Declaraţie de avere - Marius Voineagu, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)


Marius Voineagu este inginer la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. La data de 3 iunie 2019 şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese. Potrivit declaraţiei de avere, deţine un teren de 10.000 mp, primit prin donaţie în anul 2008, în satul Poiana, judeţul Constanţa. La Constanţa, a primit donaţie, în 2010, un teren intravilan de 200 mp. De asemenea, tot prin donaţie, în 2010, a primit o casă de locuit în suprafaţă de 240 mp. Marius Voineagu are un autoturism marca Ford Mondeo, fabricat în 1998.


În ceea ce priveşte datoriile, are un credit la BRD, contractat în 2018, scadent în 2023, cu o valoare de 35.000 de lei, iar la Garanti Bank are un credit de 10.000 de lei, contractat în 2018, scadent în 2023.


În privinţa veniturilor, de la CN APM SA a încasat 65.885 lei, conform contractului de muncă.


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Marius Voineagu.


Citeşte şi:


Declaraţie de avere – Radu Florescu, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Doru-Adrian Mihai, şef serviciu exploatare şi siguranţa portuară la CN APM SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Adina Albu, şef birou consultanţă, avize şi negocieri necontencioase la CN APM SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Ioan Butunoi, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Otilia Ifimov, şef departament Achiziţii Publice la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Laura Niculae, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Daniel Răzvan Jarnea, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Iancu Hagi, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Luciana Izabel Mocanu, şef birou litigii şi negocieri contencioase la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Mădălin Alexandru Crăciun, director comercial la CN APM Constanţa (document)

Declaraţii de avere – Irina Beşcucă-Iacob, şef serviciu financiar la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Narcisa Rotaru, economist la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Nicolae Dan Tivilichi, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Gabriela Murgeanu, membru în Consiliul de Administraţie al CN

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.