Declarație de avere Senatorul Felix Stroe, cote-părți din 11 terenuri și coproprietar la patru case. Este și asociat în mai multe firme (DOCUMENTE)


 
  • Felix Stroe este senator PSD și președinte al organizației județene Constanța a PSD.
  • În declaraţia de avere depusă în 2022, Felix Stroe a menționat, printre altele, că, împreună cu familia, deține cote-părți din 11 terenuri, că este coproprietar la patru case, că deține ceasuri și bijuterii a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro, dar și că beneficiază de șapte conturi curente sau echivalente (inclusiv card) și de două depozite bancare sau echivalente.
  • În declarația de interese, Felix Stroe a menționat și că e asociat în patru firme ori că e membru (președinte onorific) la Asociația Navală Constanța.  
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Felix Stroe, senator PSD și președinte al organizației județene Constanța a PSD.
 
În ultima declarație de avere, prezentă pe site-ul Senatului României și înregistrată pe 14 iunie 2022, Felix Stroe a menționat, printre altele, că, împreună cu familia, deține cote-părți din 11 terenuri, că este coproprietar la patru case, că deține ceasuri și bijuterii a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro, dar și că beneficiază de șapte conturi curente sau echivalente (inclusive card) și de două depozite bancare sau echivalente.
 
Dintre cele 11 terenuri cinci sunt intravilane. La patru dintre ele, amplasate în Constanța (190 de metri pătrați, achiziționat în 1995), la Ovidiu (1.500 de metri pătrați - 1994), la Adamclisi (305 metri pătrați - 2010) și la Casoca (județul Buzău) - 4.034 metri pătrați (1995), coproprietari sunt Felix Stroe și Elena Stroe, terenurile fiind obținute prin contract de vânzare-cumpărare. Un alt teren intravilan, de la Vernești (județul Buzău), de 3.967 de metri pătrați, a fost obținut prin moștenire, coproprietari fiind Felix Stroe și Iulia Mathe. Cei doi sunt coproprietari la alte două terenuri, moștenite, la Vernești, unul din categoria alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil, de 30.655 de metri pătrați, moștenit în 2007, iar celălalt - forestier, de 10.000 de metri pătrați, obținut tot în 2007. Felix Stroe și Elena Stroe mai au cotă parte 1 / 2, ca coproprietari, la alte două terenuri, în județul Constanța, obținute prin contracte de vânzare - cumpărare, unul la Ciocârlia (alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil), de 32.000 de metri pătrați (dobândit în 2013), și unul, agricol, la Peștera, de 55.000 de metri pătrați (dobândit în 2011). Totodată, Felix Stroe are cotă parte 1 / 6 (alături de Iulia Mathe, Elisabeta Stanciu și Constantin Stroe) la două terenuri moștenite în județul Buzău, la Poșta Câlnău, unul - agricol, de 58.000 de metri pătrați (dobândit în 2014), iar celălalt - din categoria alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil, de 13.500 de metri pătrați, dobândit în același an. 
 
Toate cele patru clădiri sunt case de locuit, care îi au ca coproprietari, cu 1 / 2 cotă parte, pe Felix Stroe și Elena Stroe. Casele sunt amplasate la: Constanța (suprafață de 350 de metri pătrați, construită în 1998), Vernești (134.50 metri pătrați, construită în 2012) și Casoca - două (ambele dobândite prin contract de vânzare-cumpărare, una de 150 de metri pătrați, dobândită în 1995, cealaltă de 66 de metri pătrați, dobândită în 2019).         
 
În ce privește ceasurile și bijuteriile, acestea au fost dobândite în perioada 2013 - 2017, valoarea estimată fiind de 8.000 de euro, respectiv 10.000 de euro.
 
Felix Stroe a mai menționat două bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni, un autoturism vândut cu 25.000 de lei Mariei Amalia Voicu, pe 14 martie 2022, și  apartamentul din Buzău, vândut lui Florin Negru cu 206.896 lei, pe 25 mai 2021.
 

La categoria „conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro“, senatorul PSD a înscris în declarația de avere șapte conturi curente sau echivalente (inclusiv card) la ING Bank și Banca Transilvania, cu sold / valoare la zi de 379.522,81 lei, și două depozite bancare sau echivalente, la aceleași bănci, soldul / valoarea la zi fiind de 248.044,37 lei.
 
Șeful organizației județene Constanța a PSD a făcut mențiuni în declarația de avere și la rubrica „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro“.

 
Astfel, sunt menționate cinci firme (emitent titlu / societatea în care persoana este acționar sau asociat), astfel:
  • 2X1 Holding SRL - acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale, număr de titluri / cota de participare - 56177, valoarea totală la zi - 561770 lei;
  • Cristal Jupiter SRL - acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale, număr de titluri / cota de participare - 2116, valoarea totală la zi - 21160 lei;
  • Dacia Tour SRL - acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale, număr de titluri / cota de participare - 4020, valoarea totală la zi - 40200 lei;
  • Lit Romania SRL - acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale, număr de titluri / cota de participare - 3, valoarea totală la zi - 60 lei;
  • Club Classic Style SRL - acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale, număr de titluri / cota de participare - 20, valoarea totală la zi - 200 lei.
Sursa publică deschise de informare Oficiul Național al Registrului Comerțului (consultat pe 31 iulie 2022) contrazice însă cea mai recentă declarație de avere completată de senatorul Felix Stroe, în sensul că acesta nu deține părți sociale la societatea Club Classic Style SRL, asociat unic fiind Elena Stroe, iar administrator Ana-Maria Stroe. De altfel, în declarația de interese a lui Felix Stroe nu apare consemnată această societate.
 
Totodată, la secțiunea „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro“ din declarația de avere a senatorului Stroe sunt înscriși și trei beneficiari de împrumuturi acordate în nume personal: Cosmin Stroe - 254.000 lei, Mirel Ionuț Șerbănescu - 2229 euro, Maria Șerbănescu - 2229 euro. 
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Felix Stroe a înscris venituri din salarii, din investiții, din pensii și din activități agricole. Veniturile salariale sunt ale sale: 137256 lei - senator în Senatul României, 244128 lei - de la RAJA SA (contract de mandat). Felix Stroe a avut venituri și din investiții: 14590 lei - dividende 2X1 Holding SRL, 551 lei - dobânzi bancare. Venituri din pensii au avut senatorul PSD și soția sa, Elena Stroe, astfel: Felix Stroe - 75.408 lei (pensie CPSMApN), 35721 lei (pensie CNPP); Elena Stroe - 14904 lei (pensie CNPP). De asemenea, suma de 2206 lei este venit al lui Felix Stroe din activități agricole (arendă - Dragomir Constantin Întreprindere Familială).    
 
În declarația de interese, Felix Stroe a menționat calitatea de asociat în patru firme, faptul că e membru (președinte onorific) la Asociația Navală Constanța (fără beneficii) și că deține funcția de președinte al organizației județene Constanța a PSD.
 
Cele patru firme sunt:
 
2X1 Holding SRL Constanța - 56177 părți sociale deținute, valoarea totală a părților sociale și / sau a acțiunilor - 561770 lei;
Cristal Jupiter SRL - 2116 părți sociale, valoarea totală a părților sociale și / sau a acțiunilor - 21169 lei;
Dacia Tour SRL - 4020 părți sociale, valoarea totală a părților sociale și / sau a acțiunilor - 40200 lei;
Lit Romania SRL - 3 părți sociale, valoarea totală a părților sociale și / sau a acțiunilor - 60 lei;
 
În declarația de interese, Felix Stroe a făcut mențiuni și la secțiunea „Contracte, inclusiv cele de asistență juridică, consultanță juridică, consultanță și civile, obținute ori aflate în derulare în timpul exercitării funcțiilor, mandatelor sau demnităților publice finanțate de la bugetul de stat, local și din fonduri externe ori încheiate cu societăți comerciale cu capital de stat sau unde statul este acționar majoritar / minoritar“.
 
Beneficiar de contract este fiul, Cosmin Stroe, asociat în Cali Fishing &  Hunting SRL Constanța, iar instituția contractantă - Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. E vorba de patru contracte de furnizare, încheiate pe 31 iulie 2020, valoarea totală fiind: 2060.10 lei / 27229.29 lei / 13639.06 lei / 13025.80 lei. 
 
Despre 2X1 Holding SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 31 iulie 2022, societatea 2X1 Holding SRL a fost înființată în anul 1994, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor“. Compania este fără contracte de achiziții publice.
 
Asociat unic al 2X1 Holding este Felix Stroe, iar administrator - Cosmin Stroe. Felix Stroe  mai apare în European Transport SA (radiată) - acționar, administrator (40%); General Services Turism Trading SA (radiată) - acționar, administrator; IFN Eurogold Unic SRL (radiată) - asociat (1%); Dacia Tour SRL (în funcțiune) - asociat (11%); Lit Romania SRL (în funcțiune) - asociat (100%); Cristal Jupiter SRL (în funcțiune) - asociat (100%).
 
Cosmin Stroe mai apare în Lit Romania SRL (în funcțiune) - administrator, Sea Sharks SRL (în funcțiune) - asociat, administrator (25%), IFN Eurogold Unic SRL (radiată) - asociat (50%), Dacia Tour SRL (în funcțiune) - asociat, Cali Fishing & Hunting SRL (în funcțiune) - asociat (33%), Terapia Inteligent SRL (radiată) - asociat (50%), Euro Sant Invest SRL (în funcțiune) - asociat (50%) și Alfa Omega Ceasuri Elvețiene SRL (în funcțiune) - asociat (50%).        
 
Date financiare

După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 2X1 Holding SRL a avut o cifră de afaceri de 189.765 lei, o pierdere netă de 25.754 lei și un angajat. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 131.960 lei, un profit net de 149.570 lei și un angajat.
 
Despre Cristal Jupiter SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 31 iulie 2022, societatea Cristal Jupiter SRL a fost înființată în anul 1995, are adresa în Mangalia, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Compania este fără contracte de achiziții publice.
 
Asociat unic al Cristal Jupiter este Felix Stroe, iar administrator - Ana-Maria Stroe. Aceasta mai apare în Club Classic Style SRL (în funcțiune) - administrator.

Date financiare

După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 Cristal Jupiter SRL a avut o cifră de afaceri de 1.151.106 lei, un profit net de 34.927 lei și opt angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 1.055.323 lei, un profit net de 59.818 lei și opt angajați.
 
Despre Dacia Tour SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 31 iulie 2022, societatea Dacia Tour SRL a fost înființată în anul 1995, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Compania este fără contracte de achiziții publice.
 
Asociați sunt 2X1 Holding SRL (88,59%), Felix Stroe (11,26%) și Cosmin Stroe (0,14%). Administrator este Adrian Vonica, cel care apare doar în această firmă.  
 
Date financiare

După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 Dacia Tour SRL a avut o cifră de afaceri de 102.339 lei, un profit net de 1.095 lei și doi angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 51.183  lei, o pierdere netă de 17.755  lei și un angajat.
 
Despre Lit Romania SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 31 iulie 2022, societatea Lit Romania SRL a fost înființată în anul 2002, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management“. Compania este fără contracte de achiziții publice.
 
Asociat unic al Lit Romania este Felix Stroe, Gabriela Crăciun are calitatea de reprezentant asociat persoană juridică, iar administrator este Cosmin Stroe.

Date financiare

După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 Lit Romania SRL a avut o cifră de afaceri de 0 lei, o pierdere netă de 843 lei și 0 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 0 lei, profit net / pierdere netă - 0 lei și 0 angajați.
 
Despre Cali Fishing & Hunting SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 31 iulie 2022, societatea Cali Fishing & Hunting SRL a fost înființată în anul 2010, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Comerţ cu ridicata nespecializat“. Compania a încheiat 2.436 de contracte de achiziții publice in valoare totală de 3.219.067,39 lei, printre autoritățile contractante numărându-se Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, comuna Tuzla, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Ministerul Apărării Naționale - UM 02145 Constanța, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol sau Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“.
 
Asociați în Cali Fishing & Hunting SRL sunt Alin Buta, Mihail Viorel Onțeluș și Cosmin Stroe, fiecare cu câte 33,33%. Alin Buta și Mihail Viorel Onțeluș au și calitatea de administratori. Alin Buta mai apare în Ecobuild SRL (în funcțiune) - asociat, administrator (66%) și în Sea Sharks SRL (în funcțiune) - asociat, administrator (25%). Mihail Viorel Onțeluș apare și el în Ecobuild SRL - asociat, administrator (33%) și în Sea Sharks SRL (în funcțiune) - asociat (25%), dar și în Geminy Wys SRL (în funcțiune) - asociat, administrator (100%).   

Date financiare

După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 Cali Fishing & Hunting SRL a avut o cifră de afaceri de 1.086.766 lei, un profit net de 303.972 lei și trei angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 792.820 lei, profit net - 43.144 lei și trei angajați.
 
Declarații de avere anterioare
 
În declarația de avere a lui Felix Stroe înregistrată pe 14 iunie 2021, este menționat și un apartament la Buzău, în suprafață de 43,49 metri pătrați, dobândit în 2017, prin moștenire, coproprietari, cu 1 / 2 cotă parte, fiind Felix Stroe și Elena Stroe. Totodată, senatorul PSD a declarat și un autoturism Ford, an de fabricație 2011, obținut prin contract de vânzare-cumpărare.
 
Felix Stroe a înscris în declarația de avere depusă anul trecut și un autoturism înstrăinat pe 10 martie 2021 către 2X1 Holding SRL, cu suma de 102.661,23 (monedă neprecizată). Aceeași valoare apare și ca împrumut acordat în nume personal 2X1 Holding SRL.
 
La capitolul venituri anuale, sunt înscrise sumele (monedă neprecizată): salariu - Felix Stroe - 508271 (director general RAJA SA Constanța), 4816 (senator Parlamentul României); pensii - Felix Stroe - 75408 (CPSMapN), soția - 13672 (CNPP); venituri din activități agricole - Felix Stroe - 288 (arendă, Danke 2007). 
 
În declarația de avere depusă pe 18 ianuarie 2021 (început de mandat), este menționat și un autoturism Toyota, an de fabricație 2018, achiziționat prin contract de vânzare - cumpărare. Totodată, apar, în plus, ca beneficiari de împrumuturi acordate în nume personal, PSD - filiala Constanța, cu 133.800 (monedă neprecizată), și Marilena Dragnea, cu 26.000 (monedă neprecizată).
 
În ce privește veniturile anuale, Felix Stroe a declarat următoarele sume (monedă neprecizată): salariu - Felix Stroe - 457.443 (director general RAJA SA Constanța), 4324 (senator Parlamentul României); pensii - Felix Stroe - 100.544 (CPSMApN), soția - 13.672 (CNPP); venituri din activități agricole - Felix Stroe - 288 (arendă, Danke 2007).
 
Pe site-ul oficial al Senatului României se află și biografia lui Felix Stroe.

Activitate
  • din decembrie 2020  -  senator 
  • vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională;
  • membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură;
  • membru în Comisia pentru drepturile omului, egalitatea de șanse, culte și minorități.
  • din iulie 2014, administrator și director general al Societății Comerciale „Raja“ SA, numit în baza OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
  • din data de 1 aprilie 2003 și până în iulie 2014 -  director general al Societății Comerciale „Raja” SA (fosta Regie Autonomă Județeană de Apă) Constanța, în baza numirii pe această funcție de către Consiliul Județean Constanța;
  • 1991 - 2000 -  activități în domeniul privat (acționar / asociat și administrator la societăti cu capital privat, având profil de activitate din domeniile: comerț, turism, producție industrială, industria alimentară și prestări de servicii);
  • 1978 - 1991 - ofițer activ în cadrul Marinei Militare, cu stagii la toate eșaloanele, dintre care cinci ani comandant pe nave de război.
 
Studii
 
  • 2001 - curs de administrație publică locală organizat de Uniunea Europeană, la solicitarea Ministerului Administrației Publice;
  • 1997 - curs de manager în turism, cu o durată de șase luni;
  • 1985 - 1987 - Academia de Înalte Studii Militare București, Facultatea de comandă și stat major, absolvită cu media 9.45;
  • 1974 - 1978 - Academia Navală Militară „Mircea cel Bătrân“ Constanța, Facultatea de comandă și stat major, absolvită la excepțional, ca șef de promoție;
  • 1970 - 1974 - Liceul B.P. Hasdeu din Buzău.
 
Activitate politică
 
  • din 2015 până în prezent - președintele Organizației Județene PSD Constanța;
  • 2000 - 2013 - consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța;
  • 2000 - 2003 - viceprimar al municipiului Constanța.
 
Activitate civică
 
  • 2008 - 2014 - președinte al Patronatului Român al Apei și prim-vicepreședinte al Asociației Române a Apei;
  • 2014 - 2020 - președinte al Asociației Române a Apei (ARA);
  • 2010 - cetățean de onoare al Municipiului Constanța.
 
Activitate științifică
 
  • coautor al lucrării „Simulări manageriale prin modelare matematică și tehnici FUZZY”, lucrare pentru care a primit Premiul Academiei Române pe anul 2010, la secțiunea „Știinte economice, juridice și sociologice”;
  • coautor al lucrării  „Bazele managementului în administrația locală și serviciile comunitare de utilități publice” - Editura Performatica, 2008.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Felix Stroe.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:

Declarație de avere
Viorel Cristea, șef secție la Secția de Drumuri Naționale Fetești, a menționat un teren, un apartament, o casă și două mașini (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Lupu și Felix Stroe, imortalizați într-o fotografie. Ambii țin în mână adeziunea semnată de preșdintele CJ Constanța pentru a intra în PSD

17 Apr 2024 847

Ultima săptămână din aprilie vine cu alegeri interne în PSD Constanța?!

15 Apr 2024 769

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 748

Senatorul Felix Stroe (PSD) „Ne asumăm implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024!“

02 Apr 2024 768

Irinela Nicolae va candida din partea organizației PSD Constanța pe lista de europarlamentare

27 Mar 2024 2250

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1769

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 999

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1023

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, se alătură protestului UNTRR

13 Mar 2024 625

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 785

Felix Stroe despre primarii care vor candida din partea PSD Constanța la localele din acest an

07 Mar 2024 3522

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe- „Primarii trebuie să aibă libertatea de a-și schimba opțiunea politică“

04 Mar 2024 847

Felix Stroe- "Vrem ca jumătate dintre aleșii locali din acest an să fie doamne"! (VIDEO)

03 Mar 2024 864

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! Reacția lui Felix Stroe

01 Mar 2024 965

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 948