Anunţuri 10 iulie 2013

O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Noi, soţia, fiica şi fiul, ne luăm rămas bun de la iubitul nostru soţ şi tată, Lucian Lotreanu.

Transmite sincere condoleanţe familiei Lotreanu în aceste clipe grele pricinuite de decesul fratelui şi cumnatului nostru, Lucian Lotreanu. Familia Din.

Cu mare durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cel care fost Lucian Lotreanu. Familia Lotreanu.

Familia Antoniadis este alături de cei în suferinţă în urma decesului bunului nostru prieten Lucian Lotreanu, un om deosebit ce s-a stins prea devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Familia Horovei este alături de Bogdan Lotreanu şi întreaga familie în cel mai greu moment al vieţii pricinuit de pierderea fulgerătoare a nepreţuitului său tată, Lucian Lotreanu. Sincere regrete şi odihnă veşnică sufletului său generos!

Sincere condoleanţe dragului nostru Cristian, ai pierdut averea vieţii tale – mama, Mariana Manolache! Fiţi tari! Familia Traian şi Marius Dinu.

Cu adâncă durere în suflet, familia şi cumnaţii anunţă trecerea la cele veşnice a celui care a fost un soţ şi un erou, Paul Cristian Boulean. Vei rămâne veşnic în amintirea noastră!


S-a stins din viaţă unul dintre dascălii care au făcut cinste învăţământului constănţean, dl. Pavel Gheorghe. Prietenii sunt alături de suferinţa familiei. Petrică A.


Cu adâncă durere în suflet, colegii din Primăria Municipiului Constanţa sunt alături de colega lor Clinciu Daniela la trecerea în nefiinţă a tatălui ei, cel care a fost Gheorghe Mihai. Sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!

Familia îndurerată anunţă dispariţia după o grea suferinţă a celui care a fost Economu Stila. Înmormântarea va avea loc la Biserica Sf. Constantin şi Elena, astăzi, la ora 14.00. Nu te vom uita! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost ministru de Interne în Guvernul Petre Roman s-a stins din viață. „Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România“

14 Apr 2024 1611

În ultima săptămână, s-au înregistrat 790 de cazuri noi de rujeolă

09 Apr 2024 560

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 586

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 640

INSP Cazurile de gripă raportate la nivelul întregii ţări. Iată cu câte cazuri se află în top, Constanța

08 Feb 2024 869

Peste 3700 de cazuri de rujeolă, înregistrate de la începutul anului în România

24 Jan 2024 783

Bilanț îngrijorător. 3.353 de cazuri de rujeolă și patru decese în România. Cifrele INSP

16 Jan 2024 888

„O inimă bună a încetat să mai bată“ Unul dintre cei mai cunoscuți instructori auto din Constanța s-a stins din viață

12 Jan 2024 3953

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 713

40% dintre cazurile de COVID-19 din ultima săptămână înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Braşov, Constanţa şi Bihor

10 Jan 2024 753

Peste 2900 de cazuri de rujeolă confirmate în prima săptămână din 2024

09 Jan 2024 1086

Tragicul bilanț al cutremurului din Japonia a urcat la 168 de decese și 323 dispăruți

08 Jan 2024 759

Cel puțin 30 de persoane au murit după cutremurul violent din Japonia

02 Jan 2024 803

„A iubit fără limită și necondiționat profesia de avocat“ Doliu în Baroul Constanța! Avocatul Valerica Zamfir s-a stins din viață

02 Jan 2024 2204

Alte două decese din cauza rujeolei, în România!

27 Dec 2023 808