Averea și interesele comisarului Anca Ioniță, de la Comisariatul Județean de Mediu Constanța (DOCUMENTE)

  • Deține mai multe terenuri, o parte primite donație de către soț
  • Soțul este Florin Ioniță, preot în cadrul Parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Constanța
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Anca Ioniță, comisar la Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean de Mediu Constanța!
 
Conform ultimei declarații de avere depusă la jumătatea anului 2022, deține mai multe terenuri, printre care un teren intravilan de 638 mp, primit donație de soț la Niculițel, județul Tulcea, în anul 2012. Tot la Niculițel, soțul a mai primit donație, în anul 2014, un teren agricol în suprafață de 3.500 mp. Soții Ioniță au și un teren de 297 mp la Techirghiol, intravilan, dobândit în anul 2008.
 
De asemena, Florin Ioniță a obținut prin donație o casă de locuit, în anul 2012, la Niculițel, având o suprafață de 105 mp. La Constanța, cei doi soți au un apartament de 48 mp, cumpărat în anul 2016. Anca Ioniță a mai precizat faptul că deține două autoturisme – un Skoda Kamiq, fabricat în 2020 și un Volkswaggen Passat, fabricat în anul 2010.
 
Cei doi au mai multe conturi deschise. La Raiffeisen Bank au un cont în euro, deschis în 2018, cu un sold de 4.361,74 euro, un cont în lei deschis în 2010, cu un sold de 7.346,46 lei, un cont deschis în 2005 cu un sold de 90,38 lei și un cont deschis în anul 2020, cu un sold de 6.018,35 lei. La Banca Transilvania este un cont deschis în 2003, cu un sold de 48,94 lei, cât și unul cu un sold de 8.794,02 euro.
 
Ca datorii, soții Ioniță au două credite contractate la Raiffeisen, ambele scadente în 2025, cu ovaloare de 5.591,26 lei, respective 43.007,49 lei. În 2016 au contractat un alt credit, scadent în 2046, cu un sold de 81.681,83 lei, iar în 2020 au un alt credit deschis în valoare de 26.639,30 lei.
 
Ca venituri, Anca Ioniță a încasat 47.721 lei de la Garda Națională de Mediu, în timp ce soțul a primit 47.280 lei, în calitate de preot la Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Constanța. Totodată, Florin Ioniță a mai încasat 60.240 lei ca inspector eparhial. Pentru copil, soții Ioniță au primit o alocație de 2.325 lei.
 
Conform declarației de interese, Anca Ioniță este membru de sindicat.

 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale Ancăi Ioniță.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Citește și:
 
Nicoleta Goga, comisar la Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

Ce se întâmplă la Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ din Constanţa? Primăria a eliberat certificat de urbanism
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 1 septembrie 2021

02 Sep 2021 2796

Declarație de avere Anca Ioniță, comisar la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța

19 Apr 2021 2868

Modernizări în staţiunea Neptun O terasă din fostul Complex Dunărea va fi extinsă. Despre ce este vorba (document)

09 Mar 2017 3440