HC Dobrogea Sud George Buricea - ”Acești oameni nu au absolut nicio legătură cu spiritul Constanței”

  • HC Dobrogea Sud Constanța e pe locul secund în clasament după două turnee în campionat.
  • În meciul cu Poli Timișoara, HCDS a condus la pauză cu 16-9, iar în minutul 37 avea 19-10, dar a pierdut cu 23-25.
  • Echipa de pe litoral a încheiat turneul de la Sfântu Gheorghe cu o victorie contra Stelei.
 
După primele două turnee ale Ligii Naționale de handbal masculin, care au avut loc la Sfântu Gheorghe, HC Dobrogea Sud Constanța se află pe locul doi în clasament, înregistrând șapte victorii în cele opt meciuri disputate pe teren.  

În turneul II, seria de invincibilitate a fost întreruptă în meciul incredibil cu Poli Timișoara, câștigat de echipa bănățeană la două goluri, scor 25-23, după ce HCDS a condus la pauză cu 16-9, iar în minutul 37 avea 19-10! Acesta a fost penultimul meci al formației de pe litoral de la Sfântu Gheorghe, în ultima partidă înregistrând o victorie importantă cu Steaua, 32-28 (15-15). Au jucat în acea partidă: HC Dobrogea Sud (antrenor, Djordje Cirkovic): Iancu, Vasile - Șandru 10 goluri (1x7m), Komogorov 6, Nistor 5, Andrei 4, Nikolic 3, Chikovani 3, Susanu 1, Buricea, Ilie, Simovic, Radojevic; Steaua (antrenor, Marius Stavrositu): Stănescu, Bucătaru - Aslanian 6 goluri, Milosevic 5, Grbovic 5 (1x7m), Roșu 5 (3), Georgescu 5, Khairy 1, Johansson 1, Pop, Ivancenko.

Coșmarul din ultimele minute


Singura echipă fără înfrângere în Liga Zimbrilor, după două turnee, este Dinamo, care conduce în clasament, cu 21 de puncte (din șapte meciuri), urmată de HC Dobrogea Sud, cu 21 de puncte (din opt meciuri), CSM București, cu 21 puncte (din nouă meciuri) și Potaissa Turda, 18 puncte (din opt meciuri). ”După meciul cu Poli Timișoara și coșmarul din ultimele minute, contra Stelei am avut reacția așteptată. Am jucat multe meciuri și calitatea jocului a scăzut de la zi la zi. E foarte greu să faci tactica, oboseala este maximă”, a declarat Djordje Cirkovic. În următoarea etapă, a zecea, HCDS întâlnește CSM Făgăraș, pe 23 octombrie, tot la Sfântu Gheorghe, iar adversarul din runda a 11-a este Dinamo, meciul putând avea loc pe 11 noiembrie.

Un context cu care încă le e greu să se obișnuiască


Veteranul George Buricea, antrenor secund, dar în continuare și jucător la HCDS, a punctat că succesul cu Steaua a mai făcut să dispară din dezamăgirea partidei cu Timișoara. ”S-a mai încheiat un turneu din Liga Națională. După 9 etape, avem 8 victorii și o înfrângere. Suntem fericiți nu doar pentru rezultate, dar și pentru că suntem sănătoși și terminăm fără accidentări o săptămână atât de intensă, cu multe meciuri jucate într-un context cu care încă ne e greu să ne obișnuim. Victoria cu Steaua a mai făcut să dispară din dezamăgirea meciului cu Timișoara și sunt convins că vom continua meciurile bune, iar acea înfrângere va fi uitată complet”, a postat Buricea pe Facebook.

”Frig tastele telefonului ca să împrăștie ură și răutate”


Pe de altă parte, George și-a arătat nemulțumirea față de anumite comentarii de după înfrângerea cu Poli Timișoara. ”Nu pot să nu remarc, însă, răutatea unora, care apar să comenteze doar în momentele grele. Sunt persoane care nu comentează niciodată la o victorie, însă cu prima ocazie când facem un meci mai prost, sar din canapea și frig tastele telefonului ca să împrăștie ură și răutate. Exista două variante: fie vorbim de oameni cu probleme, fie de oameni puși să agite spiritele. Înclin spre a doua variantă, însă, oricare dintre variante ar fi corectă, acești oameni nu iubesc echipa și nu au absolut nicio legătură cu spiritul Constanței. Mi-e rușine față de adevărații susținători ai HCD-ului să fac referire la acei răuvoitori numindu-i "suporteri". Nu pot”, a punctat legendarul handbalist de la Constannța.

”Să-și arate liniștiți frustrările în continuare”


”Vreau să le transmit că pot să-și arate liniștiți frustrările în continuare și să comenteze aceleași aberații, pentru că nu fac decât să ne motiveze și mai mult. Cel mai bun exemplu a fost chiar în meciul cu Steaua, după toate mesajele pline de ură venite vizavi de meciul pierdut cu Timișoara. Pentru toți ceilalți, care sunt foarte mulți și care cu adevărat contează pentru noi toți: mă înclin. Victoria cu Steaua e doar pentru voi!”, a mai spus George Buricea.

Citește și:

 ”Înfrângere greu de anticipat” HC Dobrogea Sud Constanța, primul eșec în noul sezon al Ligii Naționale

 Handbal masculin Minaur, învinsă în Liga Naţională de HC Dobrogea Sud la ultima aruncare

 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4152

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1651

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2426

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1494

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1549

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1820

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1480

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2290

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1512

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2489

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2096

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1910

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1826

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1758

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1960