Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Romeo Dominte, şef Serviciu Prevenire şi Protecţie, coproprietar la două terenuri şi un apartament (documente)

Romeo Dominte, şef Serviciu Prevenire şi Protecţie în cadrul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, a menţionat la rubrica „Bunuri imobile - terenuri“ a declaraţiei de avere aferente anului 2016 trei terenuri în judeţul Constanţa: unul agricol de 15 hectare, suprafaţa fiind dobândită (prin donaţie) în doi ani (în 2004 - 10 hectare şi în 2016 - 5 hectare), titular fiind Silviana Dominte (soţia lui Romeo Dominte); două intravilane - unul de 492 de metri pătraţi şi unul de 1.000 de metri pătraţi, ambele dobândite în 2006, prin cumpărare, coproprietari (cu ½ cotă parte) fiind Silviana Dominte şi Romeo Dominte. 
 
La categoria „Bunuri imobile - clădiri“, este trecut un apartament cu suprafaţa de 42 de metri pătraţi (dobândit prin cumpărare, în 1999), coproprietari (cu ½ cotă parte) fiind tot Romeo Dominte şi Silviana Dominte.
 
La capitolul „Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro“, Romeo Dominte a declarat bijuterii din aur (valoarea estimată fiind 27.000 de lei) şi din argint (6.000 de lei valoare estimată), dobândite între 1992 şi 2014.
În declaraţia de avere aferentă anului 2016 sunt menţionate şi două credite: unul la Banc Post, în valoare de 37.450 de euro, contractat în 2006 şi scadent în 2018, şi unul la Unicredit Bank, de 5.000 de lei, contractat în 2014 şi scadent în 2017.
 
Din aceeaşi declaraţie de avere pe 2016, înregistrată pe 23 mai 2017, lipsesc menţiunile cu privire la „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare). În declaraţia de avere aferentă anului 2015 însă, înregistrată pe 7 iunie 2016, sunt menţionate veniturile anuale încasate: Romeo Dominte (şef serviciu SN AIMK SA) - 36.591 (salariu), 1.600 (în afara funcţiei); soţia - Silviana Mădălina Dominte (director centru formare profesională la Patronatul PCMPP Dobrogea) - 1.318. În ambele situaţii, moneda este neprecizată.
 
Şi în declaraţia de interese aferentă anului 2016 (înregistrată pe 23 mai 2017), şi în cea aferentă anului 2015 (înregistrată pe 7 iunie 2016), Romeo Dominte a menţionat că este asociat în SC RDS Activ Company SRL Constanţa, cu 260 de părţi sociale (2.600 valoare totală), că este preşedinte la Patronatul PCMPP Dobrogea şi membru în Sindicatul Independent AIMK. De asemenea, este declarată PFA Dominte Romeo.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Romeo Dominte. 
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.