19 Jul, 2018 00:00
4025
Consilierul judeţean PSD Adriana Veronica Gheorghe se află la al doilea mandat de ales judeţean. La începutul mandatului actual, aceasta deţinea un teren agricol în Cernavodă, un apartament în acelaşi oraş şi o garsonieră în Constanţa, iar deplasarea în teritoriu sau la şedinţele CJC o făcea la volanul unui autoturism Peugeot 301 (an de fabricaţie 2014), al unei maşini autoutilitare Dacia (fabricată în 2005) sau al unui Peugeot 206 (an de fabricaţie 2002). Potrivit declaraţiei de avere completate în luna iulie 2016, consilierul judeţean PSD realizase în anul fiscal 2015 venituri de 126.279 de lei.
Pe lângă activitatea de ales judeţean, Adriana Veronica Gheorghe se ocupa şi de Asociaţia Mens Sana Liceul Tehnologic „Axiopolis“ din Cernavodă, ea deţinând funcţia de preşedinte.
Spre deosebire de alţi colegi de-ai săi, averea consilierului judeţean PSD nu a cunoscut nicio modificare, în pofida promovării sale, din septembrie 2015, în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
Astfel, în anul fiscal 2016, Adriana Gheorghe nu declară suplimentar decât veniturile din salarii - 33.615 lei şi indemnizaţia de consilier judeţean - 7.095 de lei. Soţul său a realizat venituri din activitatea de dirigenţie de şantier în cadrul PFA Gheorghe Alexandru - 4.000 de lei iar din salarii - 60.933 de lei.
În anul fiscal 2017, consilierul PSD a ţinut casa. Adriana Gheorghe a avut venituri din trei surse - salariu de profesor la Liceul „Axiopolis“ din Cernavodă - 33.712 lei, indemnizaţie de la Consiliul Judeţean - 8.811 lei şi indemnizaţie din activitatea desfăşurată ca inspector general şcolar adjunct în cadrul ISJ Constanţa - 14.133 de lei. Anul trecut, soţul a avut venituri doar din salarii, în cuantum de 39.835 de lei.
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean PSD Adriana Veronica Gheorghe.
Citeşte şi:
Declaraţie de avere Cât a câştigat consilierul judeţean PSD Gheorghe Donţu după primii doi ani de mandat? (documente)
Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Vasile Moldovanu. Investiţii în terenuri şi clădiri (documente)
Cât a încasat anul trecut consilierul judeţean Steluţa Lebidov, venită în locul lui Emil Banias (documente)
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: