Prof. univ. dr. Viorel Tode s-a stins din viață. Ce mesaj a transmis conducerea Spitalului Județean de Urgență Constanța

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța regretă dispariția Prof. univ. dr. Viorel Tode, cel care a fondat secția Clinică Urologie din cadrul SCJU Constanța și a condus-o mai bine de două decenii. 

Dr. Viorel Tode face parte din istoria celui mai mare spital dobrogean.  Născut la 2 iulie 1937 în localitatea Plopeni, din judeţul Constanţa Viorel Tode a a absolvit  Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1960, în 1965 a devenit medic secundar, în 1969, specialist iar în 1980 a luat primariatul și tot atunci, grație profesorului Proca, pe atunci ministrul sănătății, a solicitat înființarea unei secții de urologie în Spitalul Constanța, transformată în 1990 în Clinica de urologie.
 
A introdus în clinică tehnici noi de chirurgie urologică, învățate în țară dar și peste hotare, în Spania sau Suedia. A realizat ca autor și coautor multe lucrări prezentate sau scrise, manuale, a condus  teze de doctorat și sute de lucrări de licență. A organizat mai multe Congrese Naționale a Asociației Române de Urologie și a primit diplome și medalii de la diferite foruri științifice.

Drum lin spre stele, domnule Profesor!

Sursa foto: SCJU Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 996

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 843

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 526

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 506

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 761

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 524

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 743

Doliu în lumea culturii A murit scriitorul Dinu Săraru la vârsta de 92 de ani

02 Mar 2024 686

Mesajul lui Emil Constantinescu despre trecerea în neființă a lui Max Bădin „Regret profund că nu mai este printre noi și că nu am avut ocazia să-mi iau rămas bun”

02 Mar 2024 752

Un fost lider politic de dreapta din Constanța a murit în această dimineață!

01 Mar 2024 4448

„Drum lin, Maestre!“ Maestrul dirijor Gheorghe Stanciu s-a stins din viață. Mesajul Teatrului Național de Operă și Balet Constanța

29 Feb 2024 707

A murit Gheorghe Stanciu, fost dirijor la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța

29 Feb 2024 1896

Primăria Cernavodă, în doliu! Un consilier local PNL s-a stins din viață la doar 55 de ani

26 Feb 2024 707

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, deplânge moartea criticului şi istoricului literar Alex Ştefănescu

25 Feb 2024 712

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu

25 Feb 2024 833