Declarație de avere Elena Anca Stan, membru în CA al Spitalului Clinic CF Constanța, deține 50% dintr-un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)


 
  • Elena Anca Stan deține 50% dintr-un apartament de 37,5 mp achiziționat în anul 2000
  • Stan a menționat în declarație de avere că deține un autoturism marca Fiat Tipo an de fabricație 2017
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Elenei Anca Stan, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic CF Constanța.
 
Potrivit declarației de avere publicate la data de 19 octombrie 2021, Elena Anca Stan deține 50% dintr-un apartament de 37,5 mp achiziționat în anul 2000 prin contract de vânzare cumpărare.
 
Elena Anca Stan a menționat în declarație de avere că deține un autoturism marca Fiat Tipo an de fabricație 2017 achiziționat tot prin contract de vânzare cumpărare.
 
La rubric Datorii, Elena Anca Stan a menționat calitatea de codebitor la un credit contractat de la Raiffeisen Bank în anul 2008, scadent în anul 2045 în valoare de 102.965 lire sterline și la un credit contractat de la BCR în anul 2008, scadent în anul 2033 în valoare de 30.000 de euro.
 
La rubrica Venituri, Elena Anca Stan a menționat salariul obținut de la Ministerul Transporturilor  în valoare de 56.332 lei, salariul soțului obținut de la Unisistem Construct SRL în valoare de 16.069 lei, precum și alocația copilului în valoare de 2011 lei.
 
În Declarația de interese completată la data de 5 mai 2021 nu este menționat nimic.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale Elenei Anca Stan.

 

PRECIZĂRI:

  
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
Declarație de avere
Claudia Ileana Mihailov, medic șef secție în cadrul Spitalului Clinic CF Constanța, deține două locuințe și un autoturism (DOCUMENTE)

Declarație de avere
Adina Honcea, director medical în cadrul Spitalului Clinic CF Constanța deține un teren, o casă și două mașini (DOCUMENTE)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 425

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 421

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 558

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Preoteasa, secretar general, UAT orașul Eforie (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 488

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 522

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 615

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 514

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Elenei Giorgiana Falina, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 569

Ce avere are Gigel Gabriel Lupu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral? (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 520

Anca Lungu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 561

Ce avere are Petrică Iancu, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 583

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelică Hagi, membru în comitetul director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 562

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Titel Gagiu, director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 1180

Declarații de avere Constanța Dan Cristian Fugigiu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 781

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cosmin - Ștefan Gerap, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 699