Averea și interesele lui Gheorghe Naceades, administrator provizoriu al Portului Constanța (DOCUMENTE)

  • Gheorghe Naceades este administrator provizoriu al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, cu un mandat valabil până pe 10 decembrie 2022.
  • Acesta a fost numit în conducerea Portului Constanța începând cu data de 11 februarie 2022, mandatul său fiind ulterior prelungit până în luna august 2022 și, recent, până în decembrie 2022.
  • În ce privește experiența profesională, Gheorghe Naceades și-a făcut stagiul în avocatură (între 2011 și 2013) la Cabinet individual avocat Pavel Bogdan, între 20 iulie 2016 și 1 ianuarie 2017 a fost specialist marketing la AdRocket SRL, iar pe 5 octombrie 2017 a fost juristul Costa Construct SRL.
  • Pe Portalul Național al declarațiilor de avere, Gheorghe Naceades figurează cu patru astfel de documente, respectiv, declarațiile de avere și de interese completate în 2016, în calitate de candidat la Consiliul Județean Constanța (din partea PSD), și declarațiile de avere și de interese completate pe 11 martie 2022, în termen de 30 de zile de la numirea în funcție în CA-ul Portului Constanța.
  • În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese, dar și CV-ul lui Gheorghe Naceades.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Gheorghe Naceades, administrator provizoriu al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, membru în Biroul Permanent Municipal al PSD Constanța.
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat pe 22 august 2022, Gheorghe Naceades este administrator provizoriu al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, cu un mandat valabil până pe 10 decembrie 2022.
 
Acesta a fost numit în conducerea Portului Constanța începând cu data de 11 februarie 2022, mandatul său fiind ulterior prelungit până în luna august 2022 și, recent, până în decembrie 2022.
 
Despre Gheorghe Naceades
 
CV-ul lui Gheorghe Naceades, afișat pe site-ul Administrației Porturilor Maritime Constanța, arată că este absolvent al Colegiului Național Mihai Eminescu din Constanța, licențiat al Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ovidius (promoția 2009), în același document fiind menționate „spirit analitic, lucru în echipă, spirit de evaluare și îmbunătățire, monitorizarea lucrului echipei (controlul calității)“.
 
De asemenea, mai sunt menționate „o bună cunoaștere a oamenilor și a stilurilor de viață speciale, capacitatea de a relaționa optim cu cei din jur, capacitate de adaptare excelentă la contextul social“.
 
În ce privește experiența profesională, Gheorghe Naceades și-a făcut stagiul în avocatură (între 2011 și 2013) la Cabinet individual avocat Pavel Bogdan, între 20 iulie 2016 și 1 ianuarie 2017 a fost specialist marketing la AdRocket SRL, iar pe 5 octombrie 2017 a fost juristul Costa Construct SRL.

 
Din martie 2019, este directorul general al Genco Development (firmă în care este și asociat, după cum vom detalia ulterior).
 

Firme conexe – ambele radiate
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 22 august 2022, compania AdRocket SRL figurează ca fiind radiată. Societatea fusese înființată în 2015 și avea sediul în Constanța, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 4, ocupându-se de activități ale agențiilor de publicitate.
 
Firma era controlată și administrată de Nicolas Toma Spînu, al cărui nume se leagă și de Kaspa Estate Constanța (asociat 34%, administrator – în care figura și Naceades cu 33%) – radiată, dar și de Genco International Cotani Constanța (asociat 1%, restul de 99% revenindu-i lui Gheorghe Naceades).
 
În ce privește cifrele Adrocket, s-au înregistrat pierderi constant între 2016 și 2020, în 2020, ultimul an raportat la Registrul Comerțului până la acest moment, acestea ridicându-se la 850 de lei.
 
Firma nu a încheiat contracte publice, conform sursei citate.
 
Și compania Costa Construct, unde Naceades a precizat că a fost jurist, figurează în prezent ca radiată, potrivit Confidas.ro, consultată pe 22 august 2022.
 
Conform sursei citate, Costa Construct fusese înființată în 2007, avea sediul social în Constanța, pe strada Dezrobirii, nr. 10 și se ocupa de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Asociat unic era Constantin Nacedes, al cărui nume se leagă și de Nacedes SRL, de asemenea, radiată, iar lichidatorul judiciar al Costa Construct era Sanchi Gheorghe C.I.I., numit pe 2 iulie 2020.
 
În 2018, ultimul an menționat pe platformă, firma raportase pierderi de peste 73.000 de lei (față de profitul de aproape 80.000 de lei raportat în anul anterior), cinci angajați și cifra de afaceri de aproape 110.000 de lei, în scădere și ea față de 2017.
 
Firma nu avea contracte de achiziții publice, conform sursei citate.
 
Declarațiile de avere și de interese
 
În prezent, Gheorghe Naceades este membru CA și administrator provizioriu al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, cu o indemnizație fixă lunară brută de 10.636 de lei brut, în urma deciziei AGA din aprilie 2022, „numai dacă cuantumul acesteia nu depăşeşte de doua ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată, conform obiectului principal de activitate al C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa“.
 
Pe Portalul Național al declarațiilor de avere, Gheorghe Naceades figurează cu patru astfel de documente, respectiv, declarațiile de avere și de interese completate în 2016, în calitate de candidat la Consiliul Județean Constanța (din partea PSD), și declarațiile de avere și de interese completate pe 11 martie 2022, în termen de 30 de zile de la numirea în funcție în CA-ul Portului Constanța.
 
În anul 2016, Gheorghe Naceades a menționat în declarația de interese, completată drept candidat la funcția de consilier județean Constanța, că era membru al Comitetului Executiv Municipal Constanța (nr., PSD – candidând din partea acestui partid, ca jurist), alte interese nefiind precizate.
 
În declarația de avere din 2016, Gheorghe Naceades menționa că deține un teren intravilan de 4.700 mp, cumpărat în 2015, un apartament de 55 mp, cumpărat tot în 2015, precum și un Peugeot fabricat în 2006, neavând alte bunuri sau venituri declarate.
 
Din declarația de avere completată pe 11 martie 2022, aflăm că terenul de 4.700 mp cumpărat în 2015 se află în localitatea Râmnicu de Jos, dar și că Gheorghe Nacedes mai avea un alt teren.
 
Astfel, Gheorghe Naceades a menționat, totodată, și un alt teren, fiind vorba despre o suprafață agricolă de 25.000 mp, în localitatea Săcele, cumpărată în 2013 (dar care nu fusese menționată, așa cum am arătat, în declarația de avere din 2016).
 
În continuare, este menționat autoturismul Peugeot fabricat în 2005 și se precizează că este model 207.
 
La capitolul datorii, sunt menționate două credite contractate în 2017 și scadente în 2022, la două bănci diferite, valoarea totală împrumutată fiind de 194.170 de lei.
 
În ce privește veniturile, sunt menționați 31.680 de lei de la Genco International Cotani – „construcții“, 35.800 de lei de la ferma de creștere a animalelor din Râmnicu de Jos, dar și 35.000 de lei, dividende de la Kaspa Green Clean.
 
Declarația de interese din 2022 îl indică pe Gheorghe Naceades drept membru în Biroul Permanent Municipal al PSD și asociat în companiile Kaspa Green Clean Constanța, Genco International Cotani Constanța și Genco Development Constanța.
 
Despre Kaspa Green Clean
 
Compania Kaspa Green Clean a fost înființată, potrivit Confidas.ro, în anul 2016 și are sediul social în Constanța, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 4, ocupându-se de activități generale (nespecializate) de curățenie interioară a clădirilor.
 
Firma este controlată și administrată de Gheorghe Naceades și, în 2021, a avut un profit de peste 47.000 de lei, cifra de afaceri de peste 83.000 de lei (ambele valori în scădere față de 2020) – toate cu un angajat.
 
Compania figurează cu un contract public, încheiat pe 21 ianuarie 2021, cu Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Constanța, valoarea contractului fiind de 8.800 de lei.
 
Despre Genco International Cotani
 
Genco International Cotani a fost înființată, la rândul ei, în 2019, are sediul social în Constanța, pe strada Dezrobirii nr. 10, ocupându-se de creșterea ovinelor și caprinelor.
 
Asociați sunt, așa cum am menționat și anterior, Gheorghe Naceades (cu 99%, el fiind și administratorul), dar și Nicolas Toma Spînu (de la AdRocket, cu 1%).
 
În 2021, față de pierderile de aproape 300 de lei declarate în 2020, profitul declarat a fost de peste 26.000 de lei, în timp ce cifra de afaceri a crescut în 2021 de la 0 la 62.000 de lei – cu doi angajați.
 
Compania are un punct de lucru în Râmnicu de Jos, pe strada Fabricii nr. 42 și, potrivit Confidas.ro, nu are contracte publice.
 
Despre Genco Development
 
Genco Development SRL a fost înființată, potrivit Confidas.ro, în 2017, are sediul în Constanța, pe strada Dezrobirii nr. 10 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Asociat unic și administrator este Gheorghe Naceades.
 
Cu trei angajați, firma a raportat în 2021 pierderi de peste 48.000 de lei (față de pierderile de peste 10.000 de lei raportate în 2020), și cifra de afaceri de peste 68.000 de lei, în creștere față de cei 731 de lei raportați în 2020.
 
Conform Confidas.ro, firma nu figurează cu contracte publice.
 
Despre Kaspa Estate
 
Așa cum am arătat anterior, Gheorghe Naceades figura cu 33% și în Kaspa Estate Constanța (radiată), unde era partener cu Nicolas Toma Spînu (care avea 34%) și Mircea Marin (33%), cel din urmă figurând și în DMM All Install (asociat 99%, administrator) și Mid Work Consulting (asociat 100%, administrator).
 
Potrivit Confidas.ro, firma fusese înființată în 2016, avea sediul în Constanța, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 4 și se ocupa de agenții imobiliare.
 
În anii 2018 și 2019, firma a fost pe 0, față de 2017, când a avut 0 angajați, dar profitul a fost 668 de lei, iar cifra de afaceri a fost 2.195 de lei., societatea nefigurând cu contracte publice, conform Confidas.ro.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese, dar și CV-ul lui Gheorghe Naceades.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Averea și interesele lui Suryan Omar Dede, membru în conducerea Portului Constanța (DOCUMENTE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 375

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 530

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 430

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 501

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 528

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 774

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 426

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 560

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 587

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 395

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 457

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 415

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4315

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 412

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 762