Declarații de avere Ioana Luiza Pară - șef Serviciu Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța (documente)


 
  • Ioana Luiza Pară este șef Serviciu Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța
  • În ultima declaraţie de avere, Ioana Luiza Pară a precizat că deţine împreună cu familia două terenuri, o casă și un apartament.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Ioanei Luiza Pară (şef Serviciu Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța), preluată de pe site-ul oficial al instituţiei, documentele fiind depuse pe 5 mai 2021.
 
Conform declarației de avere depusă în acest an, deține două terenuri intravilane în Ovidiu, de 3.000 mp, respectiv 300 mp, dobândite în anul 2013, respectiv 2016. Tot în Ovidiu, deâine o casă de vacanță de 376 mp, cumpărată în 2016. Mai are un apartament moștenit în 2006, unde deține jumătate alături de Angela Apostol, cu o suprafață de 50 mp.
 
Mai mult, deține un autoturism Renault Megane, fabricat în 2008, dobândit prin leasing. Ca venituri, Luiza Ioana Pară a câștigat de la Primăria Constanța suma de 70.489 lei, în timp ce soțul, Adrian Pară, este angajat CT BUS, unde a încasat 40.800 lei. Pentru copil, soții Pară au primit o alocație de 1.988 lei.
 
Conform declarației de interese, este membru SLSAP.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Ioanei Luiza Pară.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 137

O nouă trecere de pietoni, amenajată în municipiul Constanța. Iată unde

29 Mar 2024 252

ZIUA LIVE Președintele USR Constanța, Stelian Ion - „Și așa cum am gândit alianța, ea este formula cu care noi intenționăm să câștigăm primăria” (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 309

Primăria Constanța Continuă procesul de reabilitare a carosabilului pe strada Micșunelelor, tronsonul cuprins între străzile Mugurului și Amurgului

29 Mar 2024 288

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 332

Durata contractului este de 12 luni Primăria Constanța cumpără 130 de camere video

29 Mar 2024 324

Primăria Municipiului Constanța angajează casier. Detalii

29 Mar 2024 371

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 315

Primăria Constanța Atenție, constănțeni! Mâine vor suna sirenele de alarmare publică

28 Mar 2024 577

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 801

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 445

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 544

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 488

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 518

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 366