Declarații de avere Ce avere are Tincuța Ghencu, șef district la DRDP Constanța, secția de Drumuri Naționale Constanța (DOCUMENT)


 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 


În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui  Tincuța Ghencu, documente preluate de pe site-ul oficial al instituției.
 
Declarația a fost completată la data de 22.02.2022.
 
Tincuța Ghencu deține  un apartament,situat în Constanța, în suprafață de 52.25㎡, dobândit în anul 2004, prin contract de vânzare-cumpărare, la care deține 50% cota parte. Tutulari sunt Tincuța Ghencu și Ionel Ghencu

Tincuța Ghencu mai deține și  două autoturisme marca Skoda, an de fabricație 2005 una dintre ele, iar cealaltă an de fabicație 2006. Ambele au fost dobândite prin contract de vânzare-cumpărare.

Tincuța Ghencu a declarat pe anul fiscal încheiat un venit 57635 ron, salariu încasat de la DRDP Constanța.
 

Un salariu de 29850 ron, îi aparține soțului, Ionel Ghencu, primit de la   DRDP Constanța. Un alt venit este cel de 36.124 ron care îi aparține lui Ghencu Ionel, ca pensionar.
 
În declarația de interese completată la data de 22.02. 2022,Tincuța Ghencu a menționat calitatea sa de membru în cadrul Sindicatului Drumarilor Elie Radu.

 
 


În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale lui  Tincuța Ghencu.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Titel Gagiu, director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 639

Declarații de avere Constanța Dan Cristian Fugigiu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 624

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cosmin - Ștefan Gerap, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 571

Elena Edith Dulica, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 577

Daniel Costencu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 556

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui George Damcaliu, inginer la ABADL. Venit de peste 4.000 de euro din chirie (DOCUMENTE)

17 Mar 2024 769

Declarații de avere Constanța George Costea, inginer construcții hidrotehnice la ABADL, averea și interesele (DOCUMENTE)

16 Mar 2024 559

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

15 Mar 2024 442

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Enutu Lupu, inspector de specialitate la ABADL (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 712

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Aurelian Caraiani, inspector de specialitate la ABADL (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 620

Andreea Adelina Cârjilă, parte din personalul care administrează/ implementează programe/proiecte finanțate din fonduri externe/ bugetare la ABADL, averea și interesele (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 646

Tănase Grasu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 703

Averea și interesele Adelei Mihalcea, director economic la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 743

Georgiana Badea, auditor public intern la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENT)

04 Mar 2024 1114

Averea și interesele lui Gabriel-Cristinel Antonaru, șef secție la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Mar 2024 710