Averea şi interesele Corinei Ivanciu, director executiv adjunct la DSVSA Constanţa (DOCUMENTE)


 
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Corinei Ivanciu, care exercită temporar funcția publică de conducere vacantă de Director Executiv Adjunct la DSVSA Constanţa
  • Ivanciu a notat în declarația de avere completată la data de 07.06.2022, că deține împreună cu soțul un teren intravilan de 426 mp dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 2016, două case de locuit, una de de 120 mp ridicată pe terenul intravilan, o alta de 30 mp și un apartament de 40 mp, dobândite în 2007
  • Familia Ivanciu mai deține și două autoturisme, ani de fabricație 2012, respectiv 2019 și are credite de 84.000 euro la două bănci comerciale, scadente în 2024, respectiv 2035
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Corinei Ivanciu, care exercită temporar funcția publică de conducere vacantă de Director Executiv Adjunct la DSVSA Constanţa.

Ivanciu a notat în declarația de avere completată la data de 07.06.2022, că deține împreună cu soțul un teren intravilan de 426 mp dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 2016, două case de locuit, una de de 120 mp ridicată pe terenul intravilan, o alta de 30 mp și un apartament de 40 mp, dobândite în 2007.

Familia Ivanciu mai deține și două autoturisme, ani de fabricație 2012, respectiv 2019 și are credite de 84.000 euro la două bănci comerciale, scadente în 2024, respectiv 2035.

La capitolul venituri, Corina Ivanciu a încasat în ultimul an fiscal salarii în valoare de 95.650 lei de la DSVSA Constanţa, în timp ce soțul său, de profesie ofițer maritim a avut venituri de 62.670 euro de la o companie de crewing din Norvegia.

În declarația de interese, Corina Ivanciu și-a notat doar apartenența la Sindicatul MV.

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Corinei Ivanciu.



PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  
Citește și:
Director medical la stat, femeie de afaceri în privat. Averea și interesele directorului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța (DOCUMENTE)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 522

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 536

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 595

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 480

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 465

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 545

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1368

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 642

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 513

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 477

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 578

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 442

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 609

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 720

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 566