Constanţa de odinioară Oraşul cu cele mai multe societăţi culturale şi cu cele mai puţine lăcaşuri de cultură (documente)

Multe au fost societăţile înfiinţate în Constanţa din entuziasmul şi responsabilitatea socială a unor intelectuali locali. Sigur, cea mai importantă pentru începutul de viaţă românească din Dobrogea rămâne  mişcarea literară „Ovidiu”. La 28 ianuarie 1898, „în oraşul nostru, din iniţiativa unui număr însemnat de tineri inteligenţi, s-a constituit un cerc literar sub numele „Ovidiu”. Scopul cercului este de a ridica nivelul cultural în judeţul nostru prin înfiinţarea unei biblioteci universale, prin ţinerea de conferinţe literare şi ştiinţifice, prin fondarea unei şcoli de adulţi şi întemeierea unei reviste literare. Preşedinte al acestei instituţii frumoase este d-l Petre Vulcan. Membrii cercului înscrişi sunt în număr de 101”.
 

Ce frumos descrie reporterul atmosfera sărbătorească a momentului inaugurării! „Sala clubului tinerimii comerciale, unde a avut loc serata literară, era împodobită cu steagurile primăriei, cu brazi şi o mulţime de glastre cu flori, cu portretul lui Ovidiu pictat de d-l M. Constantinescu, membru al cercului, anume pentru această ocazie, cu portretele suveranilor etc.
 
A asistat un public compus din tot ce are oraşul nostru mai select; ofiţeri superiori, doamne, domnişoare etc., în număr de peste 350. Serata a produs un venit  de 600 lei neto.

Fondarea cercului literar Ovidiu a schimbat în mod desăvârşit oraşul Constanţa. Tinerimea în grupuri, în preajma statuii lui Ovidiu nu discuta decât de această instituţie, care a înălţat moralul tuturor: elita, doamnele, domnişoarele încep a adera înscriindu-se ca membri.
 
Conferinţa domnului Petru Vulcan la inaugurarea cercului Ovidiu a avut un răsunet pătrunzător şi în inimile celor mai sceptici. E un fel de pornire spontană a unei mişcări generoase, pentru propăşirea culturală a acestei ţări după 20 de ani de ocupare a Dobrogei” (Istrul, I, nr. 8, 5 februarie 1898; 2).

 
Înainte de Primul Război Mondial, societăţile cultural-artistice care urmăreau emanciparea intelectuală a publicului s-au înmulţit şi s-au dezvoltat independent una de cealaltă. „Societatea culturală dobrogeană”, „Societatea Traian”, „Societatea muzicanţilor dobrogeni”, „Cercul studenţesc constănţean”, „Asociaţia culturală”, „Astra dobrogeană” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute prin evenimentele promovate. Iniţiind diferite manifestări cu ecou între localnici - conferinţe, şezători artistice -, asemenea societăţi au avut o reală contribuţie la imprimarea unui climat propice culturii locale.
 
Dacă Petru Vulcan s-a remarcat prin prodigioasa activitate jurnalistică, de lider al presei regionale, autor de lucrări de beletristică, dar şi de studii monografice despre aromâni, alţii s-au pierdut în anonimat. Spre exemplu, Maria Dimitriu Castano, preşedinta şi promotoarea mişcării de emancipare a femeii, redactorul-şef al publicaţiei Ziarul nostru, organizatoarea unor activităţi culturale dedicate exclusiv publicului feminin.
 
Sau Florica Botez (1876-1956), institutoare, venită la Constanţa la 1913 şi rămânând până în 1928. Desfăşoară o bogată activitate cultural-artistică: scrie scenete, dă concerte de pian, recenzează pentru diverse ziare evenimente culturale şi mondene, organizează expoziţii de pictură, în perioada 1925-28 semnează opt personale la Constanţa (Cruceru, Florica, „Artele în Dobrogea. 1877-1940, Mărturii. Documente. Imagini.”, Editura Muntenia. Leda, 2002, p. 214).
 
Alături de aceasta se aflau Stela Lerescu şi Jana Poenaru-Duşa, profesoare locale, cu o bogată activitate expoziţională, teatrală şi de animaţie culturală.
 
Societatea corală „Cântarea României” şi-a făcut filială în Constanţa în anul 1923. Era susţinută financiar de Fundaţia culturală „Principele Carol” şi cunoscută mai ales sub numele de Institutul de Muzică. În vederea punerii în studiu a unor piese corale trimise în mod special de la centru se organizau cursuri de teorie şi solfegii în sala de muzică a şcolii germane din strada Tache Ionescu. La aceste cursuri erau obligaţi, conform normelor tuturor conservatoarelor, a urma fără nicio suprataxă toţi elevii şi elevele de la clasele de muzică (pian, vioară, flaut, canto etc). (Dacia, X, nr. 23, 31 ianuarie 1923, p. 2).
 
La 30 august 1926 s-a înfiinţat la Constanţa Academia Populară. Conferinţele erau organizate în sălile Şcolii primare de băieţi nr. 1. În jurul catedrei Academiei Populare s-au adunat mulţi auditori de toate categoriile şi vârstele: fruntaşi ai vieţii economice şi politice locale, tineri, muncitori, elevi.

Preşedintele Academiei era avocatul Bucur Constantinescu, licenţiat în drept, dar şi absolvent al Facultăţii de Litere-Filologie Bucureşti. Scopurile propuse: satisfacerea nevoilor culturale ale cetăţenilor, formarea unui mediu spiritual-pedagogic pentru intelectualii oraşului. S-a creat o „şcoală liberă”, căci Academia nu a dat nici titlu, nici prestigiu social - era deci o instituţie populară, după model englez (Institutul „Toynbee Hall” din estul Londrei).
 
Odată cu înfiinţarea Academiei, s-au pus bazele unei biblioteci, mărită prin donaţii şi subscripţii publice. Academia şi-a desfăşurat activitatea pe patru secţiuni: ştiinţifică, politică-social-economică, literară-istorică-artistică, pedagogică, comemorări şi actualităţi.
 
Conferinţele au fost publicate în cele trei cotidiene din Constanţa: „Dacia”, „Dobrogea Jună” şi „Marea Neagră”. „Prin aceasta, munca instituţiei a pătruns în toate satele din Dobrogea, ştiută fiind răspândirea numitelor ziare. Aşezământul rămâne mult obligat sprijinului dat de presa locală, care, uitând de interesele pecuniare, a neglijat faptele diverse, dând cea mai mare atenţie faptelor culturale izvorâte de la Academia Populară. Prin aceasta, presa de Constanţa a anticipat spiritul cel nou care trebuia să pătrundă în ziaristica românească. Munca ziariştilor din Constanţa a fost cu totul gratuită, pentru care Academia Populară rămâne profund recunoscătoare”.
 
Cine erau conferenţiarii filantropi ai Academiei? N.I. Teodoreanu, directorul Oieriei Statului Palas, autorul monografiei „Oieria naţională şi Laboratorul de cercetări zootehnice Palas”, pentru care în 1932 a fost răsplătit cu Premiul Academiei de agricultură din Franţa, V. Vâlcovici, profesor universitar, rectorul Şcolii Politehnice Timişoara, dr. Petre Stoenescu, directorul Serviciului sanitar portul Constanţa, căpitan ing. Ştefan Cristescu, care conferenţia în 1927 despre „Televiziune, telepatie, hipnotism, sugestie”, comandor C. Bucholtzen, comandantul Şcolii de Marină Constanţa, dr. prof. Carol Blum, prof. G. Carp, prof. G. Coriolan, prof. C. Mureşan, avocat Aurel Vulpe, ing. Jean Stoenescu Dunăre, avocat Dan Alecu ş.a.
 
Această amplă mişcare culturală succeda eforturile unei publicaţii locale numite „Limanul”, organ al Ligii pentru educaţie cetăţenească, care, în mai multe numere consecutive - revista nu a apărut decât în 1923! -, a publicat articole despre „Educaţia maselor”, „Rolul social al artei”, „Muncă şi umanitate”.
 
În peisajul cultural constănţean s-au integrat, în deceniul patru al secolului trecut, şi două asociaţii cu profil aparte; este vorba de Asociaţia de conlucrare intelectuală franco-română, înfiinţată în 1934 (preşedinte, dr. A. Pilescu, iniţiator şi animator, agentul comercial J.A. Rudic) şi Institutul de cultură italiană „Casa d’Italia“, inaugurat la 26 mai 1935. Ambele, dar în special ultima, au avut o contribuţie importantă în propagarea valorilor culturilor naţionale respective în rândul constănţenilor, inclusiv prin organizarea predării limbilor franceză şi italiană, în spiritul unei mai bune cunoaşteri şi al apropierii dintre cele trei popoare de aceeaşi origine, latină.
 
Ateneul popular „Central” din Constanţa, cu sediul în strada Smârdan nr. 8, întreţinea  în 1935 un cor şi o orchestră proprii, activa continuu pe plan cultural, în special prin şezători dedicate exclusiv tinerilor. Avusese turnee în Viena, Paris, Istanbul. Preşedinte: N. Zăgoicea, care era şi preşedintele tuturor ateneelor din oraş, vicepreşedinte, Solomon Israel.
 
Enumerarea din rândurile de mai sus nu a cuprins nici pe departe întreaga reţea a societăţilor culturale ale Constanţei. Cu o viaţă efemeră sau, din contră, longevivă, acestea au contribuit esenţial la creşterea spiritului cultural-artistic al unei comunităţi preocupate mai presus de toate de interesele ei economice decât de crearea de lăcaşuri adevărate pentru cultură.