Averile angajaţilor AJOFM Constanţa Inspectorul principal Elena Pană, cu un apartament şi un credit (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În mai multe ediţii, vom prezenta declaraţiile de avere şi de interese ale angajaţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa. Continuăm astăzi cu cele ale inspectorului principal Elena Pană.
 
Din declaraţia de avere completată în luna iunie 2015, aflăm că inspectorul principal Elena Pană are un apartament d 47,6 mp, situat în Năvodari şi dobândit în anul 2012. Aceasta nu are terenuri sau alte bunuri mobile. De asemenea, inspectorul principal Elena Pană nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
La rubrica „Datorii“ este amintit un credit de 15.500 de euro, scadent în 2042. În ceea ce priveşte veniturile realizate în anul fiscal 2014, inspectorul principal Elena Pană a câştigat 25.347 de lei de la AJOFM Constanţa, dar şi 150 de lei de la IDRU Constanţa. Potrivit declaraţiei de interese, aceasta nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
În declaraţia de avere completată de inspectorul principal Elena Pană în luna iunie 2016 apare creditul de 15.500 de euro, scadent în anul 2042, dar şi apartamentul de 47,6 mp, în Năvodari. De asemenea, în anul fiscal 2015, aceasta a încasat de la AJOFM Constanţa suma de 25.141 de lei, la rubrica „Venituri din activităţi independente“ fiind menţionată suma de 1.600 de lei. Soţul său a contribuit la bugetul familiei cu suma de 25.250 de lei, încasată de la SC Dedeman SRL.
 
Declaraţiile de avere şi de interese ale inspectorului principal Elena Pană pot fi consultate în secţiunea „Documente“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averile angajaţilor AJOFM Constanţa Inspectorul superior Emilia Stanciu, fără case şi alte bunuri (documente)

24 Mar 2017 2167