Declarații de avere Ce avere are deputatul Horia Țuțuianu, fostul președinte al CJC, vicepreședinte al PSD Constanța (DOCUMENTE)

 
  • În ianuarie 2019, ANI a anunțat  că „Țuțuianu Marius – Horia, actualmente președinte al Consiliului Județean Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 30 martie 2016, întrucât a exercitat simultan funcția de consilier județean și pe cea de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Neptun Olimp S.A., realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială“.
  • Mai mult, cei de la ANI au precizat că „pe perioada exercitării mandatului de consilier județean, între Consiliul Județean Constanța și SC Lantana Style SRL, societate în cadrul căreia soția persoanei evaluate a exercitat calitatea de asociat unic și administrator, s-a derulat un acord - cadru privind furnizarea de solarii complet echipate, în valoare de 100.000 lei“.
  • Anul acesta, în luna aprilie, Marius Horia Țuțuianu a câștigat definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale deputatului Horia Țuțuianu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, vicepreședinte al PSD Constanța. 
 
Ca o sinteză, conform Portalului declarațiilor de avere, în data de 21 aprilie 2008, Marius Horia Țuțuianu a completat un set de declarații în calitate de director general Euxin SA.
 
În documentele oficiale, acesta menționase: teren intravilan Palazu dobândit în 2006  prin contract de vânzare cumpărare, cu suprafața de 1200 mp (care, ulterior, figurează ca două terenuri cu suprafețe 500 mp și 700 mp), un apartament în Constanța , suprafața 56 mp, dobândit în 2008 prin donație; venituri în calitate de director general la Euxin SA. Interesele declarate la acel timp sunt calitatea de director general la Euxin SA, 40 de acțiuni la aceeași societate și membru PSD.
 
Mai departe, în anul 2013 Marius Horia Țuțuianu completează două seturi de declarații pe proprie răspundere (23 ianuarie și 12 iunie 2013), în calitate de Consilier Județean PSD și deja este căsătorit cu Adina Țuțuianu.
 
Trebuie menționat că este o pauză între declarații, nu a mai completat 2009, 2010, 2011, 2012 - probabil s-a căsătorit în perioada asta.
 
În 2013, Marius Horia Țuțuianu declară următoarele: două terenuri intarvilane Palazu, cu suprafețe 500 mp  și 700 mp (practic, suprafața de 1.200 mp din 2008), aparatmentul de 56 mp (2008 donație), apartament 73 mp , dobândit 2006, Țuțuianu Adina, precum și casă de locuit , dobândită 2012 prin vânzare cumpărare, suprafață 220 mp, împreună cu soția.
 
Venituri menționate - ȚHM, Euxin SA director, președinte CA Neptun Olimp SA și dividente SIF Transilvania (20.000 acțiuni) , acțiunile de la Euxin SA (avea 40 în 2008) acum sunt 3.000.

 
În declarațiile completate în 2014, în calitate de consilier județean, în luna iulie precizează funcția de membru supleant în CA Spitalul Județean Sfântul Apostol Andrei, iar acțiunile de la  SIF Transilvania se dublează la 40.000.
 

În 2015,  membru supleant ADI /ITI Delta Dunării, membru în Comitetul  Executiv Județean al PSD Constanța, membru supleant în CA Spitalul Județean Sfântul Apostol Andrei.
 
În anul 2016, sunt alegeri locale electorale și câștigă mandatul de Președinte al Consiliului Județean Constanța. Completează declarații atât pentru încetare mandat consilier județean, apoi în calitate de candidat și, ulterior din funcția de președinte.
 
Modificările sunt la acțiunile SIF Transilvania, care sunt acum 197.000 (de la 40.000), soția declară venituri salarii de la societatea Lantana SRL, iar funcția politică este de membru în Comitetul Executiv Județean al PSD Constanța, menționând și demisiile din funcția de director general la Euxin SA și din președinte Consiliu de Administrație Neptun Olimp SA.
 
2016
 
Detaliat, conform declarației de avere completată de Horia Țuțuianu la data de 09 mai 2016, în calitate de consilier județean în Consiliul Județean Constanța, acesta deține, așa cum arătam și mai sus, două terenuri intravilane (în suprafață totală de 1200 mp), dobândite prin vânzare-cumpărare, adresa acestora fiind anonimizată.
 
Familia Tuțuianu mai deține, tot potrivit declarației de avere din 2016, un apartament în Constanța, de 73 mp (bun dobândit în 2006, titular Adina Țuțuianu, soția lui Horia Țuțuianu),  un alt apartament, din 2008, tot în Constanța, de 43 mp. titular Horia Țuțuianu),  și, din 2012, o casă în Constanța în suprafață de 220 mp, titulari fiind soții Țuțuianu
 
Horia Țuțuianu a mai consemnat că deține acțiuni la SIF Transilvania (în valoare de 65.000 de lei) și la SC Euxin SA (în valoare de 400 de lei).
 
În privința veniturilor salariale, Horia Țuțuianu a precizat că a primit de la SC Euxin SA, contract mandat, suma de 110.000 lei, în timp ce soția sa a primit de la SC Lantana SRL 14.400 de lei.
 
Mai mult decât atât, Horia Țuțuianu a primit dividende de la SC Euxin SA și SIF Transilvania în valoare totală de apoximativ 3000 de lei, la care se adaugă 8.670 de lei indemnizație de consilier județean la CJC și alți 20.640 de lei indemnizație de la Neptun Olimp SA – președinte CA.
 
În declarația de interese din 2016, Marius Horia Țuțuianu a precizat că este acționar la SIF Transilvania (valoarea acțiunilor fiind de 65.000) și la Euxin SA (valoarea acțiunilor fiind de 400 de lei), dar și că este președinte CA al Neptun Olimp SA, director general al Euxin SA Constanța și membru supleant ADI/ITI Delta Dunării. 
 
Documentele din 2017
 
Un an mai târziu, în declarația de avere completată în 2017 apar atât terenurile, cât și casele menționate deja în declarația din 2016, dar și acțiunile de la SIF Transilvania (în valoare de 48.865 de lei).  
 
De la Euxin SA, Horia Țuțuianu a primit 41.766 de lei, ca președinte al Consiliului Județean Constanța a încasat 32.306 lei, iar dividendele de la SIF Transilvania au fost în valoare de 4700 de lei. Horia Țuțuianu a mai încasat 750 din vânzarea de acțiuni de la SC Euxin SA Constanța, 3.678 de lei indemnizația de consilier județean la CJC și 10.578 de lei indemnizație de la SC Neptun Olimp SA – președinte CA.     
 
Asta, în timp ce soția sa a primit de la SC Lantana SRL și de la Ferma Tasu SRL aproximativ 10.000 de lei, iar din închirierea unui apartament a câștigat 5.656 de lei. 
 
În declarația de interese aferentă anului 2017, Horia Țuțuianu a menționat că deține acțiuni la SIF Transilvania (197.000) în valoare de 48.856 de lei, că este președinte al Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Sud-Est Situații de Urgență, dar și vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța. 
 
2018
 
În declarația de avere completată în 2018 apar atât terenurile, cât și casele menționate în declarațiile anterioare, dar și acțiunile de la SIF Transilvania (în valoare de 40.582 de lei).  
 
În calitate de președinte al CJC, Horia Țuțuianu a primit 103.850 de lei și a încasat 3.863,36 de lei dividende de la SIF Transilvania,  în timp ce soția a câștigat 12.670 de lei de la Ferma Tasu SRL și 16.000 lei din închirierea unui apartament
 
 În declarația de interese, Horia Țuțuianu a menționat că valoarea acțiunilor pe care le deține la SIF Transilvania (197.000) erau în valoare de 40.582 de lei, că este președinte al Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Sud-Est Situații de Urgență, dar și vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța.
 
De asemenea, puteți accesa și articolul Cât a câştigat anul trecut preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu? (documente)

2019  
 
Față de declarațiile anterioare, în cea aferentă anului 2019, Horia Țuțuianu a menționat că valoarea acțiunilor sale de la SIF Transilvania a crescut de la 40.582 de lei cât valorau în 2018, la 49.250 de lei.
 
Horia Țuțuianu a încasat aproape 3000 de euro de la Comitetul European al Regiunilor, 150.048 lei ca președinte al CJC, dar și 1.928,88 de lei dividende de la SIF Transilvania SA. La rândul său, soția sa a încasat 14.020 de lei de la Ferma Tasu SRL.     
 
În declarația de interese, Horia Țuțuianu a menționat că valoarea acțiunilor pe care le deține la SIF Transilvania se ridicau la 49.250 de lei, că este președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Sud-Est Situații de Urgență, dar și vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța. 
 
2020
 
Pe lângă terenurile, cât și casele menționate în declarațiile anterioare, în cea aferentă anului 2020, Horia Țuțuianu a consemnat că deține, din 2020, o casă în Eforie, în suprafață de 240 mp., bun donat copiilor săi, că valoarea acțiunilor sale de la SIF Transilvania a ajuns la 64.334 lei și că a încasat de la Comitetul European al Regiunilor aproape 1000 de euro (cazare, transport, indemnizație ședință).  
 
Ca element de noutate, la secțiunea datoriilor este consemnat, se pare, un credit luat în 2020, în valoare de 135.000, fără a se menționa moneda, cu scadența în 2023.
 
Misterul este spulberat în declarația de avere completată în iunie 2022, conform căreia creditorul este Constantin Tașu (nr., de la Ferma Tasu SRL), iar moneda este lei.  
 
 Ca președinte al CJC, Horia Țuțuianu a primit 164.264 de lei, iar dividendele de la SIF Transilvania au fost 2.335,91 de lei, în timp ce soția sa a luat 24.624 de lei (contract individual de muncă) de la Ferma Tasu SRL și 5.367 de lei din închirierea apartamentului. 
 
În declarația de interese, Horia Țuțuianu a menționat că valoarea acțiunilor pe care le deține la SIF Transilvania era în valoare de 64.334 de lei și că este vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța. 
 
2021
 
În declarația de avere din 2021, în plus față de ce a menționat în declarațiile anterioare, Horia Țuțuianu a precizat că a deschis două conturi la Banca Transilvania, unul cu 115.447,48 de lei, iar celălalt cu 3,9 euro, că valoarea acțiunilor sale de la SIF Transilvania a ajuns la 70.623 de lei și a încasat 1610 euro de la Comitetul European al Regiunilor.   
 
În privința veniturilor salariale, Horia Țuțuianu a menționat că a primit 159.165 de lei ca președinte al CJC, 4.171 de lei ca deputat și aproximativ 7000 de lei dividende de la SIF Transilvania. În timp ce soția sa a câștigat în total aproximativ 20.000 de lei din inchirierea apartamentului și de la Ferma Tasu SRL.
 
Horia Țuțuianu a mai menționat că i-a fost rambursată și contribuția electorală pentru alegerile parlamentare în valoare de 133.800 lei.
 
În declarația de interese, Horia Țuțuianu a menționat că valoarea acțiunilor pe care le deține la SIF Transilvania erau în valoare de 70.623 de lei, că este președinte al Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Sud-Est Situații de Urgență, dar și vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța. 
 
2022
 
Conform declarației de avere completată în iunie 2022, Horia Țuțuianu a vândut cele două terenuri din Palazu Mare, la data de 03 martie 2022. Unul  dintre terenuri a intrat în posesia Adrianei Dana Stângă pentru suma de 45.000 de euro, iar celălalt teren a fost cumpărat de Ionel Iordache, cu 67.000 de euro.
 
Valoarea activelor financiare a crescut la 42.000 de lei și 100.003 euro.   
 
Tot în declarația de avere completată anul acesta, Horia Țuțuianu a menționat că valoarea acțiunilor sale de la SIF Transilvania a ajuns la 55.974 de lei.
 
Ca deputat, Horia Țuțuianu a precizat că a încasat 137.418 lei. În timp ce soția sa a primit 2362 de lei de la Ferma Tasu SRL, 21.758 de lei de la Holding Hondor Stil SRL Agigea și 21.149 de lei din închirirea apartamentului. 
 
Raport ANI
 
În ianuarie 2019, Agenția Națională de Integritate a anunțat  că „Țuțuianu Marius – Horia, actualmente președinte al Consiliului Județean Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 30 martie 2016, întrucât a exercitat simultan funcția de consilier județean și pe cea de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Neptun Olimp S.A., realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială“.
 
Lantana Style SRL, acord cadru cu CJC pentru solarii
 
Mai mult, cei de la ANI au precizat că „pe perioada exercitării mandatului de consilier județean, între Consiliul Județean Constanța și SC Lantana Style SRL, societate în cadrul căreia soția persoanei evaluate a exercitat calitatea de asociat unic și administrator, s-a derulat un acord - cadru privind furnizarea de solarii complet echipate, în valoare de 100.000 lei“.
 
Țuțuianu a contestat raporul ANI în instanță, iar prin Hotarâre  229/2019  02.12.2019, Curtea de Apel Constanța a anulat Raportul de evaluare nr.3017/G/II/31.01.2019 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate. 
 
Decizia magistraților din Constanța a fost menținută și de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în aprilie 2022, anulând definitiv raportul ANI.
 
Firmele
 
Potrivit Confidas.ro, Ferma Tașu SRL are sediul social în sat Sinoe, comuna Mihai Viteazu, județ Constanța, a fost fondată în 2002 și se ocupă de cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.
 
Firma este controlată de Constantin Tasu, asociat unic și administrator, ;i a dobândit părțile sociale  în anul 2009 , prin moțtenire,(MOF 1893/31.03.2009) ,ca urmare a decesului asociaților Tașu Nicolae și Tașu Mitel, și prin cesionarea diferenței de procente de către Uzun Mihai și Tașu Elena.  
 
Pentru anul trecut, Ferma Tașu SRL a raportat o cifră de afaceri de 4.216.729 lei, cheltuieli de 4.887.569 lei și un profit net de 1.201.822 lei – toate cu zece angajați.
 
SC Holding Hondor Stil SRL, cu sediul social în Agigea, a fost fondată în anul 1993 și se ocupă de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
Holding Hondor Stil SRL este controlată de Ilie Hondoreanu, asociat unic și administrator.  Holding Hondor Stil SRL deține 99% din firma Tapihon SRL.
 
Cu 35 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 11.451.077,51 lei, compania Holding Hondor Stil SRL a raportat pentru anul trecut, cu 11 angajați, o cifră de afaceri de 3.035.949 de lei, cheltuieli de 2.786.222 de lei și un profit net de 302.255 de lei. 
 
Lantana Style SRL are sediul social în Agigea, Zona Tabără, și se ocupă de comerţul cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic, în magazine specializate. Asociat unic și administrator este Nicoleta Bercaru (consilierul judeţean PSD), care mai controlează și Afortunado Place SRL.           
 
Pentru anul trecut, fără niciun angajat, Lantana Style SRL a raportat o cifră de afaceri de 32.459 lei, în timp ce cheltuielile au fost de 41.536 lei. Ca atare, pierderea firmei a fost de 10.050 lei.
 
Date din CV
 
În perioada iunie - septembrie 1998, Horia Țuțuianu a fost șef recepţie complex hotelier în Eforie Sud, pentru ca în perioada iunie 1999 - august 2001 să ocupe postul de economist sector producţie - comerţ - alimentaţie publică şi turism în cadrul Neptun Olimp SA.
 
Mai departe, din septembrie 2001 până în aprilie 2002, Horia Țuțuianu  a fost șef serviciu comercial/producţie/CTC la SC Euxin S.A, și tot din aprilie 2002 până în iunie 2016 a ocupat postul de director general în SC Euxin S.A.
 
În continuare, din 2014 până în iunie 2016, a fost reprezentant din partea Consiliului Judeţean Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC R.A.J.A. SA. Apoi, din septembrie 2012 până în iunie 2016 a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Neptun-Olimp SA (contract de administrare).
 
Tot între anii 2012 - iunie 2016 a fost Consilier Judeţean la CJC, după care, în perioada septembrie 2017 - septembrie 2020, a fost Membru titular în Comitetul European al Regiunilor cu atribuţii în două Comisii: CIVEX şi ENVE.
 
Din iunie 2016 până în septembrie 2020 a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Horia Țuțuianu a fost ales deputat în circumscriptia electorală nr.14 Constanța și validat la data de 21 decembrie 2020, prin HCD nr.70/2020.  
 
Deputatul Țuțuianu este vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci și face parte (din decembrie 2021) din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
 
Horia Țuțuianu mai este membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Arabia Saudită, vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Costa Rica și membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Austria.
 
Activitatea parlamentară în cifre:
 
Luari de cuvânt: 2 (în 2 sedinte)
Propuneri legislative inițiate: 35, din care 7 promulgate legi
Întrebari si interpelari: 1
Moțiuni: 6
 
Deputatul Horia Țuțuianu  are Biroul parlamentar Constanța, pe bulevardul Tomis.
 
Conform propriului CV, Horia Țuțuianu are spirit de echipă, capacitate de adaptare sporită la medii multiculturale, abilităţi de leadership și abilităţi în management organizaţional performant; administrator de programe şi bugete în proiecte complexe.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Horia Țuțuianu, precum și CV-ul său.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Declaratii de avere
Averea și interesele lui Dan Alexandru Catană, membru în CA-ul Administrației Porturilor Maritime Constanța SA (DOCUMENTE)

 
Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Printre cei dați în judecată, deputatul Marius Horia Țuțuianu și Cătălin Mihail Caracostea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 841

Parlamentari dobrogeni, discursuri festive în Camera Deputaților cu prilejul Zilei Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 930

Declarații de avere Constanța Marius - Horia Țuțuianu, deputat, averea și interesele (DOCUMENTE)

13 Sep 2023 1196

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Ce decizie a luat tribunalul

20 Jun 2023 2277

#Dobrogea144 Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2022 2058

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Printre cei dați în judecată, deputatul Marius Horia Țuțuianu și Cătălin Mihail Caracostea

01 Aug 2022 2877

Decizie definitivă Cunoscut politician local, fost șef al unei importante instituții, victorie împotriva inspectorilor de integritate! (MINUTA)

07 Apr 2022 1343

Horia Marius Țuțuianu, deputat PSD de Constanța - „Cîțu plătește cu demiterea pentru toate acțiunile sale”

05 Oct 2021 1762

Senatorul PSD, Felix Stroe „Tot mai mulți cetățeni ne trimit facturile la energie electrică. Este un faliment individual generalizat, dacă nu se găsesc soluții“ (video)

17 Sep 2021 2181

Se vor strânge semnături pentru Spitalul Regional PSD Constanța, în conferință de presă. Parlamentarii vorbesc de cele mai recente probleme

20 May 2021 2111

Fostul președinte CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu, în doliu - „Mi-a fost prieten, mi-a fost sprijin, mi-a fost alinare, mi-a fost putere și curaj”

22 Mar 2021 5991

Felix Stroe propune să fie amendați aleșii locali și parlamentarii dacă nu își respectă promisiunile din campanie

13 Feb 2021 3635

#alegeriparlamentare2020 Marius Horia Țuțuianu a votat!

06 Dec 2020 2174

#alegeriparlamentare2020 Marius Horia Țuțuianu, candidat PSD pentru Camera Deputaților - „Astăzi avem nevoie, mai mult ca oricând, de un pact pentru sănătate !”

24 Nov 2020 1870

Echipa PSD Constanța a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare. Liste complete

22 Oct 2020 4523