Elena Alina Vasilache, șef birou Runos la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

  • În declaraţia de avere completată pe 07.06 2022, Vasilache a menționat că deține un apartament și un autoturism
  • Apartamentul are suprafața de 70 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016, prin contract de vânzare – cumpărare iar autoturismul are anul de fabricație 2019 și a fost dobândit tot prin contract de vânzare – cumpărare
  • Femeia are și două credite la o bancă comercială. Unul scadent în 2046 în valoare de 224.000 lei și un altul, scadent în 2024 în sumă de aproximativ 93.000.
  • La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Vasilache a înscris următoarele sume: 60.838 lei (salariul său de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța) și alte venituri de 50.196 lei (pensia soțului)



Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Elenei Alina Vasilache, șef birou Runos la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.



În declaraţia de avere completată pe 07.06 2022, Vasilache a menționat că deține un apartament și un autoturism.
 
Apartamentul are suprafața de 70 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016, prin contract de vânzare – cumpărare iar autoturismul are anul de fabricație 2019 și a fost dobândit tot prin contract de vânzare - cumpărare.
 
Femeia are și două credite la o bancă comercială. Unul scadent în 2046 în valoare de 224.000 lei și un altul, scadent în 2024 în sumă de aproximativ 93.000.
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Vasilache a înscris următoarele sume: 60.838 lei (salariul său de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța) și alte venituri de 50.196 lei (pensia soțului). 

Ca interese, Elena Alina Vasilache a declarat calitatea de membru în Sindicatul Ambulanța 2006 și în Uniunea Experților în Legislația Muncii.

 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Carminei Țăpuș.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Citește și:
 
Carmina - Rodica Țăpuș, șef serviciu Relații Publice și Achiziții la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 536

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 538

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 595

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 483

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 466

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 546

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1370

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 644

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 513

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 478

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 579

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 449

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 612

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 721

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 567