Declarații de avere Ce avere are Tatiana Silvia Artenie, șef birou la DRDP Constanța, secția de Drumuri Naționale Constanța (DOCUMENTE)


 Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui  Tatiana Silvia Artenie, documente preluate de pe site-ul oficial al instituției.
 
Declarația a fost completată la data de 31.05.2022.
 
Tatiana Silvia Artenie deține  un apartament,situat în Năvodari, în suprafață de 56㎡, dobândit în anul 2011, prin contract de vânzare-cumpărare, al cărui titular este.  
 
Tatiana Silvia Artenie deține și un autoturism marca Skoda, an de fabricație 2008, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

La rubrica Datorii, Tatiana Silvia Artenie  a menționat un împrumut la BCR, contractat în 2011 și scadent în 2038, în valoare de 29.500 euro.
 
Un al împrumut este la ING Bank, contractat în 2021 și scadent în 2026, în valoare de 89.000 ron.
 

Cel de-al treilea este la Garanti Bank, contractat în 2022 și scadent în 2032, în valoare de 72.000 ron.
 
Tatiana Silvia Artenie a declarat pe anul fiscal încheiat un venit 32.693 ron,  salariu încasat de la Autoritatea Navala Română.

 
Un alt venit este salariul de 42.992, încasat de la DRDP Constanța.
 
Ca venituri din alte surse se menționează alocație AJPIS  a lui Sofia Alina Artenie, în valoare de 2539 ron.
 
În declarația de interese completată la data de 31.05.2022,Tatiana Silvia Arteniea menționat calitatea sa de membru în cadrul Sindicatului Elie Radu.
 
 
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale lui  Tatiana Silvia Artenie.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Titel Gagiu, director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 651

Declarații de avere Constanța Dan Cristian Fugigiu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 627

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cosmin - Ștefan Gerap, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 573

Elena Edith Dulica, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 577

Daniel Costencu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 556

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui George Damcaliu, inginer la ABADL. Venit de peste 4.000 de euro din chirie (DOCUMENTE)

17 Mar 2024 769

Declarații de avere Constanța George Costea, inginer construcții hidrotehnice la ABADL, averea și interesele (DOCUMENTE)

16 Mar 2024 560

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

15 Mar 2024 442

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Enutu Lupu, inspector de specialitate la ABADL (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 712

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Aurelian Caraiani, inspector de specialitate la ABADL (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 620

Andreea Adelina Cârjilă, parte din personalul care administrează/ implementează programe/proiecte finanțate din fonduri externe/ bugetare la ABADL, averea și interesele (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 646

Tănase Grasu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 704

Averea și interesele Adelei Mihalcea, director economic la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 743

Georgiana Badea, auditor public intern la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENT)

04 Mar 2024 1114

Averea și interesele lui Gabriel-Cristinel Antonaru, șef secție la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Mar 2024 710