Doliu în Arhiepiscopia Tomisului. Preotul Aurel Costache s-a stins din viață

Părintele Aurel Costache, fostul protoiereu al Constanței (1992 – 1995), și slujitor la biserica „Sfântul Dumitru” a trecut la Domnul. 

Părintele s-a născut pe data de 2 martie 1943, în localitatea Cotu Văii, județul Constanța, fiind unul dintre cei nouă copii ai lui Gheorghe și Ileana Costache. 

A urmat școala primară din satul natal, apoi Seminarul Teologic „Chesarie, Episcopul” din Buzău (promoția 1958 – 1963), încununându-și studiile cu absolvirea Facultății de Teologie din București, în anul 1967. 
 
În 1966 s-a căsătorit cu Georgeta, și au trei fii: Claudiu Marian, Laurențiu și Eduard Mihai. Doi dintre fii săi, Laurențiu și Claudiu Marian, au devenit preoți și slujesc în Italia, în diaspora românească.

A fost hirotonit preot în anul 1967 pe seama parohiei Sarighiol de Deal, județul Tulcea, apoi, între anii 1968 – 1970, a slujit în parohia Țibucani, județul Neamț, la parohia Runcu, județul Iași (între 1970 – 1977). În 1977 s-a transferat la parohia „Sf. Gheorghe” din municipiul Constanța, iar din 1979 la parohia „Sf. Ilie” din Constanța, unde a slujit neîntrerupt până în anul 1995, când s-a transferat la parohia „Sf. Dumitru”, Constanța, unde a slujit până la pensionare (2012). 

Între anii 1992 – 1995 părintele Costache a fost protoiereu la Protoieria Constanța.
 
Părintele a desfășurat o bogată activitate în toate parohiile în care a slujit, dar și la Protoieria Constanța, atât în plan liturgic, cât și social și cultural. A fost ca un frate mai mare al preoților din Dobrogea, un sfătuitor al celor tineri, un demn slujitor al lui Hristos.

 A încetat din viață în dimineața zilei de 16 noiembrie 2017 și a fost depus la biserica „Sf. Dumitru” din Constanța.

Slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie 2017, ora 12.30, la biserica „Sf. Dumitru”, fiind oficiată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Scrie Doamne în Cartea Vieții pe credinciosul slujitor, protoiereul Aurel Costache, în Biserica lui Hristos Mântuitorul.

 
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Sincere condoleanțe din partea preoților din Protoieria I Constanța.

Sursa foto: Facebook/Arhiepiscopia Tomisului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ana

19 Nov, 2017 16:50

Dumnezeu sa il odihneasca in Imparatia Cerului ! Imi pare nespus de rau la auzirea vestii ... A fost duhovnicul meu inca de mica si o scurta perioada si profesor de religie la scoala Generala nr 3 Constanta , cand ia tinut locul nurorii dansului .Un om si preot minunat , cu un suflet cum rar intalnesti ... Multa putere familiei !

Articole asemanatoare

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 784

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1379

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 691

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 526

Arhiepiscopia Tomisului a recuperat controlul asupra paginii de Facebook a Radio Dobrogea

02 Mar 2024 661

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 541

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

29 Feb 2024 513

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 martie 2024

29 Feb 2024 880

Știri Constanța Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului fac precizări privind informațiile false și îndemnurile la adunări “de susținere”

29 Feb 2024 631

Sinodul BOR discută joi "actele de răzvrătire şi indisciplină" ale arhiepiscopului Tomisului

29 Feb 2024 614

Reacția Arhiepiscopiei Tomisului la mesajul transmis de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

25 Feb 2024 969

Arhiepiscopia Tomisului anunță Perioadă de rugăciune și post pentru împlinirea dorinței poporului de pace

24 Feb 2024 867

Știri Constanța Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în perioada 24 – 29 februarie 2024

23 Feb 2024 936

Știri Constanța Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare. Programul liturgic

20 Feb 2024 577

UPDATE. Constanța Paginile de socializare ale Arhiepiscopiei Tomisului și Radio Dobrogea, sparte! Iată despre ce e vorba

17 Feb 2024 789