Soția lui Mircea Dinescu a murit la 58 de ani

Traducătoarea Maşa Dinescu a murit la vârsta de 58 de ani, anunţă Teatrul Naţional Bucureşti pe Facebook.

"Colectivul Teatrului Național București anunță cu tristețe dispariția prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Mașa Dinescu. A fost șefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român și străin, un om de o mare calitate profesională și umană.

Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia și Albert Kovacs,ambii specialiști în literatura rusă, Mașa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciați traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale țării. La ora actuală, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puțin de cinci spectacole a căror traducere îi aparține: „Livada de vișini” de A. P. Cehov, r. David Doiashvili, „Revizorul” de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, „Sinucigașul” de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, „Terorism” de frații Presniakov, regia Felix Alexa, „UFO” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop.

În alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Șerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul Național din Cluj.

Colegii din Teatrul Național sunt alături de familia îndurerată în aceste momente de mare tristețe.

Incinerarea va avea loc mâine, 30.10.2019, ora 14,00, la Crematoriul Vitan Bârzești”, se arată în mesajul transmis pe Facebook de Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti

Maşa Dinescu era soţia poetului Mircea Dinescu.

Sursă foto: Facebook/ Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câți bani primesc artiștii pentru prestațiile de la concertul de muzică lăutărească de pe plaja Modern (DOCUMENTE)

03 Sep 2022 2674

Poetul Mircea Dinescu, invitat special la un spectacol de muzică lăutărească organizat de Primăria Constanța (DOCUMENTE)

15 Aug 2022 3130

Poezia se îmbină cu fotbalul la Football Museum Bucharest

22 Apr 2022 1363

Biografii din marele Dicționar al Literaturii Române Carismaticul scriitor Mircea Dinescu aniversează șapte decenii de viață

11 Nov 2020 4082

Mircea Dinescu, scrisoare către președintele Iohannis, despre copiii de la Școala 29, din Constanța, luați de polițiști

08 Oct 2020 6181

Secretarul general adjunct al NATO a vizitat bordul dragorului maritim „Lt. Lupu Dinescu”

30 Oct 2019 1885

Când are loc licitaţia privind serviciul de salvamar şi de prim ajutor pentru plajele din Constanţa şi Mamaia

07 Jun 2019 2601

Doliu în lumea muzicii. Un celebru artist român a murit chiar sub ochii prietenilor

21 Jun 2018 6578

Mircea Dinescu, la Politică și delicatețuri, cu Delia Salata rusească bună la mahmureală. Din ce se face

02 Jan 2017 5169

Capăt de drum pentru Geotop 2001, firma care a făcut din cadastrarea judeţului Constanţa subiect pentru procurorii DNA

15 Feb 2016 7567

Lumea poeziilor Mircea Dinescu - Cântec de inimă albastră

07 Jun 2015 5554

Editorial România a condamnat la moarte patru oameni. Unde e revoluţia durerii?

17 Dec 2014 2850

Cine este acţionar, alături de Mircea Dinescu, la Medlaser Center SRL

20 Aug 2014 3803