Declarație de avere Silviu Miron, inspector în Consiliul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)


 
• Silviu - Ionuț Miron este inspector în Consiliul Județean Constanța.
• În declaraţia de avere depusă în 2022, Silviu - Ionuț Miron a înscris un cont bancar.
• În declarația de interese, angajatul CJC a menționat că este membru în Sindicatul Alternativa.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Silviu - Ionuț Miron, inspector în Consiliul Județean Constanța.
 
În declaraţia de avere completată pe 23 martie 2022, acesta a menționat că nu deține bunuri imobile (terenuri, clădiri), autoturisme ori alte bunuri, înscriind doar un cont curent sau echivalente (inclusiv card), deschis în 2021 la Raiffeisen Bank, în valoare de 29.600 de euro.
 
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Silviu Miron a înscris venituri din salarii și din alte surse, în sumă de 36.522 lei, astfel: 28.074 lei - salariu Silviu Miron de la CJC; alocații copii - 7.248 lei și 1.200 lei (de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială).   
 
Ca interese, Silviu Miron a menționat calitatea de membru în Sindicatul Alternativa.
   

Declarații de avere anterioare
 
În declarația de avere înregistrată pe 26 mai 2021, Silviu Miron a menționat un apartament dobândit prin contract de vânzare - cumpărare în 2020, în suprafață de 47,36 metri pătrați, proprietar fiind angajatul CJC.

La venituri anuale, acesta a menționat suma de 29.000 de lire sterline (salariu de la The Genuine Dining Co. LTD Londra) și 6.000 de lei, din cedarea folosinței bunurilor (chirie).

Silviu Miron nu a declarat interese. 
 
În documentul completat pe 5 iulie 2017, Silviu Miron a declarat un apartament în Constanța dobândit în 2012, prin Prima Casă, în suprafață de 30,16 metri pătrați, coproprietari fiind Silviu Miron și Sorina Miron. Tododată, în declarația de avere a fost înscris un credit la CEC, contractat în 2012 și scadent în 2024, în valoare de 27.800 de euro. Silviu Miron nu a declarat venituri și nici interese.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Silviu Miron.
 
Citește și:
 
Declarație de avere
Adrian Alexe, director în Autoritatea Navală Română, averea și interesele (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.