Declaratii de avere Constanta

Neconcordanţe în declaraţiile de avere Fostul prodecan al Facultăţii de Farmacie, Stelian Paris, nu ştie suprafaţa imobilului pe care îl deţine? (documente)

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă, în ediţia de astăzi, declaraţiile de avere ale fostului prodecan al Facultăţii de Farmacie a Universităţii „Ovidius“, conf. univ. dr. Stelian Paris. Actele aferente anilor 2011, 2012, 2013 şi 2014 au fost publicate pe site-ul instituţiei de învăţământ superior. Analizând declaraţiile de avere din ultimii patru ani, am descoperit o serie de neconcordanţe între acestea.
 
Potrivit declaraţiei de avere completate în anul 2012, Stelian Paris deţine un teren intravilan de 2.000 mp, situat în comuna Zagon, judeţul Covasna, cota parte de 50% dintr-o casă de locuit de 300 mp, situată în Constanţa, dobândită în anul 1998. La acestea se adaugă două automobile: un Volkswagen fabricat în anul 2007 şi un Ford Mondeo model 2009. Cât priveşte datoriile, fostul prodecan de la Farmacie a menţionat în declaraţia de avere o datorie de 50.000 de euro, contractată, în 2010, de la Banca Transilvania şi scadentă în 2020. În anul fiscal 2011, Stelian Paris a câştigat 44.765 de lei de la Spitalul Clinic CF Constanţa, 74.613 lei de la Universitatea „Ovidius“ şi 3.357 de lei de la Policlinica cu Plată. La rândul ei, soţia sa a obţinut 19.600 de lei de la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi 12.000 de lei de la Cabinetul Medical Individual. Potrivit declaraţiei de interese completate în anul 2012, Stelian Paris era administratorul societăţii Paris Medical Center SRL.
 
În declaraţia de avere completată în anul 2013, nu mai apare terenul de 2.000 de mp din judeţul Covasna, dar nici menţiuni că l-ar fi vândut. În schimb, este trecut un teren agricol de patru hectare, situat în Cogealac. Totodată, în declaraţia de avere figurează şi o casă de 250 mp, în Constanţa, dobândită în anul 1998. Ciudat este că, în declaraţia anterioară, acelaşi imobil avea o suprafaţă de 300 mp...

La rubrica „Bunuri mobile“, este menţionat automobilul Volkswagen, fabricat în... 2009. În ceea ce priveşte datoriile către instituţiile bancare, fostul prodecan de la Farmacie a declarat un împrumut de 15.000 de euro, scadent în anul 2015, dar, de această dată, nu pomeneşte de creditul de 50.000 de euro, scadent în 2020, care se regăseşte în declaraţia de avere completată în anul 2012. De asemenea, în anul fiscal 2012, Stelian Paris a câştigat 40.000 de lei de la Spitalul Clinic CF Constanţa şi 30.000 de lei de la Universitatea „Ovidius“. Soţia sa a obţinut 20.000 de lei de la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, 20.000 de lei dintr-un proiect în care a activat ca formator şi 12.000 de lei de la Cabinetul Medical Individual. Potrivit declaraţiei de interese completate în anul 2013, Stelian Paris era reprezentatul legal al societăţii Paris Medical Center SRL.
 
Printre bunurile indicate în declaraţia completată în anul 2014, regăsim terenul de patru hectare situat în Cogealac şi o casă de 400 mp, în Constanţa, dobândită în anul 1998. Se pare că suprafaţa imobilului se modifică de la an la an: în declaraţia de avere completată în anul 2012, casa avea 300 mp, în cea din 2013 - 250 mp, iar acum, se pare că măsoară 400 mp! Se pare că şi anul fabricaţiei automobilului Volkswagen menţionat de Stelian Paris la rubrica „Bunuri mobile“ este incert. Dacă în declaraţia din 2012 menţiona că autoturismul este fabricat în 2007, în 2013 nota anul 2009, iar în declaraţia din 2013, an de fabricaţie... 2008. În conturi bancare, Stelian Paris a declară că păstrează suma de 60.000 de lei. La rubrica „Datorii“ este indicată suma de 15.000 de euro, cu scadenţa în anul 2015. În anul fiscal 2013, Stelian Paris a câştigat 80.123 de lei de la Universitatea „Ovidius“, 55.799 de lei de la Spitalul Clinic CF Constanţa, 2.593 de lei de la Policlinica cu Plată şi 800 de lei de la Primăria Cogealac. La rândul său, soţia sa a realizat următoarele venituri: 37.200 de lei de la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi 14.000 de lei de la Cabinetul Medical Individual. La acestea se mai adaugă suma de 20.000 de lei, venit obţinut de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti. În declaraţia de interese completată în 2014, fostul prodecan Stelian Paris nu a mai indicat că ar fi reprezentantul legal al societăţii Paris Medical Center SRL, aşa cum declarase în actul completat în anul 2013.
 
În cea mai recentă declaraţie de avere, completată în anul 2015, conf. univ. dr. Stelian Paris menţionează terenul agricol de patru hectare, din Cogealac, dar şi imobilul, care, de data aceasta, are o suprafaţă de 250 mp şi a fost dobândit în anul 2001. Ce s-a întâmplat cu imobilul dobândit în anul 1998 şi a cărui suprafaţă se modifica de la an la an (potrivit declaraţiilor de avere) nu există niciun fel de menţiune. Şi nici de ce nu apare în declaraţiile de avere anterioare acest imobil dobândit în anul 2001. În garaj, fostul prodecan are un automobil Volkswagen, fabricat în 2007 (sic!). În conturi bancare, Stelian Paris păstrează 50.000 de lei. Nu în ultimul rând, în actul completat în acest an, apar şi două datorii: una de 50.000 de euro, către SC Paris Medical Center, împrumut contractat în anul 2010 şi scadent în anul 2020, şi alta de 68.250 de lei, reprezentând un credit luat în 2012 şi scadent în 2015. În anul fiscal 2014, Stelian Paris a obţinut următoarele venituri: 68.886 de lei de la Universitatea „Ovidius“, 65.585 de lei de la Spitalul Clinic CF Constanţa şi 2.989 de lei de la Policlinica cu Plată. În acest timp, soţia sa a obţinut 25.600 de lei de la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi 14.000 de lei de la SC Paris Medical Center SRL. Potrivit declaraţiei de interese, Stelian Paris este administrator la societatea Paris Medical Center SRL.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.