Averea și interesele Elenei Roman, director economic al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

  • Potrivit datelor oficiale, Elena Roman este director economic interimar al SAJ Constanța, numită în baza Ordinului Ministerului Sănătății nr. 2615 din 1 septembrie 2022.
  • În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și interese ale Elenei Roman, director economic interimar al SAJ Constanța.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Elenei Roman, director economic al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
 
Potrivit datelor oficiale, Elena Roman este director economic interimar al SAJ Constanța, numită în baza Ordinului Ministerului Sănătății nr. 2615 din 1 septembrie 2022.
 
În declarația de interese completată pe 27 septembrie 2022, în termen de 30 de zile de la numirea în funcție, Elena Roman a precizat că este membru al Sindicatului Ambulanțierul.
 
În declarația de avere completată tot atunci, directorul economic al SAJ Constanța a precizat că deține un teren intravilan de 5.700 mp, în Siliștea Nouă, județul Suceava, cumpărat în 2020 împreună cu Maricel Roman.
 
De asemenea, în 2021, cei doi au mai cumpărat tot acolo un al doilea teren intravilan, de 1.866 mp, dar și un teren agricol, de 4.329 mp.
 
Elena Roman a notat în continuare că deține un apartament de 54 de metri pătrați, în Constanța, cumpărat în 2003, iar în 2020 a cumpărat o casă de locuit, de 65 mp, în Siliștea Nouă, județul Suceava, împreună cu Maricel Roman.
 
La capitolul bunuri mobile, a fost menționat un autoturism Volkswagen Tiguan, fabricat în 2011, dobândit în baza unui contract de vânzare-cumpărare.
 

Activele financiare însumează peste 26.000 de euro, în conturi sau depozite bancare deschise în 2009, 2015 și 2018, dar și peste 25.000 de lei, în conturi sau depozite deschise în 2008 și 2019.
 
Venitul anual încasat de Elena Roman s-a ridicat la 56.905 lei, reprezentând salariile încasate de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.

 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și interese ale Elenei Roman, director economic interimar al SAJ Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Director medical la stat, femeie de afaceri în privat. Averea și interesele directorului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul fostului manager al SAJ Constanța, dr. Laurențiu Bădescu, ajuns la Curtea Supremă. Când va fi judecat procesul

30 May 2023 672

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, la bilanț (VIDEO)

26 Apr 2023 1454

Serviciul de Ambulanță, pe un butoi de pulbere Senatorul USR Remus Negoi cheamă Corpul de Control al Ministerului Sănătății la SAJ Constanța

26 Apr 2023 1322

UPDATE. Accident rutier în Constanța! O tânără de 16 ani a fost rănită

18 Mar 2023 1631

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, contract pentru repararea și întreținerea autosanitarelor Renault

08 Feb 2023 948

Cum a câștigat fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța procesul cu ANI! Motivarea judecătorilor

26 Jan 2023 1409

UPDATEAccident rutier în Constanța! În ce zonă au fost solicitați salvatorii

13 Jan 2023 1430

UPDATE Accident rutier pe varianta Ovidiu! Primele informații (FOTO + VIDEO)

03 Jan 2023 4213

Alexandru Emanuel Dorcea, director tehnic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

28 Dec 2022 1341

Averea și interesele lui Adrian Pisică, asistent sef în Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

28 Dec 2022 2092

Ce firmă îi va furniza carburant auto pe bază de card Serviciului de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2022 1113

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța dă peste 130.000 de euro pentru repararea și întreținerea autosanitarelor Volkswagen

24 Dec 2022 1408

Acorduri-cadru pentru echipamentele de protecție ale personalului Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Ce firme furnizează echipamentele

09 Dec 2022 1133

Descoperire macabră în stațiunea Mamaia! Trupul unui bărbat, găsit sub copaci. A fost deschisă o anchetă (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 13252

Răsturnare de situație! Raportul ANI împotriva fostului manager al SAJ Constanța, anulat! (MINUTA)

13 Nov 2022 1772