Doina Păuleanu a murit!



La ora 6:15 dimineața, pe 23 decembrie, în apropierea Crăciunului, Doina Păuleanu s-a stins. Director al Muzeului de Artă, istoric, critic și un om iubit de constănțeni trecea la cele veșnice. În urma infectării cu COVID-19, a făcut stop cardio-respirator.

Informația ne-a fost confirmată de către Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, proaspăt vindecat de COVID-19. Doina Păuleanu a pierdut lupta cu teribilul virus, iar acum a lăsat un gol imens în comunitate. „A murit unul dintre cei mai importanți oameni ai Constanței”, a spus președintele CJ, care transmite condoleanțe familiei.

Doina Păuleanu avea frumoasa vârstă de 72 de ani și un suflet veșnic tânăr. La începutul anului 2019, brașoveanca „repatriată” dobrogeancă devenea, la propunerea președintelui Consiliului Județean Constanța la acea verde, Horia Marius Țuțuianu, cetățean de onoare al județului.

A fost director al Muzeului de Artă Constanța din 1990. Era absolventă a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Secţia Istoria şi Teoria Artei, promoţia 1971.

Comunicat transmis de Consiliul Județean Constanța

Una dintre cele mai proeminente figuri ale vieţii culturale din Constanţa, cunoscută drept un profesionist în domeniu, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța s-a stins din viață lăsând un gol imens în inimile tuturor și în viața culturală constănțeană!

Un om bun, modest, respectuos, optimist și pasionat de a crea ceva bun într-o comunitate a plecat prea devreme, lăsând în urmă o moștenire culturală durabilă pentru viitoarele generații.

“De astăzi viața culturală constănțeană este mai săracă! Unul dintre cei mai reprezentativi oameni de cultură din județul nostru și din țară, s-a stins din viață! De acum, Doina Păuleanu va avea în custodie operele de artă ale marilor artiști aflați Acolo Sus! Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie un om minunat, un om deosebit, un om integru, un om de cultură, așa cum a fost doamna Doina Păuleanu! Cu profundă durere, transmit atât familiei cât și celor apropiați doamnei Doina Păuleanu, sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace!” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.


Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti , secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971, doctor în Istoria Artei (Universitatea Bucureşti) şi director al Muzeului de Artă Constanţa din 1990, criticul de artă a publicat de-a lungul timpului numeroase lucrări în domeniul istoriei artei şi despre principalele atracţii ale oraşului Constanţa. Pentru activitatea sa îndelungată, Doina Păuleanu a primit premiul Chevalier de L'Ordre des Arts et des Lettres, din partea ministerului culturii francez, în anul 2008.


Grație doamnei Doina Păuleanu, Muzeul de Artă Constanța deține una dintre cele mai mari colecții de artă din țară, opere ce fac parte din patrimoniu inestimabil al României, în acestă instituție de cultură, aflându-se opere aparținând marilor pictori și sculptori români, cele mai importante fiind semnate de Nicolae Tonitza, marea sa iubire, sau de Nicolae Grigorescu, precum și mulți alți artiști români de mare valoare.

Cetățean de onoare al județului Constanța, Doina Păuleanu a publicat numeroase cărți, volume de artă, lucrări de istorie a artei, de management cultural sau antropologie urbană. Pentru toate realizările sale a fost recompensată de-alungul timpului, cu numeroase premii precum Premiul Academiei Române “George Oprescu” în domeniul istoriei artei pentru lucrarea “Constanța: 1878 – 1928. Spectacolul modernității târzii”.

Înmormântarea

Doina Pauleanu va fi înmormântata joi, 24 decembrie, la Brașov, acolo unde s-a născut.

Astăzi, Consiliul Județean Constanța, va deschide o carte de condoleanțe la Muzeul de Artă din Constanța și în memoria acesteia va fi dezvelit bustul Reginei Maria, amplasat în fata clădirii muzeului, un proiect de suflet al Doinei Pauleanu, conform celor declarate de vicepreședintele CJ Constanța, Stelian Gima.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Doina Păuleanu, personalitate artistică „adoptată” de Constanța, care a adus Muzeului de Artă din oraș prestigiu național

29 Mar 2024 554

La Muzeul de Artă din Constanța va avea loc a doua ediție a Bienalei Naționale de Pictură. Perioada în care se va desfășura

21 Apr 2023 1027

Ar fi împlinit 75 de ani Doina Păuleanu, cea care a dus Muzeul de Artă din Constanța pe culmile gloriei naționale

29 Mar 2023 1738

Doina Păuleanu (1948-2020)

29 Mar 2022 2926

Un an de la trecerea în neființă a Doinei Păuleanu

23 Dec 2021 1658

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilăׅ“ din Topalu, cel mai important muzeu rural din țară (galerie foto+video)

03 Nov 2021 5449

Expoziția Arhitecți şi proiecte din perioada antebelică din Constanța (1878-1916). În memoria Doinei Păuleanu

11 Oct 2021 3716

Au fost desemnați câștigătorii primei ediții a Bienalei Naţionale de Pictură „Doina Păuleanu“. Iată cine sunt aceștia!

27 Jul 2021 3271

Constanța culturală Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu“, la prima ediție

06 Jul 2021 3784

Constanța Prima ediție a Bienalei Naționale de Pictură „Doina Păuleanu“. Zeci de lucrări prezentate în cadrul expoziției

30 Jun 2021 2825

Constanța culturală Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu” și-a desemnat participanții

08 Jun 2021 4018

Zi așteptată cu speranță, dar și teamă Cui rămâne colecția de artă a Muzeului din Topalu? Ziua pronunțării

26 May 2021 2374

Muzeul de Artă Constanța Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu”

22 Apr 2021 6075

#citește Dobrogea Doina Păuleanu și „urmele” sale

29 Mar 2021 2996

Doina Păuleanu – timpul n-a mai avut răbdare

04 Mar 2021 4726