Declaraţie de avere Cristina Lepăr, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Hârșova, deține o cotă parte dintr-un teren agricol și dintr-un apartament (DOCUMENTE)


 
 
  • În ultima declarație de avere, depusă pe 24.05. 2021, Cristina Lepăr,  a menționat că deţine împreună cu familia   o cotă parte dintr-un teren agricol și dintr-un apartament . 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale  Cristina Lepăr, (membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Hârșova), documente preluate de pe site-ul oficial al Spitalului Orășenesc Hârșova.
 
În ultima declarație de avere, depusă pe 24.05.2021, Cristina Lepăr, a menționat că deţine împreună cu familia o cotă parte dintr-un teren agricol și dintr-un apartament.
 
Conform datelor înscrise în document, o cotă parte dintr-un teren agricol (în suprafață de 44 hectare), a fost dobândită prin moștenire, în 2012.
 
Cota parte din partamentul, situat în Constanța, în suprafață de 65 de metri pătrați, a fost dobândită prin moștenire, în 2012.

Cristina Lepăr, a înscris în declarația de avere și un depozit bancar la BRD, în valoare de 5000 de euro, contractat în 2007.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”,  99.8220 –  DSPJ- SCSP Constanța.
 

În declarația de interese depusă pe 27.05.2021, Cristina Lepăr, a menționat calitatea sa de menbru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Hârșova.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Cristinei Lepăr.
 

Sursă foto: Facebook/ Spitalul Orășenesc Hârșova
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 214

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Lilianei Gheorghe, inspector al comunei Corbu (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 458

​Declarații de avere Constanța Ce avere are Violeta Daniela Sasu, consilier principal al comunei Ciocârlia (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 835

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mariei Isabela Ciorbaru, inspector asistent al comnei Seimeni (DOCUMENT)

19 Apr 2024 393

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 465

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 470

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 599

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Preoteasa, secretar general, UAT orașul Eforie (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 525

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 538

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 630

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 530

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Elenei Giorgiana Falina, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 583

Ce avere are Gigel Gabriel Lupu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral? (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 547

Anca Lungu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 594

Ce avere are Petrică Iancu, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 636