Declaraţii de avere Saveta Bălan, şef District Secţia de Drumuri Naţionale Slobozia, un teren, o casă şi o maşină (DOCUMENTE)


 
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Savetei Bălan, şef District la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa – Secţia de Drumuri Naţionale Slobozia.
  • În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Savetei Bălan, şef District la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa – Secţia de Drumuri Naţionale Slobozia.
 
În ultima declarație de avere, prezentă pe site-ul instituției și înregistrată pe data de 03 iunie 2022, Saveta Bălan deţine, din 2011, un teren intravilan , în Ialomiţa, în suprafaţă de 1288 mp, precum şi o casă, tot din anul 2011, în suprafaţă de 176 mp. 
 
Saveta Bălan, şef District la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa – Secţia de Drumuri Naţionale Slobozia, conduce un auto marca Ford, model Ka, fabricat în 2010, iar în 2021 a vândut o maşină contra sumei de 1200 de euro.
 
În privinţa datoriilor, Saveta Bălan a consemnat că în 2015 a luat 10.000 de lei de la Garanti Bank, cu scadenţa în 2023, iar în 2022 a luat de la BCR 50.000 de lei, cu scadenţa în 2025.
 
La categoria veniturilor  realizate în ultimul an fiscal încheiat, Saveta Bălan a consemnat suma de 59.804 lei, salariu DRDP Constanţa - Secţia de Drumuri Naţionale Slobozia.
 
În declaraţia de interese nu sunt consemnări.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Declarație de avere
Livia Atoderoaiei, șef birou la DRDP Constanța, a menționat un teren, o casă, un apartament în Bulgaria și două mașini (DOCUMENTE)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 546

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 545

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 597

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 484

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 467

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 550

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1372

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 648

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 514

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 479

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 581

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 450

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 616

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 727

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 570