Declaraţie de avere Câţi bani are în bănci inspectorul coordonator judeţean din Galaţi din cadrul ISCTR (document)

Anton Cristea este inspector coordonator judeţean în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), ocupându-se de judeţul Galaţi. El şi-a depus declaraţia de avere la data de 22 mai 2017. Galaţi face parte, alături de Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi, din Inspectoratul Teritorial 2.
 
Potrivit documentului depus, inspectorul deţine un teren intravilan de 315 mp în Galaţi, dobândit în anul 2012 prin contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, mai are un teren arabil de 1.600 mp, cumpărat în anul 2008. Cristea deţine o casă de locuit în suprafaţă de 152 mp, în Galaţi, cumpărată în 2012. Conduce un autoturism Skoda, fabricat în anul 2011.
 
Inspectorul deţine mai multe conturi bancare. Are două fonduri de investiţii, unul deschis în 2009, la Erste Asset Management, în valoare de 60.793 de lei, iar al doilea, deschis la aceeaşi instituţie, în 2011, în valoare de 60.357 de lei. Mai există un cont la AIG Life-Asigurări Viaţă, deschis în 2001, suma cumulată fiind de 19.680 de lei. La BCR are un depozit bancar deschis în 2015, cu suma de 20.243 de lei. Mai are un cont deschis la BCR - Încasări Expertize, deschis din 2004, valoarea acestuia fiind de 17.672 de lei. De asemenea, în 2013 a deschis un cont la Raiffeisen Asset Management, valoarea fiind de 4.493 de euro. Alte două conturi au fost deschise la Raiffeisen Asset Management, în 2013, respectiv 2015, în valoare de 11.472 de lei şi 10.250 de lei. La Raiffeisen Salarii a fost deschis un cont curent în 2011, valoarea fiind de 13.048 de lei.
 
Inspectorul a încasat în anul 2016 suma de 48.643 de lei de la ISCTR, unde a avut funcţia de inspector coordonator judeţean. Soţia a câştigat din PFA şi Pensii suma de 6.534 de lei. De asemenea, mai sunt declarate venituri din activităţi independente, încasate de la Ministerul Justiţiei, pentru expertize şi evaluări, în valoare de 11.330 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere a inspectorului ISCTR Anton Cristea. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 485

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 450

Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

12 Apr 2024 574

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1071

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip revine în ring, în gala K1 Fighting Network Romania. „Este o ocazie unică“ (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1068

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 481

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2553

Cristian Pistol, director general al CNAIR „ Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80%”

06 Apr 2024 456

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 438

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3841

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1034

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1089

Lumea marinarilor Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 635

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 672

Cine este Viorica Toader, candidat PNL pentru funcția de primar al comunei Peceneaga, județul Tulcea (FOTO)

15 Mar 2024 2294