Declaraţie de avere dominată de fosta soţie Ce venituri a avut consilierul PMP Secil Givan Cantaragiu? (document)

Consilierul local PMP Secil Givan Cantaragiu, alături de fosta soţie, nu a avut un venit consistent în anul fiscal 2016-2017, veniturile celor doi fiind mai mici faţă de anul precedent. Însă, în anul fiscal 2015-2016, cei doi au deschis un cont curent unde au strâns suma de 45.000 de lei. Anul trecut, cei doi au divorţat. Din ce trăieşte în prezent consilierul local? Încă nu a fost depusă declaraţia pentru ultimul an fiscal, pentru a compara veniturile consilierului după despărţire.
 
Activitatea sa în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa nu îi aduce decât o indemnizaţie modestă, iar potrivit declaraţiilor de venit pe anii 2017, respectiv 2016, soţia sa - la momentul respectiv - a fost cea care a adus cei mai mulţi bani în casă.
 
Astfel, fostul cuplu Cantaragiu a declarat în 2017 că deţine două terenuri intravilane, dintre care unul de 120 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2008, titular fiind Ioana Cantaragiu. Comparativ cu declaraţia din 2016, apare un teren nou, primit prin donaţie încă din 2010, tot intravilan, de doar 10,81 mp. Pe numele Ioanei Cantaragiu sunt şi două proprietăţi, o casă de 175 mp, cumpărată de aceasta în anul 2008, dar şi un spaţiu comercial de 84 mp, primit prin donaţie în anul 2010.
 
Secil Cantaragiu conduce un BMW 530, cumpărat în anul 2000. În 2016, consilierul a deschis un cont curent la Banca Românească, în care a depus suma de 45.000 de lei.
 
În ceea ce priveşte veniturile, Secil Givan Cantaragiu a câştigat ca administrator al societăţii Elmy-Health Farm SRL suma de 1.512 lei pe anul 2017, pe când, în anul 2016, de la aceeaşi firmă, a încasat 1.861 de lei. În 2016, a avut şi un câştig de 490 de lei ca director executiv al SC Falgiona SRL. Ioana Cantaragiu a avut venituri de 9.800 de lei de la societăţile unde lucrează pe postul de consilier juridic. Din chirie, ea a câştigat 9.280 de lei dintr-un spaţiu de pe bulevardul 1 Mai, din Constanţa.
 
Indemnizaţia primită de Cantaragiu în anul 2017 este de 3.000 de lei, iar fosta soţie primeşte o indemnizaţie pentru copil în valoare de 1.100 lei. În anul 2016, Ioana Cantaragiu a avut venituri consistente. De la Minerva Company SA a primit 22.000 de lei, de la Falgiona SRL a primit 26.085 de lei, de la Mercury 360 Communication a primit 18.200 de lei. La toate cele trei societăţi a activat cu funcţia de consilier juridic. A mai primit suma de 6.370 lei de la Universitatea „Spiru Haret“ pentru funcţia de tutore de practică, în 2016.

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului local PMP Secil Cantaragiu. 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajați la stat. Mandatele membrilor CA și ale administratorilor provizorii, din nou prelungite de acționarii Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu

09 Sep 2020 2180

Uniunea Turcă solicită fonduri de la Primăria Constanța pentru reabilitarea Moscheii „Carol I“ din Piața Ovidiu

09 Dec 2019 2873

Proiect PMP privind siguranţa rutieră. Suprailuminarea trecerilor de pietoni din Constanţa

10 Jan 2019 2243

PMP propune ca Elena Buhaiev să primească postmortem titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța

09 Jan 2019 2517

Au depus un proiect de hotărâre de CLM Constanţa PMP vrea ca parcul de la Casa de Cultură să se numească „Trianon“

21 Nov 2018 1733

Proiect de hotărâre pentru acordarea denumirii „Trianon” parcului de la Casa de Cultură din Constanța

20 Nov 2018 2806

Ilie Floroiu va primi titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Constanța"

21 Nov 2017 2208

Proiect de hotărâre al consilierilor PMP pentru conservarea şi punerea în valoare a criptei paleocreştine din incinta Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ (documente)

22 Jul 2017 2585

Sentinţă a ÎCCJ Parohia „Sfântul Mina“ a cerut Consiliului Local Constanţa terenul din parcul Tăbăcărie. Ce a spus Făgădău (documente)

22 Jun 2017 9371

Proiect de HCLM iniţiat de PMP Compensarea chiriei datorate de Primăria Constanţa către Eden, urmare a deteriorării monumentului „Casa Ion Bănescu“ (document)

26 Apr 2017 6095

Virginia Uzun trage de timp Comisia de verificare a activităţii SPIT îşi prelungeşte activitatea cu 30 de zile

05 Apr 2017 3765

Ce spune Comisia de verificare a SPIT „Cui i-e frică de Virginia Uzun?“ (documente)

21 Mar 2017 8321

Comisia care analizează activitatea Serviciului de Impozite Constanța, în ședință

13 Mar 2017 2355

Comisie de anchetă Şefa SPIT, atribuţii date de Radu Mazăre, ţinute la secret de Făgădău

01 Mar 2017 9071

Comunicat de presă PMP Constanta - „Dictatură la SPIT Constanța“

18 Dec 2016 2608