Anunţuri 30 octombrie 2014

Familia Brânzan Iulian din Iaşi transmite sincere condoleanţe familiei, pentru trecerea în nefiinţă a celui mai bun şi generos prieten Doru Jianu. Dumnezeu să-l odihnească!

Deplângem dispariţia celui care a fost farmacist primar Cazacincu P. Mihai, un profesionist desăvârşit şi un om deosebit, părintele nostru în ale profesiei, odihniţi-vă în pace domnule farmacist. Suntem alături de familia îndurerată şi sincere condoleanţe! Colectivul Farmaciei Pro-Bios Constanţa

Familia Magda, Mihai şi Radu, cu durere în suflet anunţă decesul celui care a fost soţ şi tată, farmacist Mihai Cazacincu. Dumnezeu să-l odihnească. Înmormântarea va avea loc azi 30.10.2014, ora 11.00 la Biserica Constantin şi Elena. Corpul neînsufleţit se află depus pe strada Ion lahovari numărul 107, Constanţa.

Colectivul de salariaţi din cadrul Heliofarm SA sunt alături de dl. director Radu Cazacincu la decesul tatălui, farmacist Mhai Cazacincu. Sincere condoleanţe!

Salariaţii din cadrul SC Magistra C&C SRL Constanţa sunt alături de dl. director Radu Cazacincu la decesul tatălui, distinsul farmacist Mihai Cazacincu. Sincere condoleanţe!

La 28 octombrie, a trecut pragul eternităţii, cu demnitate şi înţelepciune creştină, farmacistul Mihai P. Cazacincu. În inimile noastre îndoliate va rămâne mereu, mereu, un spirit viu, profund şi nobil. Dumnezeu să-l odihnească! Familia Buda Laurenţia.

Sincere condoleanţe prietenilor noştri Mihai şi Radu Cazacincu pentru pierderea dureroasă a tatălui lor. Dumnezeu să-l odihnească! Familia Filiu Răzvan şi Luminiţa.

COMEMORĂRI

La un an de la pierderea celui care a fost prof. Costel Papacostea, familia va organiza o slujbă de comemorare, sâmbătă, 01.11.2014, ora 10.30, la mormântul din Cimitirul Central Constanţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunţuri 30 decembrie 2014

30 Dec 2014 2663

Anunţuri 29 octombrie 2014

29 Oct 2014 3258

Anunțuri 7 octombrie 2014

07 Oct 2014 2278

Anunţuri 20 Septembrie 2014

20 Sep 2014 3139

Anunţuri 6 august 2014

06 Aug 2014 2843

Anunţuri 8 iulie 2014

08 Jul 2014 2297

Anunţuri 6 iunie 2014

06 Jun 2014 2771

Anunţuri 24 mai 2014

24 May 2014 2827