Ce avere are Adrian Mihai Toma, șef serviciu la Regionala de Drumuri Constanța (DOCUMENTE)

  • Potrivit documentului oficial, acesta deține un teren intravilan de 495 de metri pătrați, în localitatea Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, suprafața fiind cumpărată în cursul acestui an, împreună cu soția.
  • În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Adrian Mihai Toma, șef serviciu în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Adrian Mihai Toma, șef serviciu în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța.
 
Potrivit documentului oficial, acesta deține un teren intravilan de 495 de metri pătrați, în localitatea Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, suprafața fiind cumpărată în cursul acestui an, împreună cu soția.
 
Soții Toma dețin, de asemenea, și un apartament de 49 de metri pătrați, în Constanța, cumpărat în 2015, dar și un autoturism Renault fabricat în 2012.
 
Șeful din cadrul DRDP Constanța a menționat un credit de 42.800 de euro, contractat în 2015 și scadent în 2045, dar și un al doilea credit, de 10.000 de euro, contractat în cursul acestui an și scadent în 2025.
 
Venitul anual realizat de Adrian Mihai Toma s-a ridicat la 95.130 de lei, reprezentând salariul încasat de la DRDP, în timp ce venitul anual al soției s-a ridicat la 22.386 de lei, reprezentând salariul încasat de la compania Pretty Fashion Constanța.
 
În declarația de interese nu a fost menționat niciunul.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Adrian Mihai Toma, șef serviciu în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Carmen Elena Mateciuc, șef serviciu la DRDP Constanța, apartament în oraș și teren și casă la Oltina (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații pe DN 3, km 209+980 la Deleni, județul Constanța

14 Mar 2024 362

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații pe DN 3, km 203+850 la Deleni, județul Constanța

14 Mar 2024 362

Licitație de 9,58 de milioane de euro, pentru DRDP Constanța, tranșată de judecătorii de la Curtea de Apel (MINUTA)

21 Feb 2024 734

Licitație a CNAIR SA pentru Regionala de Drumuri Constanța, estimată la peste 9,58 de milioane de euro, pe masa Curții de Apel (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 845

Licitații Constanța Direcția Regională de Drumuri și Poduri investește în lucrări de desființare construcții -canton și anexa de pe DN2A (DOCUMENT)

15 Feb 2024 778

Licitații Constanța Adia Trade SRL, contract cu DRDP Constanța pentru distrugerea cioatelor de pe drumurile naționale din județ, dar și din Tulcea, Călărași și Slobozia (DOCUMENT)

05 Feb 2024 885

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, afacere de peste două milioane de euro cu Keen Construct (DOCUMENT)

25 Jan 2024 874

Cumpărare directă DRDP Constanța contractează servicii de expertiză tehnică pentru Podul de pe DN 22C, de la Cernavodă

19 Dec 2023 750

Atenție, șoferi! Se distrug mecanizat peste 6.000 de cioate din zona drumurilor naționale din județele Constanța, Călărați, Slobozia și Tulcea! La cât este estimată investiția (DOCUMENT)

14 Nov 2023 962

Un SRL din Buzău cu multe contracte în Constanța a făcut contestație CNSC a anulat rezultatul procedurii unei achiziții publice inițiate de CNAIR prin DRDP

10 Sep 2023 1098

Licitații Constanța DRDP Constanța, licitație deschisă pe aproape 12,5 milioane de euro pentru întreținerea podurilor (DOCUMENT)

23 Aug 2023 949

Licitații Constanța. Compania „milionarului din Slobozia” va întreține covoarele asfaltice administrate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DOCUMENT)

09 Aug 2023 1692

Licitații Constanța Reparații pe A2, la un pasaj, estimate la peste 1,7 milioane de euro! Cât vor dura lucrările (DOCUMENT)

06 Jun 2023 1159

Atenție șoferi! În week-end vor fi restricții pe drumurile din județul Constanța pentru desfășurarea unor competiții sportive

26 May 2023 1745

Atenție șoferi! Circulația rutiera va fi restricționată parțial pentru desfășurarea competiției de ciclism „Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră”

12 May 2023 1143