Declarație de Avere Adrian Bunghez, șef compartiment la CNAIR, este acționar în cadrul mai multor societăți (DOCUMENTE)

Declaratie de avere. Foto: Unsplash
  • Adrian Bunghez a menționat că deține un autoturism Ford Fiesta, an de fabricație 2008, achiziționat prin contract de vânzare cumpărare.
  • În declarația de interese completată la data de 8 iunie, Adrian Bunghez a menționat calitatea de acționar în cadrul mai multor societăți.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Adrian Bunghez, șef compartiment la CNAIR.

În documentul completat la data de 8 iunie 2022, Adrian Bunghez a menționat că deține un autoturism Ford Fiesta, an de fabricație 2008, achiziționat prin contract de vânzare cumpărare.

La Rubrica Venituri a menționat salariul obținut de la CNAIR, în valoare de 100.532 lei, salariul soției, de la Agrement Sport Club, în valoare de 47.303 lei, venituri obținute de investiții în valoare de 3838 USD și 830 lei, indemnizația de creștere a acopilului primită de soție, în valoare de 13.980 lei și alocația copilului în valoare de 2989 lei.

În declarația de Interese completată la data de 8 iunie, Adrian Bunghez a menționat calitatea de acționar în cadrul următoarelor societăți: Agroland Business System – Timiș, ALRO SA Olt, Aquila Part Prod Com Prahova, Arobs Transilvania Software, Arctic Stream București, Antibiotice SA, BRD Societe Generale, Gocab Software, Electroprecizia Săcele, Fondul Proprietatea, Holde Agri Invest SA, Mambricolaj SA, Agroserv Mariuta SA, Sphera Franchise Group, OMV Petrom SA, Banca TRansilvania SA, Teraplast Bistrița Năsăud, Transport Trade Services, precum și calitatea de membru în Sindicatul Drumarilor Elie Radu.

În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Adrian Bunghez, șef compartiment la CNAIR.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 376

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Lilianei Gheorghe, inspector al comunei Corbu (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 494

​Declarații de avere Constanța Ce avere are Violeta Daniela Sasu, consilier principal al comunei Ciocârlia (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 850

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mariei Isabela Ciorbaru, inspector asistent al comnei Seimeni (DOCUMENT)

19 Apr 2024 405

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 471

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 474

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 603

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Preoteasa, secretar general, UAT orașul Eforie (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 530

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 542

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 634

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 535

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Elenei Giorgiana Falina, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 588

Ce avere are Gigel Gabriel Lupu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral? (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 566

Anca Lungu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 606

Ce avere are Petrică Iancu, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 651