Averea și interesele Sandei Apostolide, șef Birou în Poliția Locală Constanța (DOCUMENTE)


 
  • Potrivit Confidas.ro, platformă consultată tot la data de 3 mai 2023, compania Perfect Knik SRL a încheiat trei contracte de achiziții publice în valoare totală de 305.918,12 de lei, autoritățile contractante fiind Municipiul Constanța (servicii de spălătorie auto) și Serviciul Public de Asistență Socială Constanța - serviciu de spălătorie auto necesar pentru autovehiculele din dotarea SPAS Constanța. 
  • Potrivit Confidas.ro și Registrului Comerțului, Dumitru-Claudiu Apostolide apare în Eco Burn Land SRL, alături de Constantin Spiridon.
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Sandei Apostolide, având funcţia de șef Birou în cadrul Poliției Locale Constanța.
 
Potrivit declarației de avere completate la data de 26 iulie 2022, Sanda Apostolide deține, împreună cu soțul său, Dumitru Claudiu Apostolide, din anul 2018, un teren intravilan în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța.
 
Terenul are o suprafață de 350 mp, a fost dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare, iar ca titulari apar Dumitru Claudiu Apostolide și Sanda Apostolide.
 
Familia Apostolide mai deține, tot din 2018, în Valu lui Traian, o casă de locuit, în suprafață de 118 mp, bun dobândit prin contract de vânzare cumpărare, titulari fiind Dumitru Claudiu Apostolide și Sanda Apostolide.
 
În privința veniturilor, Sanda Apostolide a menționat că a încasat de la Agenția Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Constanţa - indemnizatie pentru creșterea copilului – 40.488 de lei.
 
Asta în timp ce soțul său, Dumitru Claudiu Apostolide, a primit ca administrator al SC Perfect Knik SRL suma de 2.256 de lei.

 
În declarația de interese, Sanda Apostolide a precizat că este membru de sindicat SLSPC.
 

Potrivit Registrului Comerțului, acesta fiind consultat la data de 3 mai 2023, SC Perfect Knik SRL are sediul social în Valu lui Traian, a fost fondată în 2010, se ocupă de întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
 
Pentru anul 2021, cu un salariat, firma a raportat un profit de 2.369 de lei.
 
SC Perfect Knik SRL este controlată de Cornelia Gachi, asociat unic și administrator.
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată tot la data de 3 mai 2023, compania Perfect Knik SRL a încheiat trei contracte de achiziții publice în valoare totală de 305.918,12 de lei, autoritățile contractante fiind Municipiul Constanța (servicii de spălătorie auto) și Serviciul Public de Asistență Socială Constanța - serviciu de spălătorie auto necesar pentru autovehiculele din dotarea SPAS Constanța.
 
Potrivit Confidas.ro și Registrului Comerțului, Dumitru-Claudiu Apostolide apare în Eco Burn Land SRL, alături de Constantin Spiridon.
 
Eco Burn Land SRL are sediul social în municipiul Constanța și se ocupă de tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase.
 
Numele lui Apostolide apare într-un dosar soluționat definitiv de judecătorii Curții de Apel Constanța prin achitare definitivă!
 
Mai multe pot fi citite accesând următorul link:
 
Condamnat în primă instanță!
Dumitru Claudiu Apostolide, de la Eco Burn Land SRL, achitat definitiv

 
Foto cu rol listrativ.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Sandei Apostolide, având funcţia de șef Birou în cadrul Poliției Locale Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Averea și interesele lui Florin Tudose, șef Birou la Poliția Locală Constanța (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Ce avere are Claudiu Iulian Lesni, polițist local la Primăria Constanța (DOCUMENTE)

01 Nov 2023 1181