă din refugiu pe la casele lor. Ziaristul D. Alessiu scria despre suferinţele concetăţenilor săi: „Noaptea, la ora 1, am sosit la Constanţa, pe care am găsit-o pustie, nici o fiinţă omenească nu se vedea, nici o lumină la vreo casă, oraşul cel vesel de odinioară părea un cimitir, marea înspumată începuse a mugi, îşi spunea supărarea de a fi fost profanată de hoardele şi oamenii necunoscuţi ei, se plângea parcă de prea multă linişte şi de puţina strălucire a scumpei ei perle”.
 
În „Dobrogea Jună”, situaţia este prezentată în acelaşi registru: „Evacuaţi şi dezrădăcinaţi de la căminele noastre, rupţi printr-un tratat silnic de trupul ţării-mume, pribegi şi urgisiţi pretutindeni, în lipsă şi în mizerie, în pragul iernii, cu munca noastră risipită, fără stăpânire şi totuşi cu o mie de stăpâni şi în neputinţa de a pune picior pe pământul părinţilor noştri, asistăm impasibil cu o resemnare vinovată faţă de evenimente atât de hotărâtoare pentru destinele tuturor neamurilor, fără să desprindem nici un învăţământ din Cartea Vremurilor şi fără să ţinem seama că aceia care se uită pe sine sunt uitaţi de Dumnezeu?”
 
Repatrierea dobrogenilor a durat toată iarna. Primele ajutoare au fost de la americani - 42 de vagoane cu alimente distribuite gratuit familiilor de eroi, soldaţilor întorşi de pe front, orfanilor. Printre ştirile păstrate în Arhivele Statului (fond MAI, dosar 548/1919, filele 3, 4) găsim: „Căpitanul T.E. Black din Misiunea Crucii Roşii Americane sosind cu vaporul la Hârşova a împrăştiat în mod gratuit în zilele de 12 şi 13 iunie (n.n. 1919) alimente şi efecte de îmbrăcăminte. Acelaşi lucru l-a făcut şi în celelalte comune ale plăşii, cu excepţia localităţii Topalu. Pentru spital a donat lenjerie, 50 cearşafuri, 35 cămăşi flanelă, 100 m pânză, 60 pachete tifon, saltele, alimente, 400 lăzi cu lapte praf, săpun”.
 
O altă comisie specială de evaluare a pagubelor aduse portului Constanţa de către armatele şi administraţia inamică stabilea suma de 21,5 milioane de lei. La primele estimări, pagubele staţiei de primire a petrolului erau cele mai mari, ceea ce dovedeşte interesul inamicului faţă de staţia de petrol, obiectiv strategic de primă importanţă în război. În decembrie 1918 se reia traficul portuar: sunt importate 46.294 de tone mărfuri, în special alimente, şi se exportă 12.825 de tone de petrol şi derivatele sale.
 
În paralel cu refacerea legăturilor cu Moldova, a început reconstruirea liniei ferate Bucureşti - Constanţa, strict necesară pentru aprovizionarea populaţiei. Traficul feroviar a fost reluat repede, dar cu transbordare la Feteşti, unde podul peste braţul Borcea, cu cele trei deschideri de 140 m, distruse de armatele române în retragere, a fost reparat abia în decembrie 1921. Inginerul Anghel Saligny s-a oferit să ajute la această lucrare întocmind proiectul reconstrucţiei podului cu un tronson tip „pasaj” carosabil, pentru circulaţia pietonilor şi a vehiculelor. Nu i s-a acceptat propunerea pentru că piesele necesare trebuiau executate în străinătate şi ar fi fost nevoie de circa 11 milioane de lei. Dată fiind starea de austeritate a ţării, s-a convenit ca unele piese şi subansamble să fie executate la Uzina din Reşiţa. Podul va fi reconstruit din alte două părţi metalice.
 
Prima mare festivitate la Constanţa s-a desfăşurat un an mai târziu, la 1 decembrie 1919, în sala „Elpis”. La acea dată, primul liceu de fete din Dobrogea îşi începea cursurile. S-a numit mai întâi Externatul de fete gradul ll „Domniţa Ileana”, directoarea sa fiind numită Valentina Boteanu.
 
Încă din primele zile ale lui decembrie 1918, prefectul cerea tuturor primăriilor din Dobrogea să întocmească dosare cu pagubele aduse de armata germano-bulgară şi turcă în aceşti doi ani de ocupaţie.
 
La Iaşi, un grup de refugiaţi dobrogeni, avându-l în mijlocul lor pe I.N. Roman, în aşteptarea păcii ce urma să se încheie între România şi Puterile centrale, făcea lobby pentru provincia greu încercată. De altfel, în preliminariile de la Buftea erau stabilite câteva repere, inclusiv cedarea Dobrogei către Puterile centrale.
 
Se ştie că la Conferinţa de Pace de la Paris, experţii americani, francezi, englezi şi italieni s-au pronunţat pentru trasarea unei noi frontiere în Dobrogea. Delegaţii României, Victor Antonescu şi generalul Constantin Coandă, au semnat, la 10 decembrie 1919, documentul care stabilea frontiera astfel: „De la Marea Neagră până la Dunărea frontiera asemănătoare cu cea care a existat la 1 august 1914”. Convenţia de demarcare a frontierei româno-bulgare a fost semnată la Bucureşti abia la 26 august 1920. Reglementarea frontierei cu Bulgaria şi păstrarea întregului teritoriu al Dobrogei în componenţa statului român s-au datorat atât demersurilor diplomatice, cât şi intensificării acţiunilor desfăşurate în ţară şi în străinătate pe întreaga perioadă a derulării lucrărilor Conferinţei de Pace de la Paris.