Declaratii de avere Ce avere are Diana Niculescu, șefa Direcţiei Juridice din Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța (DOCUMENTE)


 
  • Potrivit CV-ului său, disponibil pe site-ul instituției, Diana Elena Niculescu (Stoian) este angajat al CN ACN SA Constanța din anul 1997 și până în prezent, aceasta fiind consilier juridic, șef al Serviciului Juridic și, respectiv, directorul Direcției Juridice Resurse Umane a companiei.
  • În declarația de interese completată la data de 14 iunie 2022, Diana Niculescu a precizat că este asociat în cadrul SC Geodys Management Consulting SRL Constanța.
  • Potrivit Confidas.ro, Geodys Management Consulting SRL Constanța (inactivă fiscal) a fost fondată în 2006 și se ocupă de activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere, dar şi pe cele de interese ale Dianei Niculescu, directorul Direcţiei Juridice la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța.
 
Despre Diana Niculescu
 
Potrivit CV-ului său, disponibil pe site-ul instituției, Diana Elena Niculescu (Stoian) este angajat al CN ACN SA Constanța din anul 1997 și până în prezent, aceasta fiind consilier juridic, șef al Serviciului Juridic și, respectiv, directorul Direcției Juridice Resurse Umane a companiei.
 
Totodată, se mai arată în CV că, în perioada 2000 – 2004 a avut contract part time cu SC Agertrans SA Constanța, unde a fost director Calitate.
 
De asemenea, șefa de la Juridic a mențioant în CV că din 2006 și până în prezent este asociat și administrator, consultant principal, auditor sistemte de management în cadrul SC Geodys Management Consulting SRL Constanța.
 
În perioada 1989 – 1993 a urmat cursurile Liceului Teoretic Nicolae Iorga, din Nehoiu, județul Buzău, iar între 1993 – 1997 a fost student al Facultății de Drept, Specializarea Științe Juridice din cadrul Universității Ovidius Constanța.
 

În 2005 a obținut mai multe certificări internaționale, iar din 2011 este și mediator.
 
Despre Agertrans

Șefa de la Juridic a menționat în CV-ul său că a fost timp de patru ani director în cadrul Agertrans.
 
Potrivit Confidas.ro, Agertrans SRL Constanța a fost înființată în 1998 și are sediul social în Constanța, pe strada Nicolae Filimon, nr. 23, ocupându-se de închirierea și subînchirierea bunurilor imobilare proprii sau în leasing.
 
Pachetul majoritar de acțiuni (99,99%), este deținut de Ion Virgil Lixandru, iar restul (0,01%) îi revine Paulei Anca Lixandru, administrator fiind Nelu Voicilă.
 
În 2021, Agertrans SRL a raportat un profit de 1,06 milioane de lei (față de 1,12 milioane de lei în 2020), cifra de afaceri de peste 411.000 de lei (față de circa 363.000 de lei în 2020) și un angajat.
 
Firma are un punct de lucru în Mereni, pe strada Grădiniței nr. 386 și nu are, conform Confidas.ro, contracte publice încheiate.
 
Declarații de avere și interese
 
Potrivit declarației de avere completată la data de 14 iunie 2022, Diana Niculescu, directorul Direcţiei Juridică la CN ACN SA Constanța, deține, împreună cu soțul (Emil Niculescu), două terenuri intravilane în Valu lui Traian, în suprafață totală de 917 mp.
 
Cele două terenuri au intrat în posesia familiei Niculescu în 2012 și în 2015.
 
Soții Niculescu mai dețin două case, tot în Valu lui Traian, (una în suprafață de 180 mp – dobândită în 2012, iar cealaltă în suprafață de 182 mp. – dobândită în 2015).       
 
Diana Niculescu, directorul Direcţiei Juridică la CN ACN SA Constanța, conduce un BMW, fabricat în 2016.
 
Potrivit declarației de avere completată la data de 14 iunie 2022, directorul Direcţiei Juridică la CN ACN SA Constanța a vândut un automobil, în noiembrie 2021, către Marin Alin Ganea, pentru 10.500 de euro.
 
În 2016 și în 2019, Diana Niculescu a luat de la ING Bank două credite în valoare de 270.000 de lei, scadențele fiind în stabilite în 2024 și 2040.
 
De la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, Diana Niculescu a încasat 183.654 de lei, în timp ce soțul său a încasat, tot de la Administrația Canalelor Navigabile, 25.567 lei, dar și o pensie de serviciu în sumă de 107.589 lei – Casa Sectorială a MAI.
 
Despre Geodys Management Consulting SRL
 
În declarația de interese completată la data de 14 iunie 2022, Diana Niculescu a precizat că este asociat în cadrul SC Geodys Management Consulting SRL Constanța.
 
Potrivit Confidas.ro, Geodys Management Consulting SRL Constanța (inactivă fiscal) a fost fondată în 2006 și se ocupă de activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
 
Firma – cu asociat unic și administrator pe Diana Niculescu – a raportat pentru anul trecut, fără niciun angajat, o cifră de afaceri de 9.390 de lei, cheltuieli de 21.458 de lei și o pierdere de 12.350 de lei.
 
2020 și 2019
 
În declarația de avere completată în 2020, șefa de la Juridic a menționat, de asemenea, cele două terenuri de la Valu lui Traian, alături de cele două case, dar și două autoturisme BMW, respectiv un BMW X3 fabricat în 2010 și un BMW 320, fabricat în 2014, ambele fiind dobândite în baza contractelor de vânzare-cumpărare.
 
Tototdată, sunt menționate trei credite, toate la aceeași bancă, diferind față de declarația din 2022 un credit de 60.000 de lei, contractat în 2018 și scadent în 2022.
 
Salariile încasate de la CN ACN i-au asigurat Danielei Niculescu un venit anual de 135.110 lei, în timp ce venitul realizat de soțul său, ofițer operativ în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, nu este menționat, fiind trecute, în schimb, alocațiile copiilor.
 
Declarația de avere completată pentru anul 2019 cuprinde exact aceleași mențiuni ca documentul completat în 2020.
 
2018, 2017, 2016
 
În declarația de avere din 2018 sunt menționate, de asemenea, bunurile imobile deținute de familia Niculescu în Valu lui Traian, la capitolul bunuri mobile regăsindu-se acum doar BMW-ul X3, iar la datorii fiind menționat un credit de 90.000 de lei, de la ING Bank, scadent în 2020 și contractat în 2015.
 
Salariul de la CN ACN i-a asigurat un venit anual de 92.000 de lei, în timp ce soțul său a realizat un venit anual de 64.929 de lei, în calitate de ofițer operativ la Penitenciarul Poarta Albă, fiind menționate și alocațiile copiilor.
 
În documentul aferent anului 2017, bunurile imobile, mobile, dar și datoriile sunt identice cu cele menționate în 2018, iar venitul de la CN ACN s-a ridicat la 90.160 de lei, în timp ce soțul său a realizat un venit anual de 56.010 lei, alocațiile copiilor fiind, de asemenea, precizate.
 
În declarația de avere din 2016, bunurile imobile sunt aceleași, lipsind bunurile mobile și fiind menționată vânzarea unui apartament, pe 21.03.2016, către Gheorghe Aprofirei, pentru suma de 26.500 de euro.
 
Venitul anual al Danielei Niculescu era de 91.106 lei (salarii de la CN ACN), iar soțul său a realizat un venit de 52.045 de lei, de la penitenciar, fiind menționate, de asemenea, alocațiile copiilor.
 
2015, 2014, 2013
 
Declarația de avere din 2015 consemnează terenul și casa din Valu lui Traian achiziționate în 2012, dar și un apartament de 34 mp, în Constanța, cumpărat în 2004 (cel mai probabil, fiind vorba despre cel vândut un an mai târziu, menționat în declarația din 2016).
 
Fără bunuri mobile la momentul respectiv, datoriile se ridicau la o valoare totală de 64.000 de lei, reprezentând două credite, contractate în 2013 și, respectiv, 2014, de la ING Bank, ambele scadente în 2015.
 
Venitul anual al Danielei Niculescu a fost de 81.794 de lei, iar al soțului - de 46.608 lei, fiind menționate și alocațiile copiilor.
 
În declarația de avere din 2014, bunurile deținute sunt cele declarate și în 2015, diferind, la capitolul datorii, valoarea de rambursat băncii, unde este menționat doar creditul de 49.000 de lei contractat în 2013.
 
Venitul anual s-a ridicat la 89.915 lei, iar al soțului la 51.670 de lei, la care se adăugau alocațiile copiilor.
 
În declarația de avere din 2013, diferă față de cea din 2014 mențiunile din capitolul datorii, unde este consemnat un credit de 16.000 USD contractat în 2004 de la Banca Transilvania SA, scadent în 2019.
 
Venitul anual al său era de 52.006 lei, al soțului de 51.600 de lei, la aceste sume adăugându-se alocațiile copiilor.
 
Despre Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA
 
Administrația Canalelor Navigabile deține concesiunea Canalului Dunăre - Marae Neagră – având ca asociați Statul Român, cu 80% din capital, și Fondul Proprietatea SA, cu 20%, s-a numit inițial Administrația Canalului Dunăre - Marea Neagră deoarece încă din anul 1975  a furnizat materiale documentare tehnico-economice, controlul calității, costuri , a participat la lucrările de construcție ale canalului, prin întreprinderile afiliate, în perioada 1976-1984.
 
În prezent, între fluviul Dunărea și Marea Neagră s-a realizat un sistem de canale navigabile, incluzând canalul principal, care are ca punct final Portul Maritim  Constanța.
 
După Revoluția din 1989, mai precis pe 19 ianuarie 1991, se înființează Regia Autonomă  Administrația Canalelor Navigabile A.CN. ,  iar în anul 1998 devine societate pe acțiuni , respectiv Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA.
 
Sursele publice deschise consultate menționează calitatea de director general a lui Daniel Gergescu, iar director economic Popescu Cornelia, mandate care expiră la 1 septembrie 2023.
 
Consiliul de administrație al companiei este compus din președinte Bumbac Georgeta , membrii Cheța Voicu, Voicu Ioan Laurențiu, Pîrvulescu Gabriel-Valentin, Georgescu Daniel , Ofițeru Dănuț Gabriel și ultimul venit, Foghiș Adrian George care are mandatul limitat până pe 23 septembrie a.c.
 
Președintele Consiliului de Administrație, Georgeta Bumbac, și toți ceilalți membrii au mandate valabile până pe 11 iulie anul viitor.
 
Situația financiară a Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA
 
Pe ultimii trei ani, compania are o cifră de afaceri și profit constant, media este de 11.600.000 euro și profit 471.300 euro, și 414 salariați.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Declarații de avere
Cornelia Popescu, director economic la CN Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Capacitatea de operare a Portului Ovidiu va fi extinsă! Ce firme au împușcat contractul de peste 50 de milioane de lei (DOCUMENT)

19 Nov 2022 1101

Declarație de avere Dănuț Ofițeru, membru în CA la CN ACN SA Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

23 Sep 2022 868

Ce avere și interese are Georgeta Bumbac, membru CA la CN Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța (DOCUMENTE)

14 Sep 2022 1045

Declarație de avere Mihai Stanciu, director executiv în Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

12 Sep 2022 907

UPDATE Politicianul Dan Pelcinschi s-a stins din viață. Când va fi condus pe ultimul drum

25 Jun 2022 2224

Cine se ocupă de mentenanța sistemului RoRIS al Canalelor Navigabile (DOCUMENT)

20 Jun 2022 916

CN ACN SA va retehnologiza Ecluza Năvodari. Proiectul a fost depus la Mediu

20 Apr 2022 1057

Undă verde pentru viitoarea stație de epurare construită de CN ACN Constanța la Ovidiu

16 Apr 2022 1047

Proiect CN ACN SA Constanța pentru Ecluza Cernavodă. Despre ce este vorba

05 Jan 2022 1186

Un nou membru provizoriu în CA-ul Administrației Canalelor Navigabile. Ce indemnizație lunară brută are (DOCUMENTE)

04 Jan 2022 1565

CN ACN Constanța Servicii închiriere de vehicule de transport de persoane cu șofer. Ce societate a câștigat (DOCUMENT)

24 Dec 2021 2530

CN ACN SA Constanța va construi o stație de epurare. Documentația, depusă la Mediu

29 Nov 2021 1297

TPF Inginerie SRL, contract pentru supervizarea execuției lucrărilor pentru modernizarea Portului Ovidiu (document)

27 Oct 2021 2157

CN ACN Constanța, contract cu San Electroterm Grup pentru reabilitarea instalației de iluminat de la Ecluza Cernavodă (document)

26 Oct 2021 2077

Conalsim Prest, contract cu CN ACN Constanța. În firmă este fratele lui Gheorghe Nastasia, condamnat alături de Elena Udrea

21 Oct 2021 3013