Daniel Darea, membru în Consiliul de Administrație al Confort Urban SRL, averea și interesele (DOCUMENTE)


 
• Daniel Darea este membru în Consiliul de Administrație al Confort Urban SRL.
• În declaraţia de avere depusă în 2022, Daniel Darea a menționat un apartament și un credit bancar.
• În declarația de interese, Daniel Darea a precizat calitatea de membru administrator CA la Confort Urban.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Daniel Darea, membru în Consiliul de Administrație al Confort Urban SRL, societate a cărei asociat unic este Consiliul Local Municipal Constanța.
 
În declaraţia de avere completată pe 3 octombrie 2022, Daniel Darea a menționat că, împreună cu familia, deține un apartament, în municipiul Constanța. Locuința a fost dobândită în anul 2018, prin contract de vânzare - cumpărare, și are suprafața de 56 de metri pătrați. Coproprietari ai apartamentului, cu 50% cotă parte, sunt Daniel Darea și soția sa, Laura Darea. 
 
Daniel Darea a precizat în declarația de avare și un credit bancar, contractat în 1019 la ING Bank și scadent în 2024, în valoare de 5.000 de euro. 
 
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Radu - Liviu Anghel a înscris veniturile sale și ale soției din salarii și alocația de elevă ale fiicei lor, astfel: Daniel Darea - 36.156 lei (de la Confoirt Urban - membru în Consiliul de Administrație, administrator), 48.000 lei (șef birou la RAJDP Constanța); Laura Darea - 28.800 (gestionar); 3.000 lei - alocație fiică.
 

Ca interese, Daniel Darea a declarat calitatea de de membru administrator CA la Confort Urban.
 
În ce privește experiența profesională, Daniel Darea a înscris în CV:

 
- din septembrie 2016 până în prezent - șef birou Avize - Verificări - Control - Trafic la RAJDP Constanța;
- din februarie 2017 până în prezent - membru CA SC Confort Urban SRL Constanța
- mai 2015 - decembrie 2015 - șef secție Drumuri RAJDP Constanța
- iulie 2014 - mai 2015 - șef serviciu Avize - Verificări - Control - Trafic la RAJDP Constanța
- iulie 2010 - iulie 2014 - agent constatator RAJDP Constanța
- aprilie 2014 - iulie 2015 - reprezentant al Ministerului Economiei, Comerțului ți Turismului în AGA ale SC Litoral SA și SC Mamaia SA
- iulie 1995 - decembrie 2009 - operator portuar la SC Socep SA.
 
Educație și formare profesională:
 
- 2017 - 2019 - Universitatea „Andrei Șaguna Constanța“ - Facultatea de Drept și Științe Administrative, specializarea Drept administrativ
- 2012 - 2014 - Universitatea Ovidius Constanța, master în Administrație Europeană, Instituții Publice și Politice
- 2011 - 2014 - Universitatea „Andrei Șaguna Constanța“ - Facultatea de Drept și Științe Administrative, specializarea Administrație publică
- 2008 - 2011 - Liceul Teoretic „CA Rosetti“ Constanța.
 
Declarații de avere anterioare
 
În declarația înregistrată pe  13 mai 2021, completată ca membru CA Confort Urban, Daniel Darea a menționat două credite bancare,fiecare în valoare de 5.000 de euro: unul la BT, contractat în 2018 și scadent în 2021, iar celălalt la ING, contractat în 2019 și scadent în 2024. În ce privește veniturile două familiei Darea, acestea au fost: Daniel Darea - 27.156 lei (membru CA Confort Urban), 56.320 lei (șef birou RAJDP); soția - 24.000 lei (gestionar); fata - 1.800 lei (alocație de stat). Ca interese, Daniel Darea a declarat calitatea de de membru CA la Confort Urban.
 
În 2021, Daniel Darea a mai depus o declarație de avere (CA Confort Urban provizoriu), înregistrată pe 27 septembrie, în care deosebirea față de documentul anterior apare la credite. Astfel, creditorii sunt ING (2019 - 2014; 5.000 de euro) și RAEDPP (2018 - 2043; 30.000 de euro).  
 
În documentele înregistrate pe 6 mai 2020, ca membru CA Confort Urban, Daniel Darea a înscris trei credite: două de câte 5.000 de euro (2018 - 2021; 2019 - 2024) și unul de 30.000 de euro (2018 - 2038). Veniturile familiale au fost: Daniel Darea - 38.400 (șef birou RAJDP), 18.00 lei (membru CA Confort Urban); soția - 20.000 lei (lucrător - gestionar); fata - 1.404 lei (alocație de stat). Ca interese, Daniel Darea a declarat calitatea de de membru CA la Confort Urban și de membru de sindicat RAJDP.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Daniel Darea.
 
Citește și:
 
Radu - Liviu Anghel, membru în Consiliul de Administrație al Confort Urban SRL, averea și interesele. Contracte publice și o societate care se numea în 2017 Sovietik Cafe Pub SRL (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 673

Troc între PSD-iști în Consiliile de Administrație ale societăților municipiului Constanța

22 Aug 2023 2623

Modificări în societatea Confort Urban SRL. Cine este președintele Consiliului de Administrație

15 Dec 2021 2424

Poliţia a anunţat că face demersuri pentru darea în urmărire a fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir

18 Jun 2020 1828

Faptele de corupţie nu se mai graţiază. Decizia luată de Comisia Juridică a Senatului

04 May 2017 2779

Confort Urban SRL Constanţa va avea un Consiliu de Administraţie provizoriu (document)

30 Jan 2017 5716

Asociația dezvoltatorilor imobiliari din România Urbanis - Precizări privind creditele Prima Casă

04 Jul 2016 3077

Avertisment BNR Darea în plată ne dă țara în plată cu miliarde de euro de la bugetul public

19 Feb 2016 1359

Judecătorul Teodor Viorel Gheorghe decide, astăzi, extrădarea lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

13 Oct 2014 3426

Ministerul Justiţiei nu renunţă la cererea de extrădare Cine-i apără interesele lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

08 Oct 2014 4288

Zile de foc Extrădarea lui Nicuşor Constantinescu, pe masa judecătorului Teodor Viorel Gheorghe (rechizitorii)

11 Sep 2014 2729

Ministerul Justiţiei cere extrădarea lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

10 Sep 2014 2262

Chiru îi cere lui Cazanciuc extrădarea lui Nicuşor Constantinescu

07 Sep 2014 2269

Extrădarea lui Nicuşor Constantinescu poate dura şi un an Preşedintele CJC, „coleg“ cu Ţâţă, Bală, Limbosu şi Mitu Chinezu (RECHIZITORII)

14 Jul 2014 5398

Pus pe lista persoanelor urmăriteDNA cere extrădarea şefului CJC, Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

12 Jul 2014 2097