Bogdan Cîmpineanu, şeful Centrului de Hemodializă, cu două terenuri şi trei imobile (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Şeful Centrului de Hemodializă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Bogdan Cîmpineanu, deţine, potrivit declaraţiei de avere completate în luna mai 2016, un teren intravilan de 708 mp şi un teren agricol de 2.500 mp. Ambele terenuri au fost obţinute în urma unor acte de donaţie. La acestea se adaugă o casă de locuit de 305 mp, situată în Bucureşti, şi două apartamente de 53 mp, respectiv 95 mp, situate în Constanţa.
 
În garaj, şeful Centrului de Hemodializă din cadrul SCJU are două automobile Volvo, unul fabricat în anul 2007 şi unul din anul 2012. Potrivit declaraţiei de avere, Bogdan Cîmpineanu nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
La rubrica „Datorii“, şeful Centrului de Hemodializă din cadrul SCJU a menţionat trei credite bancare: unul de 28.268 de lei, scadent în anul 2023, unul de 381.096 de lei, scadent în anul 2039, şi unul de 41.788 de lei, scadent în anul 2020. În anul fiscal 2015, Ion Cîmpineanu a obţinut 32.137 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 51.143 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 176.545 de lei pentru servicii medicale. Soţia sa a realizat venituri de 49.202 lei de la UM 0764. La bugetul familiei se adaugă 37.335 de euro, sumă provenită din vânzarea unui teren, 4.800 de euro, din vânzarea unui automobil Volvo, şi 4.900 de euro, din vânzarea unui automobil Opel Astra.
 
Din declaraţia de avere completată în anul 2015, aflăm că, în anul fiscal 2014, Bogdan Cîmpineanu a încasat 29.796 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 47.101 lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 232.340 de lei pentru servicii medicale. Soţia sa a câştigat 44.719 lei de la UM 0764. La bugetul familiei se adaugă suma de 8.800 de lei, provenită din vânzarea unui teren. Bogdan Cîmpineanu nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate de şeful Centrului de Hemodializă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Bogdan Cîmpineanu, în anii 2015 şi 2016. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Viorel Sorin Ciutureanu, membru în CA al Spitalului Clinic Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1063

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 927

Declarații de avere Averea și interesele lui Marius Popa, șef secție la Spitalul Județean Constanța. Venituri obținute și din calitatea de conferențiar universitar la Universitatea Ovidius (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 853

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelică Caprinciu, membru în CA la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 778

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

04 Feb 2024 1086

Declarație de avere Octavian Dudescu, șef district la DRDP Constanța, secția Călărași deține bijuterii de peste 10.000 de euro (DOCUMENT)

03 Jun 2022 1382

Declarații de avere Natalia Geta Munteanu, director financiar al Spitalului Județean Constanța, deține un teren agricol, un apartament și două autoturisme (DOCUMENTE)

01 Apr 2022 1707

Declarații de avere Ce avere are Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean Constanța (DOCUMENT)

30 Mar 2022 3611

Declarații de avere Marius Florentin Popa, medic-șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Medicină Legală Constanța deține mai multe bunuri (DOCUMENTE)

25 Mar 2022 3009

Ce avere are directorul de îngrijiri medicale din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

24 Mar 2022 3364

Declarații de avere Dana Mariana Constantinescu, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța, deține jumătate dintr-un apartament (DOCUMENT)

21 Mar 2022 1974

Declarații de avere Ce avere are Ioan Bogdan Ghinguleac, membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Mar 2022 4179

Declarații de avere Liliana Tuță, medic-șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, deține mai multe bunuri mobile și imobile (DOCUMENT)

16 Mar 2022 15886

Declarație de Avere Enache Bucovală, membru în CA al SCJU Constanța deține un teren și o locuință în Constanța (DOCUMENT)

11 Mar 2022 2893

Declarații de avere Viorel Sorin Ciutureanu, membru în Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean Constanța, deține o casă și două terenuri (DOCUMENTE)

09 Mar 2022 2595