Declarație de avere - Anamaria Luca Economista din cadrul CN APMC deține un autoturism fabricat în 2017 (documente)

Anamaria Luca, economist în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC), a declarat, așa cum reiese din declarația de avere completată în mai 2017, 50% dintr-un teren intravilan, pe care îl împarte cu soțul său, Adrian Luca. Terenul a fost dobândit în 2003, prin contract de vânzare-cumpărare, și are suprafața de 20,85 mp. Precizăm că acest imobil nu a fost menționat în declarația de avere completată în anul 2016.
 
Aceasta deține, în cote egale, cu soțul ei, un apartament dobândit în 2003, prin contract de vânzare-cumpărare, cu suprafața de 67 mp.
Conform declarației de avere completate în 2017, Anamaria Luca deține două autoturisme: unul marca Skoda Octavia, fabricat în 2011 și dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, iar celălalt, marca Hyundai Tucson, fabricat în 2017 și dobândit în același mod.
 
Potrivit declarației de avere completate în anul 2016, aceasta deținea un autoturism marca Dacia 1310, fabricat în 2001 și dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, care, potrivit declarației de avere completate în 2017, a fost înstrăinat către Ion Stan, în schimbul sumei de 1.200 de lei. Celălalt autoturism, marca Skoda Octavia, apare și în acest document.
 
Anamaria Luca nu are bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică sau obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro.
 
În declarația de avere aferentă anului fiscal 2015 au fost menționate un cont deschis în anul 2000, în valoare de 19.575,97 de lei, și patru depozite bancare, evaluate la următoarele sume: 6.215,70 de lei, depozit bancar deschis în 2014, 6.209,28 de lei, depozit bancar deschis în același an, 25.140,16 lei, depozit bancar deschis în 2015, și 25.000 de lei, depozit bancar deschis în 2016. Niciunul dintre acestea nu mai este menționat în declarația completată în 2017.
 
La rubrica „Active financiare“ din declarația de avere aferentă anului fiscal 2016 nu sunt mențiuni.
 
În ultimii doi ani nu a obținut servicii, cadouri sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață din partea unor persoane, organizații, societăți comerciale, regii autonome, companii/societăți naționale sau instituții publice românești sau străine, inclusiv burse, credite, garanții, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală să depășească 500 de euro.
 
În 2016, Anamaria Luca a încasat 55.382 de lei, de la CN APM SA Constanța, iar soțul său a câștigat 29.037 de lei, de la ITM Constanța. Veniturile familiei au fost rotunjite cu alocația copilului, în valoare de 1.008 lei.
 

În 2015, aceasta câștigase 61.195 de lei, de la CN APM SA Constanța, iar soțul ei obținuse 24.855 de lei, de la ITM Constanța. În același an, fiul său a primit o alocație în valoare de 756 de lei.
 
În declarațiile de interese aferente anilor 2015 și 2016, Anamaria Luca precizează că este acționar la SOCEP Constanța, unde deține 465 de acțiuni, evaluate la 97,5 lei.

 
În secțiunea „Documente“, puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale Anamariei Luca, economist în cadrul CN APM SA Constanța.
 
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcții de conducere și control, precum și funcționarii publici au obligația să își depună sau să își actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța și ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 iulie 2021

09 Jul 2021 2356

Declaraţie de avere - Anamaria Luca, economist la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

12 Feb 2020 3039

Tenis de masă Constănţeanca Bianca Mei-Roşu, pe primul loc la turneul din cantonamentul ITTF Hopes Squad Activity, din China (galerie foto)

21 Dec 2019 2494

Bianca Mei-Roşu, din Constanţa, a câştigat, în Belgia, Stiga Masters Minimes Top 14 Europa (galerie foto)

23 Oct 2018 2916

Contract de peste 2.000.000 de lei, atribuit de CN APMC pentru „Ansambluri amortizori cheu“ (documente)

18 Jul 2015 3219