Care sunt averea şi interesele preşedintelui Judecătoriei Hârşova, Mariana Pelelungă (documente)



Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


Începând cu data de 7 aprilie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor de judecată din municipiu. Astăzi, vorbim despre preşedintele Judecătoriei Hârşova, Mariana Pelelungă.
 
Conform celei mai recente declaraţii de avere, din data de 3 iunie 2015, Mariana Pelelungă deţine împreună cu soţul, Ionel Pelelungă, un teren intravilan în Hârşova, judeţul Constanţa de 564,5 mp, dobândit în 2005, prin cumpărare. Magistratul mai are tot împreună cu soţul o casă în Hârşova, judeţul Constanţa, de 418 mp, dobândită în 2011, prin construire, şi un apartament cu două camere în Hârşova, judeţul Constanţa, de 50 mp, dobândit în 1994, prin cumpărare.

Mariana Pelelungă mai are un autoturism Peugeot 307, fabricat în 2005 şi dobândit prin cumpărare.

În legătură cu datoriile, preşedintele Judecătoriei Hârşova, Mariana Pelelungă, are două credite la BRD, ambele contractate în 2012, unul în valoare de 265.000 de lei, scadent în 2032, şi celălalt în valoare de 65.000 de lei, scadent în 2017.

În ceea ce priveşte veniturile, magistratul Mariana Pelelungă menţiona că, în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, a încasat 129.984 de lei ca judecător de la Tribunalul Constanţa - Judecătoria Hârşova. Soţul său, Ionel Pelelungă, a încasat 17.436 de lei ca inginer SSM de la SC Carsium Edil SRL Hârşova, dar şi 27.000 de lei pentru „serviciu extern SSM“, de la o întreprindere individuală.

Potrivit propriei declaraţii, preşedintele Judecătoriei Hârşova nu are interese.  
 
În secţiunea „Documente“ pot fi citite integral cele două declaraţii ale magistratului Mariana Pelelungă.
 
Emilia Cezara CREŢU este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Monica Mariana Drumea rămâne șeful Parchetului Judecătoriei Hârșova, cu unanimitatea CSM

17 Jan 2024 650

Monica Mariana Drumea, propusă șef în continuare al Parchetului Judecătoriei Hârșova

12 Jan 2024 588

Șofer beat și fără permis depistat în trafic la Ciobanu, județul Constanța. Suspectul a încercat să fugă de polițiști

07 Dec 2023 779

Declarații de avere Ce avere are magistratul Fănel Stănilă, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Hârșova (DOCUMENTE)

23 Jul 2023 1479

Procurorul Monica Mariana Drumea, propusă șef în continuare al Parchetului Judecătoriei Hârșova

25 Jun 2023 1538

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1559

Atenție, procurori! CSM organizează o sesiune de numire din funcția de procuror în cea de judecător! Ce posturi sunt disponibile la Constanța (DOCUMENT)

12 May 2023 1175

Tribunalul Constanța are pagină de internet! Se pot face programări online la arhivă și registratură, la Tribunal și judecătoriile arondate (DOCUMENT)

28 Mar 2023 1518

Când susține vicele Tribunalului proiectul managerial pentru câștigarea funcției prin concurs

27 Oct 2022 1372

Amendă penală pentru unul dintre investitori Cine sunt oamenii din spatele viitoarei exploatații miniere de la Ovidiu

20 Oct 2022 2494

Vicele din Hârșova, contestat de fostul președinte al Judecătoriei Hârșova. Răspunsul Tribunalului Constanța

05 Apr 2022 1258

Președinte delegat la Judecătoria Hârșova (DOCUMENT)

06 Jan 2022 2080

Conflictul nu s-a încheiat. Proces între actualul edil și un fost primar al orașului Hârșova

01 Jul 2021 2039

Judecătorii au încetat procesul față de Ioan Suciu, fostul primar al localității Ciobanu. Dosarul, în apel

26 Nov 2020 1762

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei constănțene Gârliciu. Lista completă

29 Oct 2020 3408